R**** N******** A P********************** D******* S****** S*** M***
Recurent ReclamantI********* P****************** S*** M*********** J******** P************ D******** D* P********* P****** A***** T********** S*** M***
Intimat PârâtC****** C******* B**** P***** S********* D******** D* P**********
Intimat PârâtB***** I***
Intimat ReclamantB***** I***
Intimat ReclamantAdmite recursul reclamantei, casează în tot sentinţa, trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Hotarare 105/2014 din 11.03.2014amânată pronunţarea la 11.03.2014, cam.59, etaj 1, ora 13.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 04.03.2014deliberând apreciază că, cade în sarcina părţii interesate, respectiv a intimaţilor-reclamanţi producerea probei cu contractul invocat în cauză, sens în care se acordă un nou termen de judecată pentru ca intimaţii-reclamanţi să facă demersurile necesare către OCPI Maramureş pentru a obţine acest înscris, iar în cazul în care vor întâmpina opuneri, se vor comunica în scris instanţei acest fapt, urmând ca abia apoi instanţa să intervină în obţinerea înscrisului.
Incheiere de sedinta din 21.01.2014-pentru ca intimatul-reclamant să facă demersuri la Arhivele Naţionale-Biroul Judeţean Maramureş şi Parchetul de pe lângă Judecătoria Negreşti Oaş.
Incheiere de sedinta din 03.12.2013pentru a se emite adresă la Arhivele de Stat a jud.Satu Mare.
Incheiere de sedinta din 05.11.2013pentru a se depune de către reprezentantul intimaţilor-pârâţi la dosar o copie integrală şi fidelă a contractului de vânzare-cumpărare şi a se prezenta şi în original acest contract.
Incheiere de sedinta din 22.10.2013pentru studiul întâmpinării.
Incheiere de sedinta din 17.09.2013pentru comunicarea recursului şi faţă de viciul de procedură existent în cauză
Incheiere de sedinta din 17.07.2013