Dosar 1921/282/2013 din 15.11.2013

infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 1921/282/2013
Data dosar:
15.11.2013
Instanta:
Judecătoria Pogoanele
Departament:
penal-civil
Obiect:
infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 05.11.2014 la ora 08:30

    Complet: C2am
  • Condamnare fără acord de recunoaştere

    În baza art. 87 alin. 1 din O.U.G. nr.195/2002 şi art. 5 din Noul Cod penal condamnă pe inculpatul S****** V****** la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică ce depăşeşte limita legală. În baza art. 71 alin. 2 din Vechiul Cod penal aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii dreptului de a fi ales in autoritatile publice sau in funcţii elective publice şi a dreptului de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat, prevăzute de art. 64 lit. a)- b) din Vechiul Cod penal. În baza art. 81 din Vechiul Cod penal dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei închisorii pe durata unui termen de incercare de 3 ani, calculat conform art. 82 din Vechiul Cod penal. În baza art. 71 alin. 5 din Vechiul Cod penal dispune suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata termenului de încercare de 3 ani. Atrage atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 83 din Vechiul Cod penal potrivit cărora dacă în interiorul termenului de încercare cel condamnat săvârşeşte o nouă infracţiune pentru care se va pronunţa o condamnare definitivă chiar după expirarea acestui termen, instanţa revocă suspendarea dispunând executarea în întregime a pedepsei care nu se contopeşte cu pedeapsa aplicată pentru noua infracţiune. În baza art. 274 alin. 1 din Codul de procedură penală obligă inculpatul S****** V****** la plata sumei de 600 lei reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.

    Hotarare 123/2014 din 05.11.2014
  • Sedinta din data de 21.10.2014 la ora 11:00

    Complet: C.2
  • Amână cauza
  • Sedinta din data de 07.10.2014 la ora 08:30

    Complet: C.2
  • Amână cauza

    Amâna judecata cauzei pentru a se depune răspunsul de la INML Mina Minovici.

    Incheiere de sedinta din 07.10.2014
  • Sedinta din data de 02.09.2014 la ora 11:00

    Complet: C.2
  • Amână cauza

    Amana judecata cauzei pentru a se reveni cu adresa catre INML Mina Minovici

    Incheiere de sedinta din 02.09.2014
  • Sedinta din data de 08.07.2014 la ora 13:00

    Complet: Cjpi2
  • Amână cauza

    se amână cauza pentru a se reveni cu adresă cătreI.N.M.L."Mina Minovici"Bucureşti.

    Incheiere de sedinta din 08.07.2014
  • Sedinta din data de 01.07.2014 la ora 11:00

    Complet: C.2
  • Amână cauza

    se amână cauza pentru ca instanţa să analizeze argumentele apărătorului inculpatului şi ale reprezentantului Public.

    Incheiere de sedinta din 01.07.2014
  • Sedinta din data de 27.05.2014 la ora 11:00

    Complet: C.2
  • Amână cauza

    Amână cauza pentru a se efectua calculul retro al alcoolemiei inculpatului.

    Incheiere de sedinta din 27.05.2014
  • Sedinta din data de 08.04.2014 la ora 11:00

    Complet: C.2
  • Amână cauza

    Admite cererea de amânare în vederea efectuării calcului retro activ al alcoolemiei.

    Incheiere de sedinta din 08.04.2014
  • Sedinta din data de 25.03.2014 la ora 11:00

    Complet: C.2
  • Amână cauza

    având în vedere lipsa relaţiilor solicitate societăţii SC Cosmote România, instanţa dispune amânarea cauzei pentru a se reveni cu adresă

    Incheiere de sedinta din 25.03.2014
  • Sedinta din data de 11.03.2014 la ora 11:00

    Complet: C.2
  • Amână cauza

    Admite cererea de amânare pentru a se solicita relaţii.

    Incheiere de sedinta din 11.03.2014
  • Sedinta din data de 18.02.2014 la ora 11:00

    Complet: C.2
  • Amână cauza

    Admite cererea de amânare formulată de procurorul de şedinţă şi inculpat în vederea suplimentării probei testimoniale cu un martor.

    Incheiere de sedinta din 18.02.2014
  • Sedinta din data de 28.01.2014 la ora 11:00

    Complet: C2
  • Amână cauza

    Admite cererea de amânare formulată de apărătorul inculpatului având în vedere condiţiile meteo nefavorabile.

    Incheiere de sedinta din 28.01.2014
  • Sedinta din data de 10.12.2013 la ora 11:00

    Complet: C2
  • Amână cauza

    se amână cauza pentru administrarea probelor propuse.

    Incheiere de sedinta din 10.12.2013
  • Sedinta din data de 03.12.2013 la ora 08:30

    Complet: C2
  • Amână cauza

    Amana judecata cauzei la cererea apărătorului inculpatului pentru a verifica dosarul şi a se edifica asupra discrepanţelor susţinerilor agentului de poliţie.

    Incheiere de sedinta din 03.12.2013

Flux dosar


Actualizare GRPD