Dosar 1846/46/2013 din 12.12.2013

infracţiuni de corupţie (Legea nr. 78/2000)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 1846/46/2013
Data dosar:
12.12.2013
Instanta:
Curtea de Apel Pitești
Departament:
Secţia Penală şi pentru cauze cu Minori şi de Familie
Obiect:
infracţiuni de corupţie (Legea nr. 78/2000)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 11.08.2016 la ora 08:30

    Complet: Penal-C6F
  • Soluţionare

    Condamnă pe inculpatul N***** R*** C******* la: - 1 an pentru săvârşirea infracţiunii de „folosire în orice mod, direct sau indirect de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii” prevăzute de art. 12 lit. b din Legea nr. 78/2000, în condiţiile art. 5 Cod penal; - 2 ani pentru săvârşirea infracţiunii „de trafic de influenţă” prevăzute de art. 257 Cod penal anterior, raportat la art. 5 alin. 1 şi art. 6 din Legea nr. 78/2000, în condiţiile art. 5 Cod penal: - 500 lei amendă penală pentru săvârşirea infracţiunii de „fals în înscrisuri sub semnătură privată săvârşită în legătură directă cu infracţiunea de trafic de influenţă” prevăzute de art. 17 lit. c din Legea nr. 78/2000, rap. la art. 290 Cod penal anterior, în legătură directă cu art. 257 Cod penal anterior, rap. la art. 5 alin. 1 şi art. 6 din Legea nr. 78/2000, în condiţiile art. 5 Cod penal; - 500 lei amendă penală pentru săvârşirea infracţiunii de „fals în înscrisuri sub semnătură privată săvârşită în legătură directă cu infracţiunea de trafic de influenţă” prevăzute de art. 17 lit. c din Legea nr. 78/2000, rap. la art. 290 Cod penal, în legătură directă cu art. 257 Cod penal anterior, rap. la art. 5 alin. 1 şi art. 6 din Legea nr. 78/2000, în condiţiile art. 5 Cod penal; - 500 lei amendă penală pentru săvârşirea infracţiunii de „fals în înscrisuri sub semnătură privată săvârşită în legătură directă cu infracţiunea de trafic de influenţă” prevăzute de art. 17 lit.c din Legea nr. 78/2000, rap. la art. 290 Cod penal anterior, în legătură directă cu art. 257 Cod penal anterior, rap. la art. 5 alin. 1 şi art. 6 din Legea nr. 78/2000, în condiţiile art. 5 Cod penal; - 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de „ instigare la mărturie mincinoasă” prevăzute de art. 25 Cod penal anterior rap. la art. 260 alin. 1 Cod penal anterior, în condiţiile art. 5 Cod penal. În baza art. 33, 34 Cod penal anterior contopeşte pedepsele aplicate, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare. În baza art. 86/1 Cod penal anterior dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei şi fixează termen de încercare de 4 ani. Instituie în sarcina inculpatului măsurile de supraveghere şi obligaţiile prevăzute de art. 86/3 alin. 1 lit. a – d Cod penal şi anume: - să se prezinte, la datele fixate la Serviciul de probaţiune Argeş ; - să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; - să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; - să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă. Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 86/4 Cod penal. Deduce din pedeapsa aplicată perioada executată începând cu 01.11.2013 până la 29.11.2013. În baza art.71 Cod penal anterior interzice inculpatului drepturile prevăzute de art.64 alin.1 lit. a teza a II- a, lit.b şi lit.c Cod penal anterior, ca pedeapsă accesorie. În baza art. 71 alin. 5 Cod penal anterior suspendă executarea pedepsei accesorii pe parcursul termenului de încercare. Respinge cererea formulată de inculpat având ca obiect excepţia nelegalităţii administrării probelor constând în interceptarea convorbirilor telefonice, cu consecinţa înlăturării lor, potrivit art. 102 Cod procedură penală. Respinge cererile privind schimbarea încadrării juridice a faptelor formulate de D.N.A – ST Piteşti şi de către inculpat. Obligă pe inculpat să plătească 15.000 lei cheltuieli judiciare către stat. Cu apel în 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 11 august 2016, la Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

    Hotarare 99/2016 din 11.08.2016
  • Sedinta din data de 08.08.2016 la ora 10:00

    Complet: Penal-C6F
  • Amână cauza

    Amână pronunţarea la 11 august 2016.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 08.08.2016
  • Sedinta din data de 21.06.2016 la ora 13:00

    Complet: Penal-C6F
  • Amână cauza

    Amână cauza la data de 08 august 2016, ora 10.00, pentru lipsa dosarului de fond şi a dosarului de urmărire penală care se află înaintat la ICCJ pentru solu?ionarea recursului formulat de inculpat împotriva încheierii din data de 02 iunie 2016. Se emite adresă către ICCJ să ne înainteze dosarul de fond împreună cu dosarele ataşate. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 iunie 2016, la Curtea de Apel Piteşti – secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

    Incheiere de sedinta din 21.06.2016
  • Sedinta din data de 09.06.2016 la ora 12:00

    Complet: Penal-C6F
  • Amână cauza

    Amână cauza la data de 21 iunie 2016, ora 13.00, pentru lipsa dosarului de fond şi a dosarului de urmărire penală care se află înaintat la ICCJ pentru soluţinarea recursuluiformulat de inculpat împotriva încheierii din data de 02 iunie 2016. Se emite adresă către ICCJ să ne înainteze dosarul de fond împreună cu dosarul de urmărire penală nr.107/P/2012 (5 volume) al Parchetului de pe lângă ÎC.C.J. – D.N.A. Serviciul Teritorial Piteşti + dosarele componente.

    Incheiere de sedinta din 09.06.2016
  • Sedinta din data de 02.06.2016 la ora 08:30

    Complet: Penal-C6F
  • Amână cauza

    Admite cererea formulată de inculpatul N***** R*** C******* având ca obiect sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.143 alin. 2 din Codul de procedură penală şi sesizează Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.143 alin. 2 din Codul de procedură penală. Admite cererea formulată de inculpatul N***** R*** C******* având ca obiect sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.91 indice 2 alin. 1 din Codul de procedură penală anterior şi sesizează Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.91 indice 2 alin. 1 din Codul de procedură penală anterior. Admite cererea formulată de inculpatul N***** R*** C******* având ca obiect sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.282 alin. 4 lit. a din Codul de procedură penală şi sesizează Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.282 alin. 4 lit. a din Codul de procedură penală. Respinge cererea formulată de inculpatul N***** R*** C******* având ca obiect sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.341 alin. 7 pct.2, art. 342, art. 346 pct. 2 din Codul de procedură penală. Respinge ca nefondată cererea formulată de inculpatul N***** R*** C******* privind sesizarea CJUE cu cerere de hotărâre preliminară. Repune pe rol cererea formulată de către inculpat, având ca obiect excepţia nelegalităţii administrării probelor constând în interceptarea convorbirilor telefonice, cu consecinţa înlăturării lor, potrivit art. 102 Cod procedură penală şi fixează termen la 09 iunie 2016, ora 12.00. Cu drept de recurs în 48 de ore de la pronunţare în ceea ce priveşte soluţia de respingere a cererii având ca obiect sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţiile de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.341 alin. 7 pct.2, art. 342, art. 346 pct. 2 din Codul de procedură penală. Definitivă în ceea ce priveşte sesizarea Curţii Constituţionale cu celelalte excepţii de neconstituţionalitate. Cu apel o dată cu fondul cu privire la celelalte dispoziţii ale încheierii. Pronunţată în şedinţa publică astăzi 02 iunie 2016, la Curtea de Apel Piteşti – Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

