I*** G*******
ReclamantI*** N******
PârâtRespinge cererea Cu apel in termen de 30 zile de la comunicare. Pronuntata in sedinta publica, azi 28.03.2017.
Hotarare 306/2017 din 28.03.2017Amana pronuntarea la 28.03.2017
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 22.03.2017Pune în vedere reclamantului, prin apărător, să depună la dosar certificat de atestare fiscală actualizat în care să fie inserată menţiunea că impozitul este achitat. Nu se citează părţile întrucât au termen în cunoştinţă, conform prevederilor articolului 229 (1) din Cod procedură civilă. Amână judecata cauzei şi acordă termen la data de 22.03.2017
Incheiere de sedinta din 15.03.2017Se comunică părţilor un exemplar din raportul de expertiză cu mentiunea să ia cunoştinţă de acesta, urmând a se discuta în contradictoriu. Se revine cu adresă la expert să comunice în termen legal lucrarea de expertiză avizată de OCPI Dâmboviţa, sub sancţiunea amenzii judiciare. Nu se citează părţile întrucât au termen în cunoştinţă, conform prevederilor articolului 229 (1) din Cod procedură civilă. Amână judecata cauzei şi acordă termen la data de 15.03.2017
Incheiere de sedinta din 22.02.2017Revenirea cu adresă către expertul topo să comunice la dosar raportul de expertiză întocmit în cauză şi avizarea pentru celelalte două suprafeţe de teren, sub sancţiunea amenzii judiciare. Se va lua legătura telefonică cu expertul în acest sens. Nu se citează părţile întrucât au termen în cunoştinţă, conform prevederilor articolului 229 (1) din Cod procedură civilă. Amână judecata cauzei şi acordă termen la data de 22.02.2017.
Incheiere de sedinta din 25.01.2017Revenirea cu adresă către expertul topo să întocmească urgent lucrarea de expertiză avizată de OCPI Dâmboviţa, cu mentiunea că s-a scurtat termenul de depunere a lucrării la 5 zile, înainte de termenul de judecată. Nu se citează părţile întrucât au termen în cunoştinţă, conform prevederilor articolului 229 (1) din Cod procedură civilă. Amână judecata cauzei şi acordă termen la data de 25.01.2017
Incheiere de sedinta din 07.12.2016Pune în vedere expertului topo, să depună urgent lucrarea de expertiză avizată de OCPI Dâmboviţa,cu obiectivele stabilite de instanţă, prin încheierea de sedinta din 20.01.2016, aflate la f. 135- verso si că,se scurtează termenul de depunere a lucrării la 5 zile, înainte de termenul de judecată. Nu se citează părţile întrucât au termen în cunoştinţă, conform prevederilor articolului 229 (1) din Cod procedură civilă. Amână judecata cauzei şi acordă termen la data de 07.12.2016.
Incheiere de sedinta din 02.11.2016Pune în vedere apărătorului reclamantului să depună la dosar dovada achitării onorariului pentru expert în sumă de 1000 lei, sub sanctiunea decăderii din probă , în termen de 5 zile sau până la termenul de judecată. Se citează pârâta. Amână judecata cauzei şi acordă termen la data de 02.11.2016.
Incheiere de sedinta din 19.10.2016Mentine dispoziţiile de la termenul anterior în sensul că: Prorogă pronunţarea privind cererea de repunere pe rol, după soluţionarea în mod definitiv a cererii de ajutor public judiciar. Se citează pârâta. Amână judecata cauzei şi acordă termen la data de 19.10.2016.
Incheiere de sedinta din 05.10.2016Pune în vedere reclamantului, să comunice până la termen la dosar, dacă solicită introducerea în cauză a succesorilor pârâtului I*** N****** ( decedat), în caz afirmativ , să indice numele şi adresele acestora. Prorogă pronunţarea privind cererea de repunere pe rol , după soluţionarea în mod definitiv a cererii de ajutor public judiciar. Nu se citează părţile întrucât au termen în cunoştinţă, conform prevederilor articolului 229 (1) din Cod procedură civilă. Amână judecata cauzei şi acordă termen la data de 05.10.2016.
