A***** B*****
InculpatU******** I**** C*****
Parte vătămatăS******** J******* D* A******** B*******
Parte vătămatăÎn temeiul art. 180 alin. 2 din Codul penal, cu aplicarea art. 320/1 alin. 7 Cod procedură penală, condamnă pe inculpatul A B, la pedeapsa de 7 (şapte) luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe. În temeiul art. 71 Cod penal, interzice inculpatului exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 alin 1 lit. a teza a II a şi lit. b Cod penal pe durata executării pedepsei principale. În temeiul art. 81 Cod penal, dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei principale pe o perioadă de 2 (doi) ani şi 7 (şapte) luni, reprezentând termen de încercare stabilit potrivit art. 82 Cod penal. În temeiul art. 71 alin. 5 Cod penal, dispune suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei principale. În temeiul art. 359 Cod procedură penală, atrage atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 83 Cod penal a căror nerespectare determină revocarea măsurii suspendării şi executarea în întregime a pedepsei, care nu se contopeşte cu pedeapsa aplicată pentru noua infracţiune. În temeiul art. 14 rap. la art. 346 alin. 1 Cod procedură penală şi art. 1381 Noul Cod civil, admite acţiunea civilă a părţii civile Ungureanu Ionuţ-Cosmin. Obligă inculpatul A B la plata către partea civilă U I-C a sumei de 1.000 lei, reprezentând prejudiciul material. Ia act că partea vătămată Serviciul Judeţean de Ambulanţă Botoşani nu s-a constituit parte civilă în cauză. În temeiul art. 189 şi art. 191 alin. 1 Cod procedură penală, obligă inculpatul la plata sumei de 150 lei reprezentând cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 130 lei pentru faza de urmărire penală, iar suma de 20 lei pentru faza de judecată. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunţare pentru procuror, inculpat şi partea civilă U I-C şi de la comunicare pentru partea civilă Serviciul Judeţean de Ambulanţă Botoşani. Pronunţată în şedinţă publică din 14.10.2013.
Hotarare 552/2013 din 14.10.2013