    Incheiere de sedinta din 02.06.2016
  • Sedinta din data de 31.05.2016 la ora 14:00

    Complet: Penal-C6F
  • Amână cauza

    Amână pronunţarea la data de 2 iunie 2016 cuprivire la excepţiile şi cererile invocate de inculpatul N***** R*** C*******. Fixează termen de fond la data de 09 iunie 2016.

    Incheiere de sedinta din 31.05.2016
  • Sedinta din data de 24.05.2016 la ora 14:00

    Complet: Penal-C6F
  • Amână cauza

    Amână cauza la data de 31 mai 2016, ora 14.00.

    Incheiere de sedinta din 24.05.2016
  • Sedinta din data de 17.05.2016 la ora 12:00

    Complet: Penal-C6F
  • Amână cauza

    Amână judecarea cauzei la data de 24 mai 2016, ora 14.00. Pune în vedere martorului prezent Pavelescu George Valentin să se prezinte necitat la următorul termen de judecată. Pune în vedere apărătorului inculpatului să facă dovada imposibilităţii prezentării la acest termen de judecată. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 Mai 2016, la Curtea de Apel Piteşti – secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

    Incheiere de sedinta din 17.05.2016
  • Sedinta din data de 19.04.2016 la ora 10:00

    Complet: Penal-C6F
  • Amână cauza

    Amână cauza la data de 17 mai 2016, ora 12.00, pentru lipsa dosarului de fond şi a dosarului de urmărire penală care se află înaintat la ICCJ pentru soluţinarea contestaţiei formulată de inculpat împotriva încheierii din data de 12 aprilie 2016. Martorul Pavelescu George Valentin are termen în cunoştinţă. Se emite adresă către ICCJ să ne înainteze dosarul de fond împreună cu dosarul de urmărire penală nr.107/P/2012 (5 volume) al Parchetului de pe lângă ÎC.C.J. – D.N.A. Serviciul Teritorial Piteşti.

    Incheiere de sedinta din 19.04.2016
  • Sedinta din data de 12.04.2016 la ora 12:00

    Complet: Penal-C6F
  • Amână cauza

    Constată legalitatea şi temeinicia măsurii controlului judiciar, luată faţă de inculpatul N***** R*** C*******. În baza art. 215 ind. 1 Cod procedură penală, menţine faţă de inculpatul N***** R*** C*******, măsura preventivă a controlului judiciar prevăzută de art.211 alin.1 şi 2 Cod procedură penală, cu obligaţiile stabilite prin încheierea din data de 25 mai 2015 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, respectiv: pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul va respecta următoarele obligaţii: - să se prezinte la organul de urmărire penală sau la instanţa de judecată, ori de câte ori este chemat; - să informeze de îndată organul judiciar în faţa căruia se află cauza, cu privire la schimbarea locuinţei; - să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea, respectiv Poliţia municipiului Piteşti, judeţ Argeş, conform programului de supraveghere întocmit de organele de poliţie sau ori de câte ori este chemat; - să nu depăşească limita teritorială a României, fără încuviinţarea prealabilă a instanţei de judecată; - să nu se apropie de martorii audiaţi în cauză, Tănasie Sorin Eugen, Davidescu Gheorghe, Rotaru Ion Radu, Tănasie Bianca Adriana, Antone Florin, Antone Constantin - Aurel, Ciorei Costinel – Laurenţiu, Pleşa Marian, Mic Cristian – Alin, Rădoi Viorel, Ilinca Adrian, Bîzoi Iulia – Graţiela şi Pavelescu George Valentin şi să nu comunice cu aceste persoane, direct sau indirect, pe nici-o cale; - să respecte obligaţia prev. de art.215 alin. 2 lit. e Cod procedură penală, constând în interdicţia de a exercita profesia de avocat. Atrage atenţia inculpatului că, în caz de încălcare cu rea credinţă a obligaţiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau cu măsura arestării preventive. Fixează termen la data de 19.04.2016, ora 10.00. Cu drept de contestaţie în 48 de ore de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică astăzi 12 aprilie 2016, la Curtea de Apel Piteşti – Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie. Pt. conformitate,

    Incheiere de sedinta din 12.04.2016
  • Sedinta din data de 11.03.2016 la ora 12:00

    Complet: Penal-C6F
  • Amână cauza

    Acordă termen intermediar la 15 martie 2016, ora 08.30 în vederea discutării măsurii controlului judiciar. Amână cauza la data de 12 aprilie 2016, ora 12.00. Se citează martorul Pavelescu George Valentin la adresa corectă din dosarul cauzei în vederea audierii. Prorogă la următorul termen de fond acordat audierea şi vizionarea înregistrării ambientale din data de 25.10.2013 comparativ cu procesul verbal de transcriere, precum şi discutarea excep?iilor invocate de către inculpat şi a celorlalte probe propuse de acesta. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 Martie 2016, la Curtea de Apel Piteşti – secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

    Incheiere de sedinta din 11.03.2016
  • Sedinta din data de 01.03.2016 la ora 14:00

    Complet: Penal-C6F
  • Amână cauza

    Amână cauza la data de 11 martie 2016.

