G******* F******
Intimat InculpatL**** L******
Recurent InculpatZ***** A***** D*****
Intimat InculpatS* A******* C**** V*** P*** A********** G*******
Intimat Parte civilăP** E***** V**** L***** D** M********** A** E***** V***** L*****
Intimat Parte civilădecizia penală nr. 1469 - În temeiul art. 385 ind. 15 pct. 2 lit. d C.p.p. admite recursul declarat de recurentul inculpat L**** L****** împotriva sentinţei penale nr. 173/09.05.2013 pronunţată de Judecătoria Călăraşi. Casează în parte sentinţa penală recurată şi în fond rejudecând: În baza art. 86 ind. 1 Cod penal, dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei rezultante de 2 ani închisoare aplicată inculpatei L**** L****** pe o durată de 6 ani, termen de încercare stabilit în condiţiile art. 86 ind. 2 Cod penal. În baza art. 86 ind.3 al.1 C.p.p. inculpata se va supune pe durata termenului de încercare următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Constanţa la datele fixate de acesta; b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă. În baza art. 86 ind.3 al.3 C.p.p. inculpata va participa la activităţile stabilite de Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Constanţa. În temeiul art. 71 al.5 C.p. executarea pedepsei accesorii este suspendată pe durata suspendării executării pedepsei principale. În temeiul art. 359 C.p.p. atrage atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art. 86 ind. 4 C.p. Dispune punerea de îndată în libertate a recurentei – inculpate, dacă nu este arestată în altă cauză. În temeiul art. 385 ind. 17 al.4 rap. la art. 88 C.p. deduce din pedeapsă durata arestării preventive de la 26.02.2013 până la data punerii efective în libertate. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale recurate. În temeiul art. 192 al.3 C.p.p. cheltuielile judiciare în recurs, din care onorariul apărătorului din oficiu în cuantum de 300 lei rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 august 2013.
Hotarare 1469/2013 din 14.08.2013În baza art.300 ind.2 şi art.160 ind.b Cod procedură penală, menţine starea de arest preventiv a inculpatei L**** L******.Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 03.07.2013; fata de lipsa de procedură cu intimatul inculpat G******* F******, aflat în stare de arest şi neadus de la locul de detentie
Incheiere masuri preventive faza de judecata din 03.07.2013lipsă procedură – neaducere inculpat arestat
Incheiere de sedinta din 20.06.2013