S****** T***
InculpatD******* A*****
InculpatT**** F*****
Parte civilăÎn temeiul art 26 Cp rap la art 192 alin 2 Cp cu aplicarea art. 320 ind 1 C.p.p, art 74 lit b, c Cp şi art 76 lit c Cp , condamnă inculpatul S****** T*** , la pedeapsa de 6 luni închisoare . În temeiul art 25 rap la art. 208 alin. 1 – art. 209 alin. 1 lit. a şi g C.p cu aplicarea art. 320 ind 1 Cpp , art 74 lit b, c Cp , ambele cu aplicarea art 33 lit a Cp, condamnă inculpatul la pedeapsa de 8 luni închisoare . În temeiul art 34 lit b Cp, contopeşte cele două pedepse inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 8 luni închisoare . În baza art. 81 C.p dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe o perioadă de 2 ani şi 8 luni care constituie termen de încercare conform art 82 Cp In temeiul art. 71 Cp interzice inculpatului exercitarea drepturilor prev de art 64 lit a teza a doua si lit b Cp ., pe perioada executării pedepsei , pedeapsă accesorie a cărei executare o suspendă pe perioada termenului de încercare conform art 71 alin 5 Cp . In temeiul art. 359 Cpp atrage atenţia inculpatului asupra prevederilor art 83 Cp . În temeiul art 192 Cp , cu aplicarea art 320 ind 1 Cpp, art 74 lit b, c Cp şi art 76 lit c Cp , condamnă inculpatul D******* A***** , la pedeapsa de 6 luni închisoare . În temeiul art. 208 alin. 1 – art. 209 alin. 1 lit. a şi g C.p cu aplicarea art. 320 ind 1 Cpp , art 74 lit b, c Cp , art 76 lit C Cp ambele cu aplicarea art 33 lit a Cp, condamnă inculpatul la pedeapsa de 6 luni închisoare . În temeiul art 34 lit b Cp, contopeşte cele două pedepse inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 6 luni închisoare . În baza art. 81 C.p dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe o perioadă de 2 ani şi 6 luni care constituie termen de încercare conform art 82 Cp In temeiul art. 71 Cp interzice inculpatului exercitarea drepturilor prev de art 64 lit a teza a doua si lit b Cp ., pe perioada executării pedepsei , pedeapsă accesorie a cărei executare o suspendă pe perioada termenului de încercare conform art 71 alin 5 Cp . In temeiul art. 359 Cpp atrage atenţia inculpatului asupra prevederilor art 83 Cp . În baza art. 346 C.p.p cu referire la art. 1357 NCPC admite acţiunea părţii civile T**** F***** , şi obligă cei doi inculpaţii, în solidar la plata sumei de 200 lei , cu titlu de despăgubiri civile , către partea civilă. În baza art. 191 C.p.p obligă inculpaţii S****** T*** şi D******* A***** la câte 425 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care suma de 300 lei reprezintă onorariu avocat oficiu la instanţă , va fi avansată din fondurile Ministerului Justiţiei în contul Baroului Dolj Cu drept de recurs în 10 zile de la pronunţare pentru părţile prezente şi de la comunicare pentru cele lipsă.
Hotarare 153/2013 din 13.12.2013