Incheiere de sedinta din 14.09.2016In baza art 411(1) pct 2 NCPC Suspenda judecata. Cu recurs. Pronunţată în sedinta publică, azi,
Incheiere suspendare din 23.03.2016Pune în vedere reclamantului să achite din nou onorariul şi să facă dovada plăţii pentru expertul Manolache Corneliu (având în vedere răspunsul Biroul Local de Expertize Judiciare) în cuantum de 1.000 lei, în termen de 5 zile, sub sancţiunea decăderii din proba încuviinţată. Se va lua legătura telefonic cu apărătorul reclamantului, avocat Pandele Marius, şi i se va comunica măsurile dispuse de instanţă. Nu se citează părţile întrucât au termen în cunoştinţă, conform prevederilor art. 229 (1) din Codul procedură civilă. Amână judecata cauzei şi acordă termen la data de 23.03.2016. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 16.03.2016.
Incheiere de sedinta din 16.03.2016Incuviintează cererea de amânare formulată în scris de apărătorul reclamantului faţă de lipsa raportului de expertiză ordonat în cauză. Se revine cu adresă către expertul constructor Manolache Corneliu pentru efectuarea lucrării de expertiză ordonată în cauză, sub sancţiunea amenzii judiciare. Se va lua legatura telefonic cu expertul topograf Manolache Corneliu, in acest sens. Revenirea cu adresă către Biroul de Expertize Dâmboviţa, să precizeze dacă onorariul pentru expert a fost ridicat de expertul topograf Condescu Constantin si în cazul în care onorariul nu a fost ridicat, să procedeze la transferarea acestuia, în contul expertului constructor Manolache Corneliu. Nu se citează părţile întrucât au termen în cunoştinţă, conform prevederilor articolului 229 (1) din Cod procedură civilă. Amână judecata cauzei şi acordă termen la data de 16.03.2016.
Incheiere de sedinta din 17.02.2016Se emite adresă către expertul topograf nou desemnat ing.Manolache Corneliu pentru efectuarea raportului de expertiză ordonat în cauză. Se emite adresă către Biroul de Expertize Dambovita pentru a se aduce la cunostinţă despre înlocuirea expertului topograf si a se preciza daca onorariul pentru expert a fost ridicat de expert Condescu Constantin initial desemnat.
Incheiere de sedinta din 20.01.2016Revenirea cu adresă la expert, să răspundă la obiectiunile încuviinţate de instanţă, sa identifice doar suprafetele din intravilan menţionate în chitanţa si să depună la dosar avizarea lucrărilor de expertiză, restante, pentru terenul extravilan, sub sancţiunea amenzii judiciare. Se va lua legătura telefonică cu expertul în acest sens. Se emite adresă către Biroul de Expertize Dâmboviţa pentru a se aduce la cunoştinţă că răspunsul la obiectiuni comunicat de expert a fost în continuare deficitar, expertul a răspuns parţial dispoziţiilor instanţei, a se atenţiona expertul în acest sens. Nu se citează părţile întrucât au termen în cunoştinţă, conform prevederilor articolului 229 (1) din Cod procedură civilă. Amână judecata cauzei şi acordă termen la data de 20.01.2016.
Incheiere de sedinta din 16.12.2015Încuviintează cererea de amânare formulată de apărătorul reclamantului, să ia cunoştinţă de raportul de expertiză refacere întocmit în cauză si pentru a se discuta în contradictoriu si să depună la dosar acte de stare civilă în copie certificată pentru a dovedi situaţia de excepţie prevăzută de Legea 17/2014, sub sancţiunea respingerii cererii ca inadmisibilă. Revenirea cu adresă către expertul desemnat, să comunice la dosar avizarea lucrărilor respinse, sub sancţiunea amenzii judiciare. Menţine dispoziţiile de la termenul anterior, în sensul că: Pune în vedere apărătorul reclamantului,să depună la dosar acte de stare civilă în ceea ce priveşte părţile, în copie certificată conformă cu originalul pentru a dovedi situaţia de excepţie prevăzută de Legea 17/ 2014, ( certificat de nastere al pârâtei), sub sancţiunea respingerii cererii ca inadmisibilă. Ia act de cele învederate de apărătorul reclamantului, în sensul că se va deplasa personal la reclamant pentru a depune la dosar actele de stare civilă în ceea ce priveşte părţile, puse în vedere de instanţă. Nu se citează părţile întrucât au termen în cunoştinţă, conform prevederilor articolului 229 (1) din Cod procedură civilă. Amână judecata cauzei şi acordă termen la data de 16.12.2015.