    Incheiere de sedinta din 01.03.2016
  • Sedinta din data de 18.02.2016 la ora 12:00

    Complet: Penal-C6F
  • Amână cauza

    Admite pentru inculpat proba privind audierea martorului Pavelescu George Constantin, proba cu audierea înregistrării ambientale din data de 25.10.2013 cât şi proba cu acte în circumstanţiere. Respinge ca nefiind utile şi concludente soluţionării cauzei probele solicitate de inculpat şi anume respinge proba cu acte, înscrisuri şi anume a se emite o adresă la DNA ST Piteşti pentru a ne comunica procesul verbal de sesizare din oficiu din data de 22 mai 2012 urmare a căreia s-a înregistrat dosarul nr.102/P/2012 din care s-a disjuns dosarul nr.166/P/2012 şi de asemenea să ne comunice o copie a procesului verbal de citare a lui Tănăsie Sorin Eugen la Penitenciarul Târgu Jiu, în scopul transferului la Penitenciarul Colibaşi în vederea audierii în dosarul nr.102/P/2012 precizând în raport de teza probatorie menţionată cum că Tănăsie nu este denunţător şi cumpărător de influenţă. De asemenea respinge şi proba privind audierea martorilor Lazăr Irina Mihaela şi Vârtopeanu Valerica în raport de teza probatorie invocată, o eventuală audiere ar duce la o autoincriminare şi aceasta este şi opinia exprimată şi de CEDO că nu se poate audia un martor dacă audierea ar duce la o autoincriminare, precum şi faptul că ar fi inutilă martorele ar spune nu am auzit, nu am văzut, nu am avut nici o discuţie ipotetic vorbind, acesta fiind şi opinia exprimată de CEDO tocmai pentru a se evita şi o astfel de situaţie. Apreciază ca nefiind utilă şi concludentă soluţionării cauzei şi proba privind emiterea unei adrese către DNA ST Piteşti şi către DGIPI Argeş pentru a ne pune la dispoziţie suportul digital optic original şi video pe care s-a făcut înregistrarea ambientală din data de 25.10.2013 precum şi aparatura folosită cu acea ocazie urmând a o respinge în raport de teza probatorie invocată. De altfel, unele din apărări privind legalitatea probelor a fost contestată în procedura camerei preliminare , iar altele dintre apărări se circumscriu în apărări de fond. De asemenea apreciază ca nefiind utilă şi concludentă soluţionării cauzei proba privind depunerea suportului în original şi o respinge . Cu privire la proba cu expertiză la nivelul INEDC , privind analizarea originalului pe care s-a făcut înregistrarea şi a aparaturii folosite curtea apreciază ca nefiind utilă şi concludentă soluţionării cauzei şi o respinge. Respinge proba privind punerea la dispoziţia apărării a unei copii de pe suportul digital respectiv DVD-R, marca copy Me înregistrat sub nr.600/SJA/25.10.2015, cu seria 0310911L8B2824 curtea respinge cererea în raport de dispoziţie art.143 alin.2 rap. la art. 93 alin.12 din ROI, care menţionează drept condiţie „ dacă nu afectează buna desfăşurare a procesului penal şi pentru garantarea dreptului la apărare” şi atâta timp cât s-a încuviinţat audierea înregistrării este garanta dreptul la apărare, dând citire textelor menţionate urmând a o respinge ca nefondată. De asemenea cu privire la proba cu acte în apărare urmează a o respinge având în vedere cât acestea au fost prezentate la pauşal fără a fi nominalizate în concret. Curtea cu privire la suplimentul depus la acest termen de judecată de către inculpat întemeiat pe noua decizie a Curţii Constituţionale din data de 16.02.2016 prorogă discutarea acestor chestiuni la probe deoarece la momentul de faţă nu există motivarea deciziei şi nu se ştie ce a avut în Vedere Curtea Constituţională, în lipsa motivării deciziei, curtea nu poate să îşi exprime o opinie, urmează a fi pusă în discuţie în momentul motivării deciziei. Fixează termen intermediar la data de 01.03.2013, ora 14.00 pentru audierea înregistrării ambientale din data de 25.10.2013 cu respectarea procedurii conform codului de procedură. Amână judecarea cauzei la data de 11 martie 2016 ora 12.00, Se citează martorul Pavelscu George Constantin la adresa indicată în nota de probatorii depusă la dosarul cauzei de către inculpat. Curtea pentru a se evita depunerea şi formularea la fiecare termen a unor excepţii pune în vedere inculpatului ca până la următorul termen de judecată să depună la dosarul cauzei toate probele şi excepţiile pe care înţelege să le formuleze, toate solicitările şi să le depună în timp util pentru a da posibilitatea instanţei şi reprezentantului parchetului să ia la cunoştinţă de acestea , reaminteşte faptul că administrarea unor probe se face cu respectarea dispoziţiilor referitoare la propunerea probelor şi nu la fiecare termen de judecată fără un motiv care să justifice propunerea lor. Necesitatea administrării lor trebuie să rezulte din dezbateri. Ia act că la acest termen de judecată s-a depus din partea inculpatului note privind excepţia de neconstituţionalitate a disp. at.143 alin.2 C.p.p. cât şi concluzii scrise cu privire la solicitarea de formulare a unei cereri de hotărâre de cameră preliminară. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 Februarie 2016, la Curtea de Apel Piteşti – secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

    Incheiere de sedinta din 18.02.2016
  • Sedinta din data de 28.01.2016 la ora 12:00

    Complet: Penal-C6F
  • Încheiere

    Constată legalitatea şi temeinicia măsurii controlului judiciar, luată faţă de inculpatul N***** R*** C*******. În baza art. 215 ind. 1 Cod procedură penală, menţine faţă de inculpatul N***** R*** C*******, măsura preventivă a controlului judiciar prevăzută de art.211 alin.1 şi 2 Cod procedură penală, cu obligaţiile stabilite prin încheierea din data de 25 mai 2015 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, respectiv: pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul va respecta următoarele obligaţii: - să se prezinte la organul de urmărire penală sau la instanţa de judecată, ori de câte ori este chemat; - să informeze de îndată organul judiciar în faţa căruia se află cauza, cu privire la schimbarea locuinţei; - să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea, respectiv Poliţia municipiului Piteşti, judeţ Argeş, conform programului de supraveghere întocmit de organele de poliţie sau ori de câte ori este chemat; - să nu depăşească limita teritorială a României, fără încuviinţarea prealabilă a instanţei de judecată; - să nu se apropie de martorii audiaţi în cauză, Tănasie Sorin Eugen, Davidescu Gheorghe, Rotaru Ion Radu, Tănasie Bianca Adriana, Antone Florin, Antone Constantin - Aurel, Ciorei Costinel – Laurenţiu, Pleşa Marian, Mic Cristian – Alin, Rădoi Viorel, Ilinca Adrian, Bîzoi Iulia - Graţiela şi să nu comunice cu aceste persoane, direct sau indirect, pe nici-o cale; - să respecte obligaţia prev. de art.215 alin. 2 lit. e Cod procedură penală, constând în interdicţia de a exercita profesia de avocat. Atrage atenţia inculpatului că, în caz de încălcare cu rea credinţă a obligaţiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau cu măsura arestării preventive. Fixează termen la data de 18 februarie 2016, ora 12.00, pentru când reprezentanta parchetului să ia la cuno?tin?ă de notele de probatoriu depuse la dosarul cauzei de către inculpat. Admite cererea formulată de inculpatul N***** R*** C******* având ca obiect sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.1 lit.g şi art.12 din legea nr.78/2000 şi sesizează Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.1 lit.g şi art.12 din legea nr.78/2000. Admite cererea formulată de inculpatul N***** R*** C******* privind excepţia de neconstituţionalitate a disp. art.91 ind.2 alin.2 şi art.91 ind.2 alin.3 din Vechiul Cod de Procedură Penală şi sesizează Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a disp. art.91 ind.2 alin.2 şi art.91 ind.2 alin.3 din Vechiul Cod de Procedură Penală. Respinge ca nefondată cererea formulată de inculpatul N***** R*** C******* privind sesizarea CJCE cu cerere de hotărâre preliminară. Cu drept de contestaţie în 48 de ore de la comunicare în ceea ce priveşte măsura preventivă. Definitivă în ceea ce priveşte sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia neconstituţionalităţii. Cu apel o dată cu fondul cu privire la celelalte dispoziţii ale încheierii . Pronunţată în şedinţa publică astăzi 28 ianuarie 2016, la Curtea de Apel Piteşti – Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

