M**** C******* G******
InculpatD**** I**
Parte civilăÎn temeiul art. 11 pct. 2 lit. b raportat la art. 10 lit. h din Codul de procedură penală dispune încetarea procesului penal privind pe inculpatul MCG, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de distrugere prev. şi ped. de art. 217 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal, pentru împăcarea părţilor. Obligă inculpatul şi partea vătămată DI, să plătească statului câte 35 lei fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţa publică din 27 noiembrie 2013.
Hotarare 2941/2013 din 27.11.2013Instanţa apreciază că sunt îndeplinite cerinţele legii pentru a dispune judecarea cauzei potrivit dispoziţiilor art. 3201 Cod procedură penală şi admite cererea inculpatului. Faţă de cererea inculpatului de acordare a unui termen pentru a despăgubi partea civilă cu suma solicitată, instanţa
Incheiere de sedinta din 16.10.2013