Incheiere de sedinta din 18.11.2015Încuviintează cererea de amânare formulată de apărătorul reclamantului, pentru a se reveni cu adresă la expertul topograf. In temeiul art 187 pct 2 litera d NCPC, va dispune sancţionarea judiciară a expertului topograf Condescu Constantin cu suma de 300 lei pentru nedepunerea raportului de expertiză refăcut si avizarea lucrărilor restante până la această dată si având în vedere că expertul nu motivează întârzierea lucrării. Se comunică copia încheierii de şedinţă persoanei sancţionate. Cu drept de a formula cerere de reexaminare în termen de 15 zile de la comunicare. Se emite adresă către Biroul de Expertize Dâmboviţa pentru a aduce la cunoştinţă că expertul topograf Condescu Constantin nu a depus lucrarea de expertiză ordonată în cauză până la aceasta dată si nu motivează întârzierea depunerii lucrării. Totodată se va aduce la cunostinţă biroulului faptul că, expertul a efectuat o mare parte a lucrării si a avizat în parte lucrarea de expertiză, având de avizat lucrarea de expertiză cu referire la terenul extravilan si ar fi dificil de înlocuit expertul la aceasta dată si să se discute o expertiză în finalizare. Revenirea cu adresă către expertul desemnat, să comunice la dosar raportul de expertiză refăcut si avizarea lucrărilor restante, sub sancţiunea unei noi amenzii judiciare. Menţine dispoziţiile de la termenul anterior, în sensul că: Pune în vedere apărătorul reclamantului,să depună la dosar acte de stare civilă în ceea ce priveşte părţile, în copie certificată conformă cu originalul pentru a dovedi situaţia de excepţie prevăzută de Legea 17/ 2014, ( certificat de nastere al pârâtei), sub sancţiunea respingerii cererii ca inadmisibilă Nu se citează părţile întrucât au termen în cunoştinţă, conform prevederilor articolului 229 (1) din Cod procedură civilă. Amână judecata cauzei şi acordă termen la data de 18.11.2015.
Incheiere de sedinta din 21.10.2015Încuviintează cererea de amânare formulată de apărătorul reclamantului, pentru a se reveni cu adresă la expertul topograf. In temeiul art 187 pct 2 litera d NCPC, dispune sancţionarea judiciară a expertului topograf Condescu Constantin cu suma de 500 lei pentru nedepunerea raportului de expertiză refăcut si avizarea lucrărilor restante până la această dată. Se comunică copia încheierii de şedinţă persoanei sancţionate. Cu drept de a formula cerere de reexaminare în termen de 15 zile de la comunicare. Revenirea cu adresă către expertul desemnat, să comunice la dosar raportul de expertiză refăcut si avizarea lucrărilor restante, sub sancţiunea unei noi amenzii judiciare. Menţine dispoziţiile date la termenul anterior în sensul că, pune în vedere apărătorului reclamantului să depună la dosar actele de stare civilă pentru a dovedi situatia de excepţie prevăzută de Legea 17/2014, Nu se citează părţile întrucât au termen în cunoştinţă, conform prevederilor articolului 229 (1) din Cod procedură civilă. Amână judecata cauzei şi acordă termen la data de 21.10.2015.
Incheiere de sedinta din 09.09.2015Încuviintează cererea de amânare formulată de apărătorul reclamantului, pentru a se reveni cu adresă la expertul topograf. In temeiul art 187 pct 2 litera d NCPC, dispune sancţionarea judiciară a expertului topograf Condescu Constantin cu suma de 500 lei pentru nedepunerea raportului de expertiză refăcut si avizarea lucrărilor restante până la această dată. Se comunică copia încheierii de şedinţă persoanei sancţionate. Cu drept de a formula cerere de reexaminare în termen de 15 zile de la comunicare. Revenirea cu adresă către expertul desemnat, să comunice la dosar raportul de expertiză refăcut si avizarea lucrărilor restante, sub sancţiunea unei noi amenzii judiciare. Menţine dispoziţiile date la termenul anterior în sensul că, pune în vedere apărătorului reclamantului să depună la dosar actele de stare civilă pentru a dovedi situatia de excepţie prevăzută de Legea 17/2014. Nu se citează părţile întrucât au termen în cunoştinţă, conform prevederilor articolului 229 (1) din Cod procedură civilă. Amână judecata cauzei şi acordă termen la data de 09.09.2015.
