P**** N* B***** C*********
InculpatM****** M* A***** A********
InculpatS***** M* M***** M*****
InculpatP******** C* I**** C******
InculpatS* R*** H********** R****** S**
Parte civilăÎn baza art. 598 alin. 1 lit. c şi d C.p.p. admite contestaţia la executare formulată de Biroul Executări Penale din cadrul Judecătoriei Piteşti în contradictoriu cu intimatul SMM, deţinut în Penitenciarul Colibaşi. Constată că, din pedeapsa de 3 ani şi 9 luni închisoare aplicată intimatului prin sent. pen. nr. 441/31.01.2014 a Judecătoriei Piteşti, definitivă prin dec. pen. nr. 403/A/03.07.2014 a Curţii de Apel Piteşti, în baza căreia s-a emis MEPI nr. 510/07.07.2014, se deduc perioadele de la 04.02.2010 la 11.02.2010 şi de la 09.03.2012 la 01.04.2014. Perioada de la 08.07.2014 în continuare face parte din executarea actualei pedepse de 3 ani şi 9 luni închisoare. În baza art. 275 al. 3 C.p.p. cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, iar onorariul pentru av. oficiu se va plăti din fondurile MJ. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică de la 16 Octombrie 2014.
Hotarare 3933/2014 din 16.10.20141. Condamnă pe inculpatul PBC, la 2 ani şi 6 luni închisoare pentru comiterea infracţiunii furt calificat în formă continuată prevăzută de art. 208 alin. 1 rap. la art. 209 alin. 1 lit. a şi e C.p. cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.p. şi art. 320 ind. 1 alin. 1 şi 7 C.p.p. În baza art. 33 lit. a C.p., constată că infracţiunea pentru care este condamnat inculpatul PBC prin prezenta sentinţă este comisă în concurs real cu infracţiunea pentru care acesta a fost condamnat prin sent. pen. nr. 1617/18.09.2012 a Judecătoriei Braşov, definitivă prin nerecurare la data de 09.10.2012. În baza art. 85 C.p. anulează suspendarea condiţionată de care inculpatul PBC a beneficiat prin sent. pen. nr. 1617/18.09.2012 a Judecătoriei Braşov. În baza art. 34 lit. b C.p., contopeşte pedeapsa aplicată inculpatului PBC prin prezenta sentinţă cu pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată aceluiaşi inculpat prin sent. pen. nr. 1617/18.09.2012 a Judecătoriei Braşov şi aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de 2 ani şi 6 luni închisoare. În baza art. 86 ind. 1 C.p. dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe durata termenului de încercare de 5 ani stabilit în condiţiile art. 86 ind. 2 C.p. Pe durata termenului de încercare obligă pe inculpat să se supună măsurilor de supraveghere prevăzute de art. 86 ind. 3 al. 1 lit. b - d C.p., iar în baza art. 86 ind. 3 al. 1 lit. a C.p. îl obligă să se prezinte la sediul Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bucureşti, la termenele stabilite de consilierii de reintegrare. Face aplicarea art. 71 C.p. raportat la art. 64 lit. a teza a II-a şi lit. b Cod penal, iar în baza art. 71 alin. 5 Cod penal suspendă executarea pedepselor accesorii. Atrage atenţia inculpatului asupra disp. art. 86 ind. 4 C.p. 2. Condamnă pe inculpatul MAA la 2 ani şi 6 luni închisoare pentru comiterea infracţiunii furt calificat în formă continuată prevăzută de art. 208 alin. 1 rap. la art. 209 alin. 1 lit. a şi e C.p. cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.p. şi art. 320 ind. 1 alin. 1 şi 7 C.p.p. În baza art. 33 lit. a C.p., constată că infracţiunea pentru care este condamnat inculpatul MAA prin prezenta sentinţă este comisă în concurs real cu infracţiunea pentru care acesta a fost condamnat prin sent. pen. nr. 262/04.05.2012 a Judecătoriei Suceava, definitivă prin nerecurare la data de 06.06.2012. În baza art. 85 C.p. anulează suspendarea condiţionată de care inculpatul MAA a beneficiat prin sent. pen. nr. 262/04.05.2012 a Judecătoriei Suceava. În baza art. 34 lit. b C.p., contopeşte pedeapsa aplicată inculpatului MAA prin prezenta sentinţă cu pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare aplicată aceluiaşi inculpat prin sent. pen. nr. . 