    Incheiere masuri preventive faza de judecata din 28.01.2016
  • Sedinta din data de 09.12.2015 la ora 08:30

    Complet: Penal - AMÂNĂRI TERMENE
  • Încheiere

    Constată legalitatea şi temeinicia măsurii controlului judiciar, luată faţă de inculpatul N.R. C. . În baza art. 215 ind. 1 Cod procedură penală, menţine faţă de inculpatul N. R. C., măsura preventivă a controlului judiciar prevăzută de art.211 alin.1 şi 2 Cod procedură penală, cu obligaţiile stabilite prin încheierea din data de 25 mai 2015 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, respectiv: pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul va respecta următoarele obligaţii: - să se prezinte la organul de urmărire penală sau la instanţa de judecată, ori de câte ori este chemat; - să informeze de îndată organul judiciar în faţa căruia se află cauza, cu privire la schimbarea locuinţei; - să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea, respectiv Poliţia municipiului Piteşti, judeţ Argeş, conform programului de supraveghere întocmit de organele de poliţie sau ori de câte ori este chemat; - să nu depăşească limita teritorială a României, fără încuviinţarea prealabilă a instanţei de judecată; - să nu se apropie de martorii audiaţi în cauză, Tănasie Sorin Eugen, Davidescu Gheorghe, Rotaru Ion Radu, Tănasie Bianca Adriana, Antone Florin, Antone Constantin - Aurel, Ciorei Costinel – Laurenţiu, Pleşa Marian, Mic Cristian – Alin, Rădoi Viorel, Ilinca Adrian, Bîzoi Iulia - Graţiela şi să nu comunice cu aceste persoane, direct sau indirect, pe nici-o cale; - să respecte obligaţia prev. de art.215 alin. 2 lit. e Cod procedură penală, constând în interdicţia de a exercita profesia de avocat. Atrage atenţia inculpatului că, în caz de încălcare cu rea credinţă a obligaţiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau cu măsura arestării preventive. Cu drept de contestaţie. Pronunţată în şedinţa publică astăzi 09 decembrie 2015, la Curtea de Apel Piteşti – Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

    Incheiere masuri preventive faza de judecata din 09.12.2015
  • Sedinta din data de 27.11.2015 la ora 09:00

    Complet: Penal - AMÂNĂRI TERMENE
  • Amână cauza

    Amână cauza la data de 28.01.2016, ora 12.00. Se citează martorul Pleşa Marian cu mandat de aducere. Se emite adresă martorului cu menţiunea că prezenţa sa la instanţă este obligatorie iar în situaţia în care nu se va prezenta va fi amendat. Constată legalitatea şi temeinicia măsurii controlului judiciar, luată faţă de inculpatul N. R.C. În baza art. 215 ind. 1 Cod procedură penală, menţine faţă de inculpatul N***** R*** C*******, măsura preventivă a controlului judiciar prevăzută de art.211 alin.1 şi 2 Cod procedură penală, cu obligaţiile stabilite prin încheierea din data de 25 mai 2015 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, respectiv: pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul va respecta următoarele obligaţii: - să se prezinte la organul de urmărire penală sau la instanţa de judecată, ori de câte ori este chemat; - să informeze de îndată organul judiciar în faţa căruia se află cauza, cu privire la schimbarea locuinţei; - să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea, respectiv Poliţia municipiului Piteşti, judeţ Argeş, conform programului de supraveghere întocmit de organele de poliţie sau ori de câte ori este chemat; - să nu depăşească limita teritorială a României, fără încuviinţarea prealabilă a instanţei de judecată; - să nu se apropie de martorii audiaţi în cauză, Tănasie Sorin Eugen, Davidescu Gheorghe, Rotaru Ion Radu, Tănasie Bianca Adriana, Antone Florin, Antone Constantin - Aurel, Ciorei Costinel – Laurenţiu, Pleşa Marian, Mic Cristian – Alin, Rădoi Viorel, Ilinca Adrian, Bîzoi Iulia - Graţiela şi să nu comunice cu aceste persoane, direct sau indirect, pe nicio cale; - să respecte obligaţia prev. de art.215 alin. 2 lit. e Cod procedură penală, constând în interdicţia de a exercita profesia de avocat. Atrage atenţia inculpatului că, în caz de încălcare cu rea credinţă a obligaţiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau cu măsura arestării preventive. Fixează termen în vederea discutării măsurii controlului judiciar la data de 09 decembrie 2015, cu citare inculpatului şi asigurarea apărării. Cu drept de contestaţie. Pronunţată în şedinţa publică astăzi 27 NOIEMBRIE 2015, la Curtea de Apel Piteşti – Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

    Incheiere de sedinta din 27.11.2015
  • Sedinta din data de 17.11.2015 la ora 09:00

    Complet: Penal - AMÂNĂRI TERMENE
  • Încheiere

    Admite cererea formulată de avocat Bogdasn Dorcea pentru imposibilitate de a se prezenta din motive de sănătate. Amână cauza la data de 27.11.2015 . Se citează martorul Pleşa Marian cu mabdat de aducere poriun Postul de POliţie al Localităţii de domiciliu.

