M********** F*******
InculpatŞ*** D**** R*****
Parte civilăE***** F*****
Parte civilăM***** I***** D***** C*******
Parte civilăC*** P***
Parte civilăÎn baza art. 217 alin.4 C.pen, cu aplic.art. 320 1 alin.7 C.proc.pen şi cu aplic.art. 41 alin.2 C.pen, condamnă pe inculpatul M F, la pedeapsa de: -3(ani) ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere, pev. De art. 217 alin.4 C.pen. În temeiul art. 861 alin. 2 C.pen. dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere aplicate inculpatului M F pe o durată de 5(cinci) ani, ce reprezintă termen de încercare stabilit în condiţiile art. 862 C.pen, raportat la art. 82 alin.3 C.pen., care va începe să curgă de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În temeiul art. 863 alin.1 C.pen. dispune ca pa durata termenului de încercare inculpatul M F să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: - să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Timiş la datele fixate de acest serviciu; - să anunţe în prealabil, Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Timiş, despre orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; - să comunice şi să justifice Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Timiş schimbarea locului de muncă; - să comunice Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Timiş informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă; În temeiul art. 863 alin. 3, lit. a şi c C.pen dispune ca pe durata termenului de încercare inculpatul M F să respecte următoarele obligaţii: - să desfăşoare 200 de ore de activităţi neremunerate în folosul comunităţii care urmează a fi efectuate într-un loc stabilit de Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Timiş. - să nu intre în legătură cu numitul N F A. În temeiul art. 71 C. pen., interzice inculpatului drepturile prevăzute la art.64 lit. a teza a II a şi lit. b C. pen, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat, pe durata şi în condiţiile art. 71 alin. 2 C.pen. În temeiul art. 71 alin. 5 C.pen dispune suspendarea executării pedepselor accesorii, pe durata suspendării sub supraveghere a pedepsei închisorii aplicate prin prezenta. În temeiul art. 359 C.pr.pen. atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 864 rap.la art. 83 C.pen, a căror nerespectare duce la revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere. În temeiul art. 88 alin. 1 C.pen. deduce din pedeapsa aplicată durata reţinerii şi a arestării preventive din data de 12.05.2013 până la 13.09.2013. În temeiul art. 139 alin.2, rap.la art. 350 alin.1 C.proc.pen, respinge ca neîntemeiată cererea de revocare a măsurii preventive a obligării de a nu părăsi localitatea Timişoara, măsură ce urmează a înceta la rămânerea definitivă a cauzei. În temeiul art. 346 rap. la art.14 şi C.proc.pen ia act că partea vătămată SC P L România IFN nu s-a constituit parte civilă în cauză. În temeiul art. 346 rap. la art.14 şi C.proc.pen ia act de renunţarea, de către partea civilă E F, la pretenţiile civile. În temeiul art. 346 rap. la art.14 şi C.proc.pen rap.la art. 1357 şi urm. din Noul Cod Civil respinge ca neîntemeiate acţiunile civile formulate de către părţile civile M I D C, C P, Ş D R şi SC RCI L R IFN SA. În temeiul art. 346 rap. la art.14 şi C.proc.pen rap.la art. 1357 şi urm. din Noul Cod Civil admite acţiunea civilă formulată de partea civilă Primăria Municipiului Timişoara- Direcţia de Mediu, Serviciul Spaţii Verzi şi Locuri de Muncă şi dispune obligarea inculpatului M F la plata către aceasta a sumei de 6063,14 lei reprezentând despăgubiri materiale. În temeiul art. 359 C.pr.pen. atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 864 rap.la art.84 C.pen, a căror nerespectare duce la revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere. În baza art. 357 alin.2, lit f. C.proc.pen, vor urma dosarul cauzei corpurile delicte constând în plic cu inscripţia „corp delict brichetă” de culoare mov, respectiv trei plicuri sigilate cu inscripţia „Probe” ce conţin materie-resturi provenite de la autoturismele înmatriculate sub nr. B-48-DML, TM-03YCL, B-232-DRA, aflate la camera de corpuri delicte a Judecătoriei Timişoara şi înregistrate în Registrul de corpuri delicte al acestei instanţe la poziţia nr. 596/2013. În temeiul art.191 alin.1 C. proc. pen. obligă inculpatul la plata sumei de 500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Cu drept de recurs în 10 zile de la pronunţare pentru procuror, pentru inculpat, precum şi pentru partea civilă C P, respectiv de la comunicare pentru celelalte părţi. Pronunţată în şedinţă publică azi, 03.10.2013.
