S* A** G*** S* R**** P*** P**** I****** P******* I**** B********
ReclamantA******** E**** D******
PârâtAdmite în parte acţiunea.
Hotarare 10175/2014 din 27.06.2014Având în vedere lipsa de procedură cu pârâta Amariutei Elena Doiniţa şi rezultatul negativ al demersurilor privitoare la identificarea domiciliului actual al pârâtei, în temeiul art. 167 NCPC, dispune citarea prin publicitate a pârâtei Amariutei Elena Doiniţa, citaţia urmând a fi afişată la uşa instanţei, pe portalul instanţei de judecată, şi la ultimul domiciliu cunoscut al pârâtei. De asemenea, instanţa desemnează, prin tragere la sorţi, din lista curatorilor comunicată de Baroul Botoşani, pe d-na avocat Bosovici Simona, în calitate de curator special al pârâtei Amariutei Elena Doiniţa, cu un onorariu în cuantum de 150 lei, care va fi pus în sarcina reclamantei, care urmează a fi citată pentru termenul următor, cu o copie a acţiunii şi cu menţiunea că a fost desemnat în cauză, în temeiul disp. art. 167 NCPC. Se va emite adresă către reclamantă, cu solicitarea de a achita onorariul în cuantum de 150 lei, stabilit pentru curatorul special desemnat pentru pârâta Amariutei Elena Doiniţa, sub sancţiunea suspendării judecăţii cauzei, cu menţiunea că în cauză s-au întreprins numeroase demersuri pentru aflarea domiciliului actual al pârâtei, fără succes.
Incheiere de sedinta din 12.06.2014Faţă de neregularitatea procedurală cu pârâta, instanţa, în temeiul art. 153 alin. 1 şi 2 NCPC, dispune acordarea unui nou termen de judecată, Se vor efectua verificări în sistemul DEPABD, cu privire la pârâta Amariuţei Elena Doiniţa. Considerând necesară emiterea unei adrese către IPJ Botoşani, cu solicitarea de a întreprinde verificări la domiciliul cunoscut al pârâtei,urmând a se stabili, dacă este posibil, dacă aceasta locuieşte sau nu la adresa respectivă. Se va reveni cu citarea pârâtei, la domiciliul cunoscut în dosar.
Incheiere de sedinta din 19.05.2014