262/04.05.2012 a Judecătoriei Suceava şi aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de 2 ani şi 6 luni închisoare. În baza art. 86 ind. 1 C.p. dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe durata termenului de încercare de 5 ani stabilit în condiţiile art. 86 ind. 2 C.p. Pe durata termenului de încercare obligă pe inculpat să se supună măsurilor de supraveghere prevăzute de art. 86 ind. 3 al. 1 lit. b - d C.p., iar în baza art. 86 ind. 3 al. 1 lit. a C.p. îl obligă să se prezinte la sediul Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bucureşti, la termenele stabilite de consilierii de reintegrare. Face aplicarea art. 71 C.p. raportat la art. 64 lit. a teza a II-a şi lit. b Cod penal, iar în baza art. 71 alin. 5 Cod penal suspendă executarea pedepselor accesorii. Atrage atenţia inculpatului asupra disp. art. 86 ind. 4 C.p. Deduce din pedeapsa aplicată perioada executată în perioada 09.03.2012 până la 04.05.2012. 3. Condamnă pe inculpatul PIC, la 1 an şi 6 luni închisoare pentru comiterea infracţiunii de complicitate la furt calificat în formă continuată prevăzută de art. 26 C.p. rap. la art. 208 alin. 1 rap. la art. 209 alin. 1 lit. a şi e C.p. cu aplicarea a art. 320 ind. 1 alin. 1 şi 7 C.p.p. În baza art. 81 suspendă condiţionat executarea pedepsei aplicate inculpatului PIC pe durata termenului de încercare de 3 ani şi 6 luni stabilit în cond. art. 82 C.p. Face aplicarea art. 71 C.p. raportat la art. 64 lit. a teza a II-a şi lit. b Cod penal, iar în baza art. 71 alin. 5 Cod penal suspendă executarea pedepselor accesorii. Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C.p. 4. Condamnă pe inculpatul SMM, în prezent arestat în altă cauză în PNT Colibaşi, CNP 192093511613, cetăţean român, la 2 ani şi 6 luni închisoare pentru comiterea infracţiunii de complicitate la furt calificat în formă continuată prev. de art. prevăzută de art. 26 C.p. rap. la art. 208 alin. 1 rap. la art. 209 alin. 1 lit. a şi e C.p. cu aplicarea art. 320 ind. 1 alin. 1 şi 7 C.p.p. În baza art. 33 lit. a C.p., constată că infracţiunea pentru care este condamnat inculpatul SMM prin prezenta sentinţă este comisă în concurs real cu infracţiunile pentru care acesta a fost condamnat prin sent. pen. nr. 353/21.05.2010 a Judecătoriei Sector 6 Bucureşti, defin prin nerecurare, sent. pen. nr. 262/04..05.2012 a Judecătoriei Suceava, defin prin dec. pen. nr. 622/25.06.2012 a Curţii de Apel Suceava, sent. pen. nr. 267/24.02.2013 a Judecătoriei Sibiu, defin. prin nerecurare. Descontopeşte ped. de 3 ani închisoare aplicată prin sent. pen. nr. 267/24.02.2013 a Judecătoriei Sibiu în pedepsele componente. În baza art. 34 lit. b C.p., contopeşte: - ped. de 2 ani şi 6 luni închisoare aplicată prin prezenta sentinţă - pedeapsa de 1 1an şi 3 luni închisoare aplicată prin sent. pen. nr. 262/094.05.2012 a Judecătoriei Suceava - pedeapsa de 2 ani închisoare pentru art. 208, 209 lit. 1, e C.p. prin sent. pen. nr. 267/24.02.2012 a Judecătoriei Sibiu şi dispune