    Incheiere de sedinta din 17.11.2015
  • Sedinta din data de 07.10.2015 la ora 14:00

    Complet: Penal - AMÂNĂRI TERMENE
  • Amână cauza

    Amână cauza la data de 17.11.2015. Se citează martorul Pleşa Marian. Constată legalitatea şi temeinicia măsurii controlului judiciar, luată faţă de inculpatul N***** R*** C******* . În baza art. 215 ind. 1 Cod procedură penală, menţine faţă de inculpatul N***** R*** C*******, măsura preventivă a controlului judiciar prevăzută de art.211 alin.1 şi 2 Cod procedură penală, cu obligaţiile stabilite prin încheierea din data de 25 mai 2015 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, respectiv: pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul va respecta următoarele obligaţii: - să se prezinte la organul de urmărire penală sau la instanţa de judecată, ori de câte ori este chemat; - să informeze de îndată organul judiciar în faţa căruia se află cauza, cu privire la schimbarea locuinţei; - să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea, respectiv Poliţia municipiului Piteşti, judeţ Argeş, conform programului de supraveghere întocmit de organele de poliţie sau ori de câte ori este chemat; - să nu depăşească limita teritorială a României, fără încuviinţarea prealabilă a instanţei de judecată; - să nu se apropie de martorii audiaţi în cauză, Tănasie Sorin Eugen, Davidescu Gheorghe, Rotaru Ion Radu, Tănasie Bianca Adriana, Antone Florin, Antone Constantin - Aurel, Ciorei Costinel – Laurenţiu, Pleşa Marian, Mic Cristian – Alin, Rădoi Viorel, Ilinca Adrian, Bîzoi Iulia - Graţiela şi să nu comunice cu aceste persoane, direct sau indirect, pe nicio cale; - să respecte obligaţia prev. de art.215 alin. 2 lit. e Cod procedură penală, constând în interdicţia de a exercita profesia de avocat. Atrage atenţia inculpatului că, în caz de încălcare cu rea credinţă a obligaţiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau cu măsura arestării preventive. Cu drept de contestaţie. Pronunţată în şedinţa publică astăzi 07 OCTOMBRIE 2015, la Curtea de Apel Piteşti – Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

    Incheiere masuri preventive faza de judecata din 07.10.2015
  • Sedinta din data de 17.09.2015 la ora 14:00

    Complet: Penal - AMÂNĂRI TERMENE
  • Încheiere

    Amână cauza la data de 07 octombrie 2015. Se emite adresă către ICCJ să ne înainteze dosarul de fond cât şi dosarul de urmărire penală. Se citează martorul Pleşa Marian.

    Incheiere de sedinta din 17.09.2015
  • Sedinta din data de 24.08.2015 la ora 08:30

    Complet: Penal - AMÂNĂRI TERMENE
  • Amână cauza

    Constată legalitatea şi temeinicia măsurii controlului judiciar, luată faţă de inculpatul N***** R*** C*******. În baza art. 215 ind. 1 Cod procedură penală, menţine faţă de inculpatul N***** R*** C*******, măsura preventivă a controlului judiciar prevăzută de art.211 alin.1 şi 2 Cod procedură penală, cu obligaţiile stabilite prin încheierea din data de 25 mai 2015 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, respectiv: pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul va respecta următoarele obligaţii: - să se prezinte la organul de urmărire penală sau la instanţa de judecată, ori de câte ori este chemat; - să informeze de îndată organul judiciar în faţa căruia se află cauza, cu privire la schimbarea locuinţei; - să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea, respectiv Poliţia municipiului Piteşti, judeţ Argeş, conform programului de supraveghere întocmit de organele de poliţie sau ori de câte ori este chemat; - să nu depăşească limita teritorială a României, fără încuviinţarea prealabilă a instanţei de judecată; - să nu se apropie de martorii audiaţi în cauză, Tănasie Sorin Eugen, Davidescu Gheorghe, Rotaru Ion Radu, Tănasie Bianca Adriana, Antone Florin, Antone Constantin - Aurel, Ciorei Costinel – Laurenţiu, Pleşa Marian, Mic Cristian – Alin, Rădoi Viorel, Ilinca Adrian, Bîzoi Iulia - Graţiela şi să nu comunice cu aceste persoane, direct sau indirect, pe nicio cale; - să respecte obligaţia prev. de art.215 alin. 2 lit. e Cod procedură penală, constând în interdicţia de a exercita profesia de avocat. Atrage atenţia inculpatului că, în caz de încălcare cu rea credinţă a obligaţiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau cu măsura arestării preventive. Cu drept de contestaţie. Pronunţată în şedinţa publică astăzi 24 august 2015, la Curtea de Apel Piteşti – Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

    Incheiere masuri preventive faza de judecata din 24.08.2015
  • Sedinta din data de 30.06.2015 la ora 14:00

    Complet: Penal - AMÂNĂRI TERMENE
  • Amână cauza

    Amână cauza la data de 17 septembrie 2015, ora 14.00. Se citează martorul Pleşa Marian cu mandat de aducere la toate adresele din dosar inclusiv la adresa indicată în încheierea de şedinţă din data de 25 mai 2015 când a fost prezent la instanţă, respectiv: comuna Coloneşti, str. Mărului, nr.185, jud. Olt cu menţiunea că va fi amendat în situaţia în care nu se va prezenta la instanţă. Constată legalitatea şi temeinicia măsurii controlului judiciar, luată faţă de inculpatul N***** R*** C*******. În baza art. 215/1 Cod procedură penală, menţine faţă de inculpatul N***** R*** C*******, măsura preventivă a controlului judiciar prevăzută de art.211 alin.1 şi 2 C.p.p, cu obligaţiile stabilite prin încheierea din data de 25 mai 2015 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, respectiv: pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul va respecta următoarele obligaţii: - să se prezinte la organul de urmărire penală sau la instanţa de judecată, ori de câte ori este chemat; - să informeze de îndată organul judiciar în faţa căruia se află cauza, cu privire la schimbarea locuinţei; - să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea, respectiv Poliţia municipiului Piteşti, judeţ Argeş, conform programului de supraveghere întocmit de organele de poliţie sau ori de câte ori este chemat; - să nu depăşească limita teritorială a României, fără încuviinţarea prealabilă a instanţei de judecată; - să nu se apropie de martorii audiaţi în cauză, Tănasie Sorin Eugen, Davidescu Gheorghe, Rotaru Ion Radu, Tănasie Bianca Adriana, Antone Florin, Antone Constantin - Aurel, Ciorei Costinel – Laurenţiu, Pleşa Marian, Mic Cristian – Alin, Rădoi Viorel, Ilinca Adrian, Bîzoi Iulia - Graţiela şi să nu comunice cu aceste persoane, direct sau indirect, pe nici-o cale; - să respecte obligaţia prev. de art.215 alin.2 lit.e C.p.p., constând în interdicţia de a exercita profesia de avocat. Atrage atenţia inculpatului că, în caz de încălcare cu rea credinţă a obligaţiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau cu măsura arestării preventive. Fixează termen intermediar pentru discutarea măsurii controlului judiciar la data de 24 august 2015. Cu drept de contestaţie.

