I********** P*** R*********** L****
PetentŢ*** G*******
IntimatAdmite sesizarea petentului I.P.J. MUREŞ în contradictoriu cu intimatul Ţ*** G*******, cu datele personale de la dosar, şi în consecinţă: Dispune înlocuirea amenzii contravenţionale în cuantum de 120 lei aplicată intimatului prin procesul verbal de contravenţie seria CC nr. 4554166/07.10.2009 al POLIŢIEI SIGHIŞOARA cu obligarea intimatului la prestarea a 25 ore activităţi în folosul comunităţii la lucrări în domeniul amenajării, întreţinerii şi înfrumuseţării zonelor verzi aflate în domeniul public sau privat al unităţii administrativ teritoriale, lucrări de întreţinere a drumurilor comunale, a rigolelor, de salubrizare a spaţiilor domeniului public şi privat al comunei, la Primăria comunei Aold, jud. Mureş. Cu drept de apel în 10 zile de la comunicare. Pronunţată azi, 10.10.2013, în şedinţă publică.
Hotarare 1366/2013 din 10.10.2013