Incheiere de sedinta din 01.07.2015Încuviinţează cererea de amânare formulată de apărătorul reclamantului, faţă de lipsa raportului de expertiză. Se revine cu adresă către expertul desemnat, să comunice la dosar lucrarea de expertiză refăcută şi avizarea lucrărilor restante, sub sancţiunea amenzii judiciare. Amână judecata cauzei şi acordă termen la data de 01.07.2015.
Incheiere de sedinta din 20.05.2015Se revine cu adresă către expertul desemnat, să comunice la dosar lucrarea de expertiză refăcută şi avizarea lucrărilor restante, sub sancţiunea amenzii judiciare. Pune în vedere apărătorului reclamantului să completeze probatoriul până la momentul pronunţării hotărârii cu avizul final şi dovada înscrierii în Cartea Funciară, conform disp. art 5 din Legea 17/2014, pentru terenul extravilan ce face obiectul cauzei. Nu se citează părţile întrucât au termen în cunoştinţă, conform prevederilor articolului 229 (1) din Cod procedură civilă. Amână judecata cauzei şi acordă termen la data de 20.05.2015, la cererea expresă a apărătorului reclamantului care arată că in perioada 22.05.2015 – 04.06.2015 este plecat din ţară.
Incheiere de sedinta din 01.04.2015Se revine cu adresă către expertul desemnat, să comunice la dosar raportul de expertiză avizat de OCPI Dâmboviţa. Nu se citează părţile întrucât au termen în cunoştinţă, conform prevederilor articolului 229 (1) din Cod procedură civilă. Amână judecata cauzei şi acordă termen la data de 01.04.2015, pentru continuitatea completului de judecată.
Incheiere de sedinta din 04.03.2015Încuviintează cererea de amânare formulată de apărătorul reclamantului, sens în care: Se revine cu adresă către expertul desemnat, să comunice la dosar raportul de expertiză şi dovada de avizare a raportului de expertiză la OCPI, sub sancţiunea amenzii judiciare, Nu se citează părţile întrucât au termen în cunoştinţă, conform prevederilor articolului 229 (1) din Cod procedură civilă. Amână judecata cauzei şi acordă termen la data de 04.03.2015.
Incheiere de sedinta din 04.02.2015Ia act de precizările apărătorului reclamantului în sensul că nu s-a dezbătut succesiunea după defunctul I*** N******. Încuviintează cererea de amânare formulată de apărătorul reclamantului, sens în care: Revenirea cu adresă către expertul desemnat, să comunice la dosar raportul de expertiză- răspuns la obiecţiuni şi dovada depunerii raportului de expertiză la OCPI, pentru avizare, sub sancţiunea amenzii judiciare, Nu se citează părţile întrucât au termen în cunoştinţă, conform prevederilor articolului 229 (1) din Cod procedură civilă. Amână judecata cauzei şi acordă termen la data de 04.02.2015.
Incheiere de sedinta din 17.12.2014Încuviintează cererea de amânare formulată de apărătorul reclamantului, sens în care: Revenirea cu adresă către expertul desemnat să comunice la dosar raportul de expertiză- răspuns la obiecţiuni. Revenirea cu adresă către Primăria Comunei Potlogi, să comunice la dosar copie certificată conform cu originalul de pe fila din Registrul Agricol privind pe defunctul Ilie N Nicolae şi să verifice toate evidenţele dacă acesta figurează cu o construcţie mai veche din 1940 sau alte construcţii. Emiterea unei adrese către pârâtă, să precizeze dacă într-adevar sunt două construcţii diferite una edificată în anul 1940 si alta în anul 1965, să comunice relatii cu privire la toate construcţiile menţionate în raportul de expertiză întocmit în cauză , C1, C2, C3( an de edificare şi cine le-a edificat) . Emiterea unei adrese către reclamant, să comunice relatii cu privire la toate construcţiile menţionate în raportul de expertiză întocmit în cauză , C1, C2, C3( an de edificare şi cine le-a edificat). Nu se citează părţile conform prevederilor articolului 229 din Cod procedură civilă. Amână judecata cauzei şi acordă termen la data de 17.12.2014.