    Incheiere de sedinta din 30.06.2015
  • Sedinta din data de 25.05.2015 la ora 14:00

    Complet: Penal - AMÂNĂRI TERMENE
  • Încheiere

    Amână cauza la data de 30.06.2015, 0ra 14.00. Pune în vedere martorului prezent Pleşa Marian să se prezinte necitat la următorul termen de judecată. Constată legalitatea şi temeinicia măsurii controlului judiciar, luată faţă de inculpatul N***** R*** C*******. În baza art. 215/1 Cod procedură penală, menţine faţă de inculpatul N***** R*** C*******, măsura preventivă a controlului judiciar prevăzută de art.211 alin.1 şi 2 C.p.p, cu obligaţiile stabilite prin încheierea din data de 31 martie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti şi menţinute prin decizia penală nr.522/16 aprilie 2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, respectiv: pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul va respecta următoarele obligaţii: - să se prezinte la organul de urmărire penală sau la instanţa de judecată, ori de câte ori este chemat; - să informeze de îndată organul judiciar în faţa căruia se află cauza, cu privire la schimbarea locuinţei; - să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea, respectiv Poliţia municipiului Piteşti, judeţ Argeş, conform programului de supraveghere întocmit de organele de poliţie sau ori de câte ori este chemat; - să nu depăşească limita teritorială a României, fără încuviinţarea prealabilă a instanţei de judecată; - să nu se apropie de martorii audiaţi în cauză, Tănasie Sorin Eugen, Davidescu Gheorghe, Rotaru Ion Radu, Tănasie Bianca Adriana, Antone Florin, Antone Constantin - Aurel, Ciorei Costinel – Laurenţiu, Pleşa Marian, Mic Cristian – Alin, Rădoi Viorel, Ilinca Adrian, Bîzoi Iulia - Graţiela şi să nu comunice cu aceste persoane, direct sau indirect, pe nici-o cale; - să respecte obligaţia prev. de art.215 alin.2 lit.e C.p.p., constând în interdicţia de a exercita profesia de avocat. Atrage atenţia inculpatului că, în caz de încălcare cu rea credinţă a obligaţiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau cu măsura arestării preventive. Cu drept de contestaţie. Pronunţată în şedinţa publică astăzi 25 mai 2015, la Curtea de Apel Piteşti – Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

    Incheiere de sedinta din 25.05.2015
  • Sedinta din data de 28.04.2015 la ora 14:00

    Complet: Penal - AMÂNĂRI TERMENE
  • Amână cauza

    Amână judecarea cauzei la data de 25 mai 2015, ora 14.00. Se citează martorii Antone Florin şi Pleşa Marian cu mandate de aducere la toate adresele indicate în dosar, inclusiv telefonic cu martorul Antone Florin, cât şi la uşa instanţei. Se accesează baza de date informatizată a persoanei pentru a se afla pe baza CNP-ului adresa corectă a martorului Pleşa Marian. Pronunţată în şedinţa publică astăzi 28 aprilie 2015, la Curtea de Apel Piteşti – Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

    Incheiere de sedinta din 28.04.2015
  • Sedinta din data de 31.03.2015 la ora 10:00

    Complet: Penal - AMÂNĂRI TERMENE
  • Amână cauza

    Constată legalitatea şi temeinicia măsurii controlului judiciar, luată faţă de inculpatul N***** R*** C******* În baza art. 215/1 Cod procedură penală, menţine faţă de inculpatul N***** R*** C*******, măsura preventivă a controlului judiciar prevăzută de art.211 alin.1 şi 2 C.p.p, cu obligaţiile stabilite prin încheierea din data de 10 februarie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti şi completată prin decizia penală nr.269/25 februarie 2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, respectiv: pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul va respecta următoarele obligaţii: - să se prezinte la organul de urmărire penală sau la instanţa de judecată, ori de câte ori este chemat; - să informeze de îndată organul judiciar în faţa căruia se află cauza, cu privire la schimbarea locuinţei; - să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea, respectiv Poliţia municipiului Piteşti, judeţ Argeş, conform programului de supraveghere întocmit de organele de poliţie sau ori de câte ori este chemat; - să nu depăşească limita teritorială a României, fără încuviinţarea prealabilă a instanţei de judecată; - să nu se apropie de martorii audiaţi în cauză, Tănasie Sorin Eugen, Davidescu Gheorghe, Rotaru Ion Radu, Tănasie Bianca Adriana, Antone Florin, Antone Constantin - Aurel, Ciorei Costinel – Laurenţiu, Pleşa Marian, Mic Cristian – Alin, Rădoi Viorel, Ilinca Adrian, Bîzoi Iulia - Graţiela şi să nu comunice cu aceste persoane, direct sau indirect, pe nici-o cale; - să respecte obligaţia prev. de art.215 alin.2 lit.e C.p.p., constând în interdicţia de a exercita profesia de avocat. Atrage atenţia inculpatului că, în caz de încălcare cu rea credinţă a obligaţiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau cu măsura arestării preventive. Cu drept de contestaţie. Pronunţată în şedinţa publică astăzi 31 martie 2015, la Curtea de Apel Piteşti – Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

    Incheiere de sedinta din 31.03.2015
  • Sedinta din data de 17.03.2015 la ora 14:00

    Complet: Penal - AMÂNĂRI TERMENE
  • Încheiere

    Amână cauza la data de 31 martie 2015, ora 10,00. Se citează martoriiTănăsie Bianca Adriana, Tănăsie Sorin Eugen, Antone Constantin Aurel, Antone Florin şi Pleşa Marian, cu mandat de aducere prin postul de polişie, precum şi martorii din rechizitoriu Bâzoi Iulia Graţiela, Ilinca Adrian,Rădoi Viuorel şi Mic Cristian Alin.

    Incheiere de sedinta din 17.03.2015
  • Sedinta din data de 10.02.2015 la ora 14:00

    Complet: Penal - AMÂNĂRI TERMENE
  • Amână cauza

    În baza art. 215/1 Cod procedură penală, menţine faţă de inculpatul N***** R*** C*******, măsura preventivă a controlului judiciar prevăzută de art.211 alin.1 şi 2 C.p.p. . Pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul va respecta următoarele obligaţii: - să se prezinte la organul de urmărire penală sau la instanţa de judecată, ori de câte ori este chemat; - să informeze de îndată organul judiciar în faţa căruia se află cauza, cu privire la schimbarea locuinţei; - să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea, respectiv Poliţia municipiului Piteşti, judeţ Argeş, conform programului de supraveghere întocmit de organele de poliţie sau ori de câte ori este chemat; - să nu depăşească limita teritorială a României, fără încuviinţarea prealabilă a instanţei de judecată; - să nu se apropie de martorii audiaţi în cauză, Tănasie Sorin Eugen, Davidescu Gheorghe, Rotaru Ion Radu, Tănasie Bianca Adriana, Antone Florin, Antone Constantin - Aurel, Ciorei Costinel – Laurenţiu, Pleşa Marian, Mic Cristian – Alin, Rădoi Viorel, Ilinca Adrian, Bîzoi Iulia - Graţiela şi să nu comunice cu aceste persoane, direct sau indirect, pe nici-o cale; Atrage atenţia inculpatului că, în caz de încălcare cu rea credinţă a obligaţiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau cu măsura arestării preventive. Cu drept de contestaţie. Pronunţată în şedinţa publică astăzi 10 februarie 2015, la Curtea de Apel Piteşti – Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

