M***** I*** Z** P***
InculpatSentinta penala 413/11.12.2013 Condamnă pe inculpatul M.I.judeţul Maramureş, -pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având o imbibaţie alcoolică peste limita de 0,80 g/l alcool pur în sânge, prev şi ped de art .87 alin 1 din OUG 195/2002 cu aplicarea art 320 indice 1 alin 7 C.pr.pen, la 8 (opt) luni închisoare; -pentru săvârşirea infracţiunii de părăsire a locului accidentului prev şi ped de art 89 alin 1 din OUG 195/2002 cu aplicarea art. 33 lit *b* C.pen şi art 320 indice 1 alin 7 C.pr.pen, la 1 an şi 4 luni închisoare; În baza art 33 lit *b* şi 34 lit *b* C.pen, aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de 1(un) an şi 4 (patru) luni închisoare. În baza art 81 şi 82 C.pen, dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata termenului de încercare de 3 ani şi 4 luni, atrăgându-i-se atenţia inculpatului asupra consecinţelor prev de art .83 C.pen. În baza art 191 C.pr.pen, obligă pe inculpat să plătească statului suma de 550 lei cheltuieli judiciare , din care suma de 200 lei reprezentând onorariu avocaţial din oficiu pentru avocat Năsui Rodica şi se va suporta din fondurile Ministerului de Justiţie. Cu drept de recurs în 10 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţă publică, azi 11 decembrie 2013. Preşedinte
Hotarare 413/2013 din 11.12.2013Amana cauza la data de 11.12.2013, pentru a se cita inculpatul din nou cu mandat de aducere, prin afisare la usa Consiliului local Borsa si prin afisare la usa instanţei.
Incheiere de sedinta din 22.10.2013Amana cauza la data de 22.10.2013, pentru a se repeta procedura de citare cu inculpatul lipsa la domiciliu cu mandat, prin afisare la usa consiliului local si citarea martorilor din lucrări
Incheiere de sedinta din 11.09.2013