Dosar 17786/55/2013 din 25.11.2013

abandonul de familie (art. 305 C.p.)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 17786/55/2013
Data dosar:
25.11.2013
Instanta:
Judecătoria Arad
Departament:
Sectia penala
Obiect:
abandonul de familie (art. 305 C.p.)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 23.01.2014 la ora 08:30

    Complet: P02-2013
  • Condamnare

    În baza art. 305 alin. 1 lit. c Cod penal, cu aplicarea art. 320 indice 1 Cod procedură penală, condamnă inculpatul F***** G****** C*****, la pedeapsa de: - 1 (un) an şi 3 (trei) luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de abandon de familie. Pe durata şi în condiţiile prevăzute de art.71 Cod penal inculpatului îi este interzisă exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) Cod penal, cu excepţia dreptului de a alege. În baza art. 81, 82 Cod Penal suspendă condiţionat executarea pedepsei pe un termen de încercare de 3 ani şi 3 luni. În baza art. 71 Cod penal suspendă executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării condiţionate a pedepsei închisorii. Atrage atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 83 Cod Penal, referitoare la revocarea suspendării condiţionate a pedepsei în cazul săvârşirii de noi infracţiuni. În baza art. 346 Cod procedură penală, respinge ca inadmisibilă acţiunea civilă exercitată de partea civilă A******** L*******. În baza art. 191 alin.1 Cod procedură penală obligă inculpatul la plata către stat a sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunţare cu partea civilă şi de la comunicare cu inculpatul. Pronunţată în şedinţa publică din 23 ianuarie 2013.

    Hotarare 174/2014 din 23.01.2014
  • Sedinta din data de 12.12.2013 la ora 08:30

    Complet: P02-2013
  • Amână cauza

    T. 23.01.2014, acordat inculpatului pentru achitarea prejudiciului.

    Incheiere de sedinta din 12.12.2013

Flux dosar


Actualizare GRPD