    Incheiere de sedinta din 10.02.2015
  • Sedinta din data de 27.01.2015 la ora 14:00

    Complet: Penal - AMÂNĂRI TERMENE
  • Încheiere

    Amână judecarea cauzei la data de 10 februarie 2015, ora 14,00. Se reia procedura de citare cu martori lipsă la acest termen de judecată, respectiv : Antone Florin, Antone Constantin Aurel şi Pleşa Marian. Pune în vedere martorilor prezenţi la acest termen de judecată să se prezinte necitaţi la următorul termen în vederea audierii. Urmează a se face demersuri la ICCJ Bucureşti să ne înainteze dosarul de fond nr.1846/46/2013 împreună cu dosarul nr.107/P/2012 al DNA – S.T. Piteşti. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 Ianuarie 2015, la Curtea de Apel Piteşti – secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

    Incheiere de sedinta din 27.01.2015
  • Sedinta din data de 17.12.2014 la ora 08:30

    Complet: Penal - AMÂNĂRI TERMENE
  • Amână cauza

    Admite cererea formulată de inculpatul N***** R*** C*******, privind înlocuirea obligaţiei de a nu depăşi limita teritorială a localităţii de domiciliu cu obligaţia de a nu depăşi limita teritorială a ţării, respectiv încetarea obligaţiei măsurii preventive a controlului Judiciar privind exercitarea profesiei de avocat. În baza art. 215/1 Cod procedură penală, menţine faţă de inculpatul N***** R*** C******* măsura preventivă a controlului judiciar prevăzută de art.211 alin.1 şi 2 C.p.p. . Pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul va respecta următoarele obligaţii: - să se prezinte la organul de urmărire penală sau la instanţa de judecată, ori de câte ori este chemat; - să informeze de îndată organul judiciar în faţa căruia se află cauza, cu privire la schimbarea locuinţei; - să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea, respectiv Poliţia municipiului Piteşti, judeţ Argeş, conform programului de supraveghere întocmit de organele de poliţie sau ori de câte ori este chemat; - să nu depăşească limita teritorială a României, fără încuviinţarea prealabilă a instanţei de judecată; - să nu se apropie de martorii audiaţi în cauză, Tănasie Sorin Eugen, Tănasie Bianca Adriana, Antone Florin, Antone Constantin - Aurel, Davidescu Gheorghe, Ciorei Costinel – Laurenţiu, Rotaru Ion Radu, Pleşa Marian, Mic Cristian – Alin, Rădoi Viorel, Ilinca Adrian, Bîzoi Iulia - Graţiela şi să nu comunice cu aceste persoane, direct sau indirect, pe nici-o cale; Atrage atenţia inculpatului că, în caz de încălcare cu rea credinţă a obligaţiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau cu măsura arestării preventive. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, iar onorariul de avocat din oficiu în sumă 200 lei se avansează din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de contestaţie. Pronunţată în şedinţa publică astăzi 17 decembrie 2014, la Curtea de Apel Piteşti – Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

    Hotarare 199/2014 din 17.12.2014
  • Sedinta din data de 16.12.2014 la ora 08:30

    Complet: Penal - AMÂNĂRI TERMENE
  • Încheiere

    Repune cauza pe rol, privind cererea ce are ca obiect modificarea controlului judiciar, în raport de dispoziţiile deciziei Curţii Constituţionale din data de 04 decembrie 2014 şi fixează termen pentru judecarea acesteia, la data de 17 decembrie 2014, ora 8,30 cu citarea inculpatului N***** R*** C******* şi asistenţă judiciară obligatorie. Termen fond: 27 ianuarie 2014. Se citează primii opt martori din rechizitoriu. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică azi, 16 decembrie 2014, la Curtea de Apel Piteşti-secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

    Incheiere de sedinta din 16.12.2014
  • Sedinta din data de 26.11.2014 la ora 08:30

    Complet: Penal - AMÂNĂRI TERMENE
  • Amână cauza

    Amână cauza la data de 16 decembrie 2014, ora 8,30 pentru lipsa dosarului de fond şi a dosarului parchetului nr.107/P/2012, dosar ce se află înaintat la I.C.C.J pentru soluţionarea contestaţiei formulată de inculpatul N***** R*** C******* împotriva încheierii de şedinţă nr.152/F din data de 25 septembrie 2014, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti , în dosarul sus menţionat. Se emite adresă către I.C.C.J. Să ne înainteze dosarul de fond şi dosarul parchetului nr.107/P/2012. Se va lua legătura şi telefonic. Ia act că inculpatul prin apărător a renunţat la caracterul urgent al cererii de modificare a măsurii controlului judiciar dispusă prin încheierea din data de 25 septembrie 2014. De asemenea ia act că inculpatul prin apărător a solicitat judecarea cererii de după audierea inculpatului Pronunţată în şedinţa publică astăzi 26 noiembrie 2014, la Curtea de Apel Piteşti – Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

    Incheiere de sedinta din 26.11.2014
  • Sedinta din data de 05.11.2014 la ora 08:30

    Complet: Penal - AMÂNĂRI TERMENE
  • Amână cauza

    Amână cauza la data de 26 noiembrie 2014, pentru lipsa dosarului de fond şi a dosarului parchetului nr.107/P/2012, dosar ce se află înaintat la I.C.C.J pentru soluţionarea contestaţiei formulată de inculpatul N***** R*** C******* împotriva încheierii de şedinţă nr.152/F din data de 25 septembrie 2014, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti , în dosarul sus menţionat. Pronunţată în şedinţa publică astăzi 05 noiembrie 2014, la Curtea de Apel Piteşti – Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

    Incheiere de sedinta din 05.11.2014
  • Sedinta din data de 17.10.2014 la ora 08:30

    Complet: Penal - AMÂNĂRI TERMENE
  • Amână cauza

    Amână cauza la data de 05 noiembrie 2014, pentru lipsa dosarului de fond şi a dosarului parchetului nr.107/P/2012, dosar ce se află înaintat la I.C.C.J pentru soluţionarea contestaţiei formulată de inculpatul N***** R*** C******* împotriva încheierii de şedinţă nr.152/F din data de 25 septembrie 2014, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti , în dosarul sus menţionat. Pronunţată în şedinţa publică astăzi 17 octombrie 2014, la Curtea de Apel Piteşti – Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

    Incheiere de sedinta din 17.10.2014
  • Sedinta din data de 02.10.2014 la ora 08:30

