P******* R***** I****
CondamnatAdmite cererea formulată de petentul P******* R***** I****. În temeiul art.140 ind.1 din Legea 302/2004 modificată dispune recunoaşterea sentinţei penale pronunţată la data de 13 noiembrie 2012 de Judecătoria Bayreuth, Germania (definitivă la 21.11.2012). Constată că prin sentinţa menţionată petentul a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii prevăzută de art.242 alin.1, 243 alin.1, pargraful 1, par.2 din Codul penal german, infracţiune ce are corespondent în legislaţia penală română constituind infracţiunea de furt calificat prevăzută de art.228, art.229 alin.1 lit.d din Codul penal, cu aplicarea art.41 alin.2 din Codul penal din 1968 (trei acte materiale comise la 30 mai 2011, 5 iunie 2011 şi 7 iunie 2011) . Constată că infracţiunea de furt calificat pentru care a fost condamnat petentul de Judecătoria Bayreuth, Germania prin sentinţa penală menţionată mai sus, recunoscută prin prezenta hotărâre, este concurentă cu infracţiunea de furt calificat pentru care s-a aplicat petentului pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare prin sentinţa penală nr.1603/31 mai 2012 a Judecătoriei Iaşi ( faptă din 15 august 2008) şi a fost comisă în termenul de încercare faţă de pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare stabilită prin sentinţa penală nr. 1729/28 mai 2008 a Judecătoriei Iaşi, pedeapsă cu privire la care s-a revocat suspendarea condiţionată prin sentinţa penală nr.2009/30 iunie 2011 a Judecătoriei Botoşani . Constată că prin sentinţa penală nr.1603/31 mai 2012 a Judecătoriei Iaşi s-a dispus contopirea pedepsei de 2 ani şi 6 luni închisoare stabilită prin această sentinţă cu pedepsele stabilite prin sentinţa penală nr.1729/28 mai 2008 a Judecătoriei Iaşi respectiv 1 an şi 6 luni închisoare, 2 ani închisoare, 1 an şi 6 luni închisoare şi 1 an şi 6 luni închisoare, stabilindu-se o pedeapsă rezultantă de 2 ani şi 6 luni închisoare ce a fost sporită la 3 ani şi 6 luni închisoare. Constată că prin sentinţa penală nr.311 din 1 februarie 2014 a Judecătoriei Botoşani (definitivă prin necontestare) s-a dispus înlocuirea acestor pedepse cu măsurile educative a internării într-un centru de reeducare, măsuri ce au fost contopite în măsura cea mai grea a internării într-un centru de detenţie pe o perioadă de 2 ani şi 6 luni. În temeiul art.22 alin.4 din Legea 187/2012 raportat la art.129 alin.2 din Codul penal aplică petentului P******* R***** I**** pedeapsa de 2 ani închisoare stabilită prin sentinţa penală pronunţată la data de 13 noiembrie 2012 de Judecătoria Bayreuth, Germania (definitivă la 21.11.2012), recunoscută prin prezenta hotărâre, care se va majora la 3 (trei) ani închisoare. Face în cauză aplicarea art. 66 lit.a, b din Codul penal. Menţine starea de detenţie a petentului. Deduce din pedeapsă reţinerea şi arestarea preventivă de la 31 ianuarie 2008 până la 28 martie 2008, arestarea preventivă de la 7 iunie 2011 la 14 septembrie 2011, arestarea de la 26 iunie 2012 până la 13 noiembrie 2012 şi detenţia de la 30 noiembrie 2012 la zi. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Onorariul avocatului din oficiu în sumă de 100 lei se va vira Baroului Botoşani din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 26 martie 2014.
Hotarare 885/2014 din 26.03.2014AMÎNĂ PRONUNŢAREA LA DATA DE 26.03.2014, ORA 14.00
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 18.03.2014AMÎNĂ PRONUNŢAREA PENTRU DATA DE 18.03.2014
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 13.03.2014lipsa petentului
Incheiere de sedinta din 25.02.2014alte cauze
Incheiere de sedinta din 07.02.2014alte cauze
Incheiere de sedinta din 14.01.2014administrare probe
Incheiere de sedinta din 28.11.2013Administrare probe
Incheiere de sedinta din 17.10.2013lipsa contestatorului
Incheiere de sedinta din 01.10.2013alte cauze
Incheiere de sedinta din 13.09.2013administrare probe
Incheiere de sedinta din 02.07.2013administrare probe
Incheiere de sedinta din 28.05.2013ADMINISTRARE PROBE
Incheiere de sedinta din 09.04.2013administrare probe
Incheiere de sedinta din 14.03.2013