S******* C***** J******* D* U****** C******
ReclamantS*** G*****
PârâtRespinge cererea, având ca obiect „pretenţii”, formulată de reclamantul S******* C***** J******* D* U****** C******, prin reprezentant legal, dr. Fănuţă Bogdan Marius, în contradictoriu cu pârâtul S*** G*****, ca neîntemeiată. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 02 aprilie 2014.
Hotarare 236/2014 din 02.04.2014Din oficiu, în temeiul dispoziţiilor art. 82 din Codul de procedură civilă republicat, invocă excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant al reclamantului. Având în vedere dispoziţiile art. 84 din Codul de procedură civilă republicat, Acordă termen pentru acoperirea lipsurilor de către reclamant, sens în care dispune citarea reclamantului, cu menţiunea de a depune la dosar, până la următorul termen de judecată, dovada calităţii reprezentantului său convenţional, care poate fi numai consilier juridic sau avocat, sub sancţiunea anulării cererii.
Incheiere de sedinta din 05.03.2014