    Complet: Penal - AMÂNĂRI TERMENE
  • Amână cauza

    Amână cauza la data de 17 octombrie 2014, pentru lipsa dosarului de fond şi a dosarului parchetului nr.107/P/2012, dosar ce se află înaintat la I.C.C.J pentru soluţionarea contestaţiei formulată de inculpatul N***** R*** C******* împotriva încheierii de şedinţă nr.152/F din data de 25 septembrie 2014, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti , în dosarul sus menţionat. Pronunţată în şedinţa publică astăzi 02 octombrie 2014, la Curtea de Apel Piteşti – Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

    Incheiere de sedinta din 02.10.2014
  • Sedinta din data de 25.09.2014 la ora 08:30

    Complet: Penal - AMÂNĂRI TERMENE
  • Amână cauza

    Admite cererea formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – DNA ST Piteşti. În baza art. 227 alin. 2 Cod procedură penală, dispune luarea, faţă de inculpatul N***** R*** C*******, , a măsurii preventive a controlului judiciar prevăzută de art. 211 Cod procedură penală. În baza art. 215 alin. 1 şi 2 Cod procedură penală, pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul va respecta următoarele obligaţii: -să se prezinte la organul de urmărire penală sau la instanţa de judecată, ori de câte ori este chemat; -să informeze de îndată organul judiciar în faţa căruia se află cauza, cu privire la schimbarea locuinţei; -să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea, respectiv Poliţia municipiului Piteşti, judeţ Argeş, conform programului de supraveghere întocmit de organele de poliţie sau ori de câte ori este chemat; -să nu depăşească limita teritorială a localităţii de domiciliu, fără încuviinţarea prealabilă a instanţei de judecată, cu excepţia împrejurărilor când este chemat de către organele judiciare; -să nu se apropie de martorii audiaţi în cauză, Tănasie Sorin Eugen, Tănasie Bianca Adriana, Antone Florin, Antone Constantin - Aurel, Davidescu Gheorghe, Ciorei Costinel – Laurenţiu, Rotaru Ion Radu, Pleşa Marian, Mic Cristian – Alin, Rădoi Viorel, Ilinca Adrian, Bîzoi Iulia - Graţiela şi să nu comunice cu aceste persoane, direct sau indirect, pe nicio cale; - să nu exercite profesia de avocat. Atrage atenţia inculpatului că, în caz de încălcare cu rea credinţă a obligaţiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau cu măsura arestării preventive. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore. Pronunţată în şedinţa publică astăzi 25 septembrie 2014, la Curtea de Apel Piteşti – Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

    Incheiere masuri preventive faza de judecata 152/2014 din 25.09.2014
  • Sedinta din data de 04.09.2014 la ora 08:30

    Complet: Penal - AMÂNĂRI TERMENE
  • Încheiere

    aMÂNĂ CAUZA LA DATA DE 25 SEPTEMBRIE 2014

    Incheiere de sedinta din 04.09.2014
  • Sedinta din data de 24.03.2014 la ora 08:30

    Complet: Penal - AMÂNĂRI TERMENE
  • Amână cauza

    In baza art.346 alin.7 Cod pr.penală, dispun începerea judecăţii privind pe inculpatul N***** R*** C******* trimis în judecată prin rechizitoriul nr.107/P/2012, întocmit la data de 11 decembrie 2013 de Serviciul Teritorial Piteşti – D.N.A., pentru săvârşirea infracţiunilor: -folosirea în orice mod direct t de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii prevăzute de art.12 lit.b din Legea nr.78/200; -trafic de influenţă prevăzută de art.257 Cod penal, raportat la art.5 alin.1 şi art.6 din Legea nr.78/2000; -fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art.17 lit.c din legea nr.78/2000, raportat la art.290 Cod penal; -fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută de art.17 lit.c din Legea nr.78/2000, raportat la art.290 Cod penal; -fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută de art.17 lit.c din Legea nr.78/2000 raportat la art.290 Cod penal; -instigare la mărturie mincinoasă prevăzută de art.25 Cod penal, raportat la art.260 alin.1 Cod penal. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare.

    Incheiere camera preliminara
  • Sedinta din data de 19.03.2014 la ora 08:30

    Complet: Penal - AMÂNĂRI TERMENE
  • Încheiere

    Respinge ca prematură cererea formulată de petentul avocat PANA IONEL DAN în conformitate cu dispoziţiile art.279 Cod procedură penală. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 19 martie 2014, la Curtea de Apel Piteşti – Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

    Incheiere de sedinta din 19.03.2014
  • Sedinta din data de 10.03.2014 la ora 08:30

    Complet: Penal - AMÂNĂRI TERMENE
  • Amână cauza

    În temeiul dispoziţiilor art. 344 alin. 4 Cod procedură penală, se comunică Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Piteşti, cererile şi excepţiile formulate de inculpatul N***** R*** C*******. Stabileşte termen în cameră preliminară la data de 24 martie 2014.

    Incheiere de sedinta secreta din 10.03.2014
  • Sedinta din data de 11.02.2014 la ora 08:30

    Complet: Penal - AMÂNĂRI TERMENE
  • Amână cauza

    încheiere cameră preliminară

  • Sedinta din data de 10.02.2014 la ora 08:30

    Complet: Penal-C6F
  • Amână cauza

    Scoate cauza de pe rol şi o trimite la camera preliminară. Definitivă.

    Incheiere de sedinta din 10.02.2014
  • Sedinta din data de 06.02.2014 la ora 08:30

    Complet: Incidente Procedurale 1
  • Amână cauza

    Respinge declaraţia de abţinere formulată de magistratul judecător Gheorghe Diaconu, privind soluţionarea dosarului penal nr. 1846/46/2013, al Curţii de Apel Piteşti, ca nefondată. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 06 februarie 2013, la Curtea de Apel Piteşti - secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

    Incheiere abtinere din 06.02.2014
  • Sedinta din data de 23.01.2014 la ora 08:30

    Complet: Penal-C6F
  • Încheiere

    Amână cauza la data de 10 februarie 2014. Se citează inculpatul.

    Incheiere de sedinta din 23.01.2014
  • Sedinta din data de 19.12.2013 la ora 08:30

    Complet: Penal-C6F
  • Soluţionare

    În baza disp. art.145/1 Cod procedură penală dispune luarea măsurii obligării de a nu părăsi ţara faţă de inculpatul NISTOR RADU CRISTIAN. Cu recurs. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 19 decembrie 2013, la Curtea de Apel Piteşti - secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

    Hotarare intermediara 226/2013
  • Sedinta din data de 19.12.2013 la ora 08:30

    Complet: Incidente Procedurale 1
  • Soluţionare

    Respinge declaraţia de abţinere formulată de magistratul judecător Raluca Elena Şimonescu Diaconu, privind soluţionarea dosarului penal nr. 1846/46/2013, al Curţii de Apel Piteşti, ca nefondată. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 19 decembrie 2013, la Curtea de Apel Piteşti - secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

    Incheiere de sedinta secreta din 19.12.2013

Flux dosar


Actualizare GRPD