Hotarare 2596/2013 din 03.10.2013Amână pronunţarea la data de 03.10.2013. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 26.09.2013.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 26.09.2013În temeiul art. 3002 CPP raportat la art. 160b CPP, constată legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive dispuse faţă de inculpatul în prezent aflat în stare de arest preventiv în Penitenciar Timişoara. În baza art. 3002 CPP raportat la art. 160b CPP, menţine starea de arest a inculpatului în baza mandatului de arestare preventivă nr. 46/13.05.2013 emis în baza încheierii penale nr. 46 din 12.05.2013 a Judecătoriei Timişoara, urmând ca legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive să fie verificată înainte de expirarea termenului prevăzut de lege, de 60 de zile. Respinge cererea inculpatului prin apărător ales de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi ţara sau localitatea, ca rămasă fără obiect. Cu drept de recurs în termen de 24 de ore de la comunicare pentru inculpat şi procuror. Ia act că partea vătămată E.F nu se constituie parte civilă în prezenta cauză Citarea părţii vătămate Sla sediul social central, Pune în vedere părţii civile Ş.D.R prin apărător ales av. să depună la dosar copia contractului de leasing cu încheiat precum şi copia dosarului de daune încheiat, cu precizarea dacă asiguratorul a achitat prejudiciul şi dovada aferentă. Emiterea unei adrese S având conţinutul menţionat în considerentele încheierii de şedinţă. Amână judecarea cauzei la data de 26.09.2013 – sala 22. Pronunţată în şedinţă publică azi, 05.09.2013.
Incheiere de sedinta din 05.09.2013Respinge cererea de amânare a cauzei formulată de avocatul Iliescu Anca, având în vedere lipsa din dosarul cauzei a unei împuterniciri avocaţiale care să ateste calitatea de apărător ales al inculpatului M F. Introducerea în cauză , citarea şi conceptarea în calitate de parte vătămată a S.C. Porsche Leasing România I.F.N. S.A. cu privire la autoturismul Skoda Octavia şi citarea acesteia cu menţiunea de a preciza dacă se constituie parte civilă în cauză, cu solicitarea de a înainta contractul de leasing încheiat cu S.C. NEW AGE DINARAS SRL şi cu precizarea dacă autoturismul Skoda Octavia a fost asigurat, iar în caz afirmativ să înainteze poliţa de asigurare încheiată, contractul de asigurare şi să precizeze dacă a fost despăgubită în baza contractului de asigurare. Introducerea în cauză, citarea şi conceptarea în calitate de parte vătămată a S.C. RCI Leasing România I.F.N. S.A. cu privire la autoturismul Dacia Logan şi citarea acesteia cu menţiunea de a preciza dacă se constituie parte civilă în cauză, cu solicitarea de a înainta contractul de leasing încheiat cu SOFT NET CONSULTING SRL şi cu precizarea dacă autoturismul Dacia Logan a fost asigurat, iar în caz afirmativ să înainteze poliţa de asigurare încheiată, contractul de asigurare şi să precizeze dacă a fost despăgubită în baza contractului de asigurare. Pune în vedere avocatului Lăudăcescu Gabriel să facă dovada calităţii de reprezentant pentru partea civilă Ş*** D**** R*****. Amână judecarea cauzei la 05.09.2013, C7P, ora 9:00, sala 278, pentru când se citează inculpatul la Arest I.P.J. Timiş, părţile vătămate S.C. Porsche Leasing România I.F.N. S.A., S.C. RCI Leasing România I.F.N. S.A. la adresele indicate în dosarul de urmărire penală şi cu menţiunile enunţate anterior, şi părţile civile M***** I***** D***** C*******, C*** P***, părţile civile Ş*** D**** R*****, E***** F*****, Primăria Municipiului Timişoara Direcţia de Mediu Serviciul Spaţii Verzi şi Locuri de Muncă, având termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţa publică din 01.08.2013.
Incheiere de sedinta din 01.08.2013În baza art. 160 raportat la art. 3001 alin. 1 şi 3 C. pr. pen., instanţa menţine măsura arestării preventive a inculpatului în prezent reţinut în Arestul Inspectoratului de Poliţie al judeţului Timiş. Respinge ca neîntemeiată cererea formulată de apărătorul inculpatului pentru înlocuirea măsurii arestului preventiv cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau ţara. Constată că s-a stabilit termen pentru judecarea cauzei în data de 01.08.2013. Dispune comunicarea unei copii a minutei prezentei Încheieri de şedinţă IPJ Timiş în vederea aducerii sale la cunoştinţă inculpatului. Cu drept de recurs în termen de 24 de ore de la pronunţare pentru Ministerul Public şi de la comunicare pentru inculpat. Pronunţată în şedinţă publică azi, 09.07.2013, ora 12,00.
Incheiere masuri preventive faza de judecata din 09.07.2013