M****** P*** D*****
PetentI************ D* P****** A* J******** A**** S******** R***** A**** B***
IntimatRespinge plângerea ca neîntemeiată. Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria Piteşti. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 30.05.2014.
Hotarare 5430/2014 din 30.05.2014Se revine cu adresă cu copie proces verbal (ce se fotocopiază de la fila 4/dosar), şi menţiunea de a depune la dosar cd-ul ce a stat la baza întocmirii actului sancţionator şi a preciza numele, prenumele şi CNP-ul conducătorului unităţii pentru a fi sancţionat cu amendă în cuantum de 500 ron., potrivit art. 187 alin. 1, p.2, lit.f din Codul de Procedură Civilă. Amână judecarea cauzei şi acordă un nou termen la 30.05.2014, completul C21,sala 3, ora 10, în vederea comunicării informaţiilor solicitate. Se citează petentul. Cu drept de apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 25 Aprilie 2014.
Incheiere de sedinta din 25.04.2014Se emite adresă către intimat prin care i se va înainta copia procesului-verbal seria CP nr. 5034675/15.08.2013, sens în care se dezataşează copia de la fila 21 din dosar, şi se va solicita intimatului să depună la dosar C.D. ce a stat la baza întocmirii actului sancţionator. Se reia procedura de citare cu petentul cu copii de pe filele 17-20 din dosar. Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 25.04.2014, completul C21, sala 3, ora 1000, pentru când intimatul are termenul în cunoştinţă. Cu drept de apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 14 Martie 2014.
Incheiere de sedinta din 14.03.2014