Incheiere de sedinta din 12.11.2014Încuviinţează obiecţiunile la lucrarea de expertiză topografică formulate de către apărătorul reclamantului. Se va revine cu adresă către expertul desemnat în cauză prin care se va solicita să refacă lucrarea de expertiză dispusă în cauză, urmând ca acesta să procedeze la masurarea terenurilor din extravilan, în lucrarea să se limiteze la terenurile evidenţate în înscrisul sub semnătură privată încheieat între părţi având în vedere că a rezultat o suprafaţă mai mare decât cea din actele de proprietate, părţile să fie convocate cu scrisori recomandate cu confirmare de primire pentru efectuarea fazei de teren a lucrării , lucrarea să fie avizată de OCPI, să fie înaintată la dosar în suficiente exemplare pentru instanţă şi pentru comunicare părţilor, derasemenea să verifice vecinul de la sud al terenului de 674 m.p-. curţi construcţii. Se revine cu adresă către Primăria com. Potlogi în vederea înaintării relaţiilor solicitate. Aplica Primarului comunei Potlogi amendă judiciară în cuantum de 500 lei pentru faptul că nu au fost înaintate relaţiile solicitate, în temeiul art 187, alin. 1, punctul 2 litera g NCPC şi va fi dat în debit prin Adminietraţia Finanţelor Publice Titu. Cu cale de atac în termen de 15 zile de la comunicare. Nu se citează partile întrucât au termen în cunostinta, potrivit dispozitiilor art. 229 NCPC. Amana cauza si acordă termen de judecată la data de 12.11.2014. Cu cale de atac odata cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 08.10.2014.
Incheiere de sedinta din 08.10.2014Încuviintează cererea de amânare formulată de apărătorul reclamantului pentru a lua cunoştinţă de raportul de expertiză întocmit în cauză ( neavizat) şi pentru a-şi pregăti apărarea, având în vedere şi aspectul adus la cunoştinţă de instanţă, aspect rezultat din cuprinsul raportului de expertiză. Se comunica pârâtei un exemplar al raportului de expertiză ( filele 60-62) si se va aduce la cunostintă faptul că, din raportul de expertiză întocmit de expert, lipsesc terenurile extravilane si pentru suprafata de 674 mp teren curti construcţii, s-a modificat vecinătatea sudică şi a rezultat o suprafata mai mare în urma măsurătorilor. Revenirea cu adresă către Primăria Comunei Potlogi, să înaiteze la dosar autorizaţia de construire sau istoric de rol cu privire la imobilul construcţie de face obiectul cauzei (casa compusă din 3 camere construită din caramidă, acoperită cu carton, amplasată pe terenul din T 14, P 1134 aflat pe raza comuna Potlogi, satul Vlăsceni, judeţul Dâmboviţa, sub sancţiunea amenzii judiciare. Se revine cu adresa catre expert- ing. Condescu Constantin, sa depună la dosar raportul de expertiza, avizat de OCPI Dâmboviţa, cu respectarea termenului prev. de art. 336 alin.1 Cod proc.civ., sub sancţiunea amenzii judiciare conform. art.187 alin.1,pct.1 lit.d NCPC. Nu se citează partile întrucât au termen în cunostinta, potrivit dispozitiilor art. 229 NCPC. Amana cauza si acordă termen de judecată la data de 08.10.2014
Incheiere de sedinta din 03.09.2014Ia act de precizările reclamantului în sensul că, s-a efectuat faza de teren de către expertul desemnat Condescu Constantin. Încuviintează cererea de amânare formulată de reclamant pentru a se comunica la dosar raportul de expertiză avizat de OCPI Dâmbovita. Se revine cu adresă către Primăria Comunei Potlogi, să înaiteze la dosar autorizaţia de construire sau istoric de rol cu privire la imobilul construcţie de face obiectul cauzei ( casa compusă din 3 camere construită din caramidă, acoperită cu carton, amplasată pe terenul din T 14, P 1134 aflat pe raza comuna Potlogi, satul Vlăsceni, judeţul Dâmboviţa. Se revine cu adresa catre expert ing. Condescu Constantin sa întocmeasca raportul de expertiza si să-l depună la dosar cu respectarea termenului prev de art. 336 alin.1 Cod proc.civ., in caz contrar va fi sanctionat cu amendă judiciară conform. art.187 alin.1,pct.1 lit.d NCPC, cu menţiunea că onorariul a fost achitat conform chitanţei nr 4414794/1 din 06.03.2014. Nu se citează partile întrucât au termen în cunostinta, potrivit dispozitiilor art. 229 NCPC. Amana cauza si acordă termen de judecată la data de 03.09.2014. Cu cale de atac odata cu fondul cauzei.
