Dosar 19182/233/2013 din 29.10.2013

pretenţii


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 19182/233/2013
Data dosar:
29.10.2013
Instanta:
Judecătoria Galați
Departament:
Secţie Civilă
Obiect:
pretenţii
Categorie:
Litigii cu profesionistii
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 11.03.2016 la ora 09:00

    Complet: CC.13
  • Admite in parte cererea

    Respinge cererea reclamantei privind obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de întreţinere aferente perioadei august 2007- iulie 2010 şi a penalităţilor de întârziere aferente perioadei octombrie 2007- iulie 2010, ca prescrisă. Admite, în parte, cererea formulată de reclamanta Asocia?ia de Proprietari nr. 602, în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Gala?i prin Primar. Obligă pârâtul la plata, către reclamantă, a sumei de 2260,73 lei, reprezentând cheltuieli de întreţinere şi la plata sumei de 1,335,29, reprezentând penalităţi de întârziere aferente perioadei august 2010 – august 2013. Respinge, ca neîntemeiată, cererea reclamantei privind obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată. Admite cererea de chemare în garan?ie formulată de pârâtul Municipiul Gala?i, în contradictoriu cu chematul în garanţie Jarca Anton. Obligă chematul în garanţie Jarca Anton la plata, către pârâtul Municipiul Gala?i, a sumei de 2260,73 lei, reprezentând cheltuieli de întreţinere şi la plata sumei de 1,335,29, reprezentând penalităţi de întârziere aferente perioadei august 2010 – august 2013. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria Gala?i. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 11.03.2016.

    Hotarare 1938/2016 din 11.03.2016
  • Sedinta din data de 26.02.2016 la ora 09:00

    Complet: CC.13n
  • Amână pronunţarea

    Pronunţare - 11.03.2016

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 26.02.2016
  • Sedinta din data de 15.01.2016 la ora 09:00

    Complet: CC.13n
  • Amână cauza

    Pentru ca reclamanta să depună precizari

    Incheiere de sedinta din 15.01.2016
  • Sedinta din data de 26.11.2015 la ora 09:00

    Complet: CC.13n
  • Amână cauza

    îndeplinirea unor obligaţii

    Incheiere de sedinta din 26.11.2015
  • Sedinta din data de 03.09.2015 la ora 09:00

    Complet: CC.13n
  • Amână cauza

    Pentru a se comunica înscrisurile depuse la dosar

    Incheiere de sedinta din 03.09.2015
  • Sedinta din data de 28.05.2015 la ora 09:00

    Complet: CC.13n
  • Amână cauza

    pentru ca reclamanta sa depună precizări

    Incheiere de sedinta din 28.05.2015
  • Sedinta din data de 29.01.2015 la ora 09:00

    Complet: CC.13n
  • Amână cauza

    SUSPENDAT PÂNĂ LA COMPLINIREA RELAŢIILOR SOLICITATE DE CĂTRE INSTANŢĂ DIN PARTEA RECLAMANTULUI.

    Incheiere suspendare din 29.01.2015
  • Sedinta din data de 27.11.2014 la ora 09:00

    Complet: CC.13
  • Amână cauza

    PENTRU COMUNICARE ACTE.

    Incheiere de sedinta din 27.11.2014
  • Sedinta din data de 19.09.2014 la ora 09:00

    Complet: CC.13
  • Amână cauza

    timbrarea cererii de chemare în garanţie

    Incheiere de sedinta din 19.09.2014

Flux dosar


Actualizare GRPD