M***** D******
InculpatSentinta penala 324/25.09.2013 Condamnă pe inculpatul M.D. judeţul Maramureş, pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul având o alcoolemie peste limita de 0,80 g/l alcool pur în sânge prev. şi ped. de art. 87 al. 1 din OUG 195/2002 cu aplicarea art. 320 indice 1 alin. 7 C.pr.pen. la 8 (opt) luni închisoare. În baza art. 81 şi 82 c.pen. dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata termenului de încercare de 2 ani şi 8 luni atrăgându-i-se atenţia inculpatului asupra consecinţelor prev. de art. 83 c.penal. În baza art. 191 c.pr.pen. obligă pe inculpat să plătească statului suma de 500 lei cheltuieli judiciare din care suma de 200 lei reprezintă onorariu avocaţial din oficiu pentru avocat Mariş Alexandra şi care se va avansa din fondurile Ministerului de Justiţie. Cu drept de recurs în 10 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţa publică azi 25 septembrie 2013.
Hotarare 324/2013 din 25.09.2013Amana pronuntarea la 25.09.2013
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 24.09.2013