G**** I* T*****
CondamnatÎn baza art. 631 C.p de la 1968 respinge sesizarea Biroului Executări Penale al Judecătoriei Piteşti de înlocuire a pedepsei amenzii penale aplicată condamnatului G.T., prin sentinţa penală nr. 2410/04.10.2007 a Judecătoriei Piteşti, definitivă prin decizia penală nr. 86/R/04.02.2008 a Tribunalului Arges. În baza art. 275 al. 3 C.p.p cheltuielile judiciare avansate de stat în cauză rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică de la 30 Septembrie 2014.
Hotarare 3715/2014 din 30.09.2014Emite adresă către Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Argeş pentru a se comunica dacă amenda penală la care a fost obligat condamnatul prin sentinţa penală nr.2410/04.10.2007 a Judecătoriei Piteşti, pronunţată în dosarul nr. 10636/313/2006, definitivă prin decizia penală nr. 86/R/04.02.2008 a Tribunalului Argeş a fost achitată sau nu în totalitate, iar în cazul în care nu a fost achitată integral această amendă să se indice ce sumă a rămas de achitat. De asemenea, revine cu adresă către Primăria Comunei Budeasa, potrivit filei 28 din dosar. Amână judecarea cauzei la 30.09.2014 . Cu drept de contestaţie odata cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 24 Iunie 2014 .
Incheiere de sedinta din 24.06.2014Admite cererea formulata de aparatorul condamnatului si acorda un nou termen de judecata pentru a da posibilitate condamnatului sa achite sumele datorate. Pune in vedere aparatorului condamnatului sa studieze dosarul pentru a vedea sumele ce trebuiesc achitate si cu ce titlu, respectiv care este cuantumul cheltuielilor judiciare catre stat, cuantumul amenzilor judiciare aplicate in cursul soluţionării cauzei si cuantumul amenzii penale. Se revine cu adrese la Administraţia Judeţeana a Finanţelor Argeş si Primăria Comunei Budeasa, ca in precedent. Amână judecarea cauzei la 24.06.2014. Cu drept de contestaţie odata cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 20 Mai 2014.
Incheiere de sedinta din 20.05.2014Acorda un nou termen de judecata pentru lipsa relaţiilor anterior solicitate, urmând a se reveni cu adrese ca in precedent, cu indicarea datelor de stare civila . Proroga discutarea cererilor formulate de reprezentantul Parchetului având in vedere menţiunile condamnatului cum ca anterior acestui termen de judecata s-a angajat si ca va face demersuri pentru achitarea amenzii penale. Pune in vedere condamnatului sa depune o copie de pe carnetul de munca. Amână judecarea cauzei la 20.05.2014. Cu recurs odata cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 08 Aprilie 2014.
Incheiere de sedinta din 08.04.2014Acorda un nou termen de judecata in vederea emiterii unor adrese la Primăria Comunei Budeasa, judeţul Argeş, sa comunice daca condamnatul are sau nu venituri impozabile, precum si la Administraţia Finanţelor Publice Argeş pentru a comunica daca acesta realizează venituri din activitati independente sau din cedarea folosinţei bunurilor. Având in vedere precizările făcute de aparatorul condamnatului cum că exista posibilitatea ca intre timp sa se mai fi achitat din amenda, admite cererea formulata de acesta si se citeaza condamnatul cu mandat de aducere, potrivit disp.art.265 C.p.p. Amână judecarea cauzei la 08.04.2014. Cu drept de contestaţie odata cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 04 Martie 2014.
Incheiere de sedinta din 04.03.2014Acorda un nou termen de judecata pentru a da posibilitate petentului sa achite amenda penala. Amână judecarea cauzei la 04.03.2014. Cu recurs odata cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 28 Ianuarie 2014.
Incheiere de sedinta din 28.01.2014Se efectueaza verificari la BEP din cadrul Judecatoriei Pitesti cu privire la suma achitata pana in prezent de condamnat Amână judecarea cauzei la 28.01.2014. Cu recurs odata cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 07 Ianuarie 2014.
Incheiere de sedinta din 07.01.2014Admite cererea formulata de condamnat prin aparator si acorda un nou termen de judecata pentru a da posibilitate condamnatului sa achite amenda penala. Se efectueaza verificari la BEP din cadrul Judecatoriei Pitesti cu privire la suma achitata pana in prezent de condamnat. Amână judecarea cauzei la 07.01.2014. Cu recurs odata cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 26 Noiembrie 2013.
Incheiere de sedinta din 26.11.2013Se citează condamnatul cu mandat de aducere, potrivit disp.art.183 C.p.p. Constata faptul ca, potrivit disp.art.291 alin.3 C.p.p. acesta dobândeşte termen in cunostinta. Amână judecarea cauzei la 26.11.2013. Cu recurs odata cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 22 Octombrie 2013.
Incheiere de sedinta din 22.10.2013