D***** M*****
InculpatIn baza art.386 C.p.p., schimbă încadrarea juridică a faptei pentru care a fost trimis în judecată inculpatul D***** M***** din infracţiunea prevăzută de art.87 al.1 din O.U.G. nr.195/2002, republicată, in infracţiunea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având in sânge o imbibaţie alcoolică peste limita legală, prevăzute de art.87 al.1 din O.U.G. nr.195/2002, republicată, cu aplicarea art.5 N.C.P. In baza art.375 şi art.396 al.1,2,10 N.C.p.p., condamnă pe inculpatul D***** M*****, pentru comiterea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul, având în sânge o imbibaţie alcoolică peste limita legală, prevăzută de art.87 al.1 din O.U.G. nr.195/2002, republicată, cu aplicarea art.5 N.C.P. , la pedeapsa de 10 luni închisoare. In baza art.83 C.P. rap. la art.15 din Legea nr.187/2012, revocă suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 8 luni inchisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr.278/27.12.2011 pronunţată de Judecătoria Adjud in dosarul nr.1431/173/2011, definitivă prin nerecurare la 17.01.2012, pedeapsă pe care o cumulează cu pedeapsa de 8 luni aplicată in cauză, inculpatul urmând să execute pedeapsa de 1 an şi 6 luni inchisoare. Pedeapsă de executat: 1 an şi 6 luni inchisoare. Interzice inculpatului drepturile prevăzute de art.64 lit.a teza a-II-a şi b Cod penal (de la 1969) pe durata şi în condiţiile prevăzute de art.71 alin.2,3 C. pen de la 1969. In baza art.274 al.1 N.C.P.P., obligă inculpatul să plătească suma de 310 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat. Dispune plata onorariului avocatului din oficiu in cuantum de 100 de lei (pentru 2 termene de judecată) din fondurile Ministerului Justiţiei. Ia act că in faza dezbaterilor pe fondul cauzei inculpatul a fost asistat de apărător ales. Cu drept de apel in termen de 10 zile de la comunicarea dispozitivului hotărârii. Pronunţată în şedinţă publică, azi 4.06.2014.
Hotarare 1416/2014 din 04.06.2014amână pronunţarea la data de 04.06.2014
Incheiere de sedinta din 20.05.2014faţă de lipsa inuclpatului, amână cauza la data de 20.05.2014, ora 9,00, c8
Incheiere de sedinta din 15.04.2014Trimite cauza la judecătorul de Cameră preliminară
Incheiere de sedinta din 04.02.2014