Incheiere de sedinta din 28.05.2014Decade reclamantul din proba cu interogatoriu având în vedere dispoziţiile de la termenul anterior. Se emite adresă către Primăria Comunei Potlogi, să înaiteze la dosar autorizaţia de construire sau istoric de rol cu privire la imobilul construcţie de face obiectul cauzei ( casa compusă din 3 camere construită din caramidă, acoperită cu carton, amplasată pe terenul din T 14, P 1134 aflat pe raza comuna Potlogi, satul Vlăsceni, judeţul Dâmboviţa. Se va emite adresa catre expert ing. Condescu Constantin sa întocmeasca raportul de expertiza si să-l depună la dosar cu respectarea termenului prev de art. 336 alin.1 Cod proc.civ., in caz contrar va fi sanctionat cu amendă judiciară conform. art.187 alin.1,pct.1 lit.d NCPC, cu menţiunea că onorariul a fost achitat conform chitanţei nr 4414794/1 din 06.03.2014. Nu se citează partile întrucât au termen în cunostinta, potrivit dispozitiilor art. 229 NCPC. Amana cauza si acordă termen de judecată la data de 28.05.2014 Cu cale de atac odata cu fondul cauzei.
Incheiere de sedinta din 09.04.2014In baza art. 258 NCPC, incuviinteaza pentru reclamant probele cu inscrisuri, interogatoriul paratei si expertiza tehnica judiciara specialitatea topografie, solicitate de catre acesta prin aparator, in sedinta publica, ca fiind admisibile solutionarii cauzei. Ia act de faptul ca parata nu a solicitat probe in aparare. Incuviinteaza cererea de amanare a judecarii cauzei formulata de catre reclamant prin aparator, in vederea administrarii probatoriilor. In cadrul probei cu inscrisuri pune in vedere reclamantului prin aparator sa depuna la dosar certificat de atestare fiscala , certificat de sarcini, autorizatia de construire sau istoricul de rol fiscal si copiile actelor de stare civila ale paratei, certificate pentru conformitate cu originalul sub sanctiunea suspendarii judecatii cauzei. La cererea reclamantului prin aparator, proroga depunerea la dosar a certificatelor de sarcini si de atestare fiscala, dupa depunerea raportului de expertiza tehnica judiciara specialitatea topografie. Desemneaza, conform art. 330 alin. (1) NCPC., prin tragere la sorti, pe expert Condescu Constantin., specialitatea topo-cadastru. Expertul va proceda la efectuarea unei expertize tehnice judiciare specialitatea topografie, avizata de către O.C.P.I. Dâmboviţa, potrivit art.336(3) NCPC coroborat cu ordinul 1882/2011, cu obiectivele: identificare, masurare si delimitare teren prin laturi si vecinatati, urmand ca expertiza sa fie avizata de catre OCPI Dambovita si sa fie depusa la dosar cu respectarea termenului prev de art. 336 alin.1 Cod proc.civ.De asemenea sa se precizeze daca pe suprafata respectiva de teren este edificata o casa. Stabileste pentru expert un onorariu in suma de 1.000 lei care va fi achitat de către reclamant. Pune în vedere reclamantei prin apărător să facă dovada achitării onorariului de expert în 5 zile de la încuviinţare sub sancţiunea decăderii din probă. Se emite adresa catre expert- ing. Condescu Constantin sa intocmeasca raportul de expertiza si sa fie depus la dosar cu respectarea termenului prev de art. 336 alin.1 Cod proc.civ., in caz contrar va fi sanctionata cu amendă judiciară conform. art.187 alin.1,pct.1 lit.d NCPC. Pune in vedere paratei sa se prezinte la urmatorul termen de judecata in vedrea administrarii probei cu interogatoriu. Pune in vedre reclamantului prin aparator sa depuna la dosar interogatoriul formulat pentru parata pentru a fi administrat la proximul termen de judecata. Nu se mai citeaza partile care au termen in cunostinta, potrivit dispozitiilor art. 229 NCPC. Amana cauza si acordă termen de judecată la data de 09.04.2013. Cu cale de atac odata cu fondul cauzei.
Incheiere de sedinta din 26.02.2014