executarea pedepsei celei mai grele de 2 ani şi 6 luni închisoare. Ia act că prin sent. pen. nr. 262/2012 a Judecătoriei Suceava şi 267/2013 a Judecătoriei Sibiu s-a revocat suspendarea condiţionată aplicată prin sent. pen. nr. 353/21.05.2010 a Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti pentru pedeapsa de 1 an şi 3 luni închisoare pe care inculpatul o execută alăturat pedepsei rezultante de 2 ani şi 6 luni închisoare, în total inculpatul SMM execută pedeapsa de 3 ani şi 9 luni închisoare prin privare de libertate în cond. art 57 C.p. Face aplicarea art. 71 C.p. raportat la art. 64 lit. a teza a II-a şi lit. b Cod penal, Deduce din pedeapsa aplicată perioada executată în perioada 04.02.2010-11.02.2010, 09.03.2012 la zi. Anulează vechile mandate şi dispune emiterea unui nou mandat. În baza art. 14 şi art. 346 C.p.p. comb. cu art. 998 şi urm. C.civ. obligă în solidar pe inculpaţi să îi plătească părţii civile SC RHR SRL suma de 13966,39 lei şi părţii civile SC CR SA, suma de 5709,96 lei, cu titlu de despăgubiri civile. În baza art. 191 C.p.p. obligă pe inculpaţii PBC, MAA şi PIC la câte 900 ei cheltuieli judiciare către stat, din care câte 100 lei onorariu parţial av. ofiu LA, şi pe inculpatul SMM la 1000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 200 lei reprezintă onorariul pt. av. oficiu LA. Cu drept de recurs în termen de 10 zile. Pronunţată în şedinţa publică de la 31.01.2014.
Hotarare 441/2014 din 31.01.2014Amână pronunţarea la data de 31.01.2014
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 30.01.2014Amână pronunţarea la data de 30.01.2014
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 23.01.2014Amână pronunţarea la data de 23.01.2014
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 16.01.2014În baza art. 171 alin. 5 Cpp constată încetată delegaţia apărătorului din oficiu în ceea ce îi priveşte pe inculpaţii PBC şi MAA. Admite cererea inculpaţilor privind aplicarea procedurii simplificate prev. de art. 320 ind. 1 Cpp. În baza art. 3201 alin 2 Cpp încuviinţează proba cu înscrisuri în circumstanţiere solicitată de apărătorii inculpaţilor PBC şi PIC Emite adrese în vederea înaitării fişelor de cazier ale inculpaţilor . Emite adrese pentru a se înainta sentinţele penale menţionate în fişele de cazier judiar ale inculpaţilor. În baza art. 291 alin. 8 Cpp şi art. 177 alin. 6 Cpp se citează inculpatul SMM la locul de detenţie Amână judecarea cauzei la 16.01.2014. Cu drept de recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 28 Noiembrie 2013
Incheiere de sedinta din 28.11.2013În baza art. 171 alin 5 Cpp constată încetată delegaţia apărătorului din oficiu, în ceea ce îl priveşte pe inculpatul P******** C* I**** C******, întrucât acesta şi-a angajat apărător. În temeiul art. 6 şi art. 171 al. 3 Cpp, precum şi în baza art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, admite cererea formulată de P**** N* B***** C********* şi M****** M* A***** A******** şi acordă, în acest sens, un nou termen de judecată în vederea angajării unui apărător şi pregătirii apărării. Emite adrese în vederea înaitării fişelor de cazier ale inculpaţilor. În baza art. 291 alin. 8 Cpp şi art. 177 alin. 6 Cpp se citează inculpatul S***** M* M***** M***** la locul de detenţie Amână judecarea cauzei la 28.11.2013, la solicitarea av. Pîngă Ion Cu drept de recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 24 Octombrie 2013.
Incheiere de sedinta din 24.10.2013