M***** D*** S*****
InculpatB**** L****** A********
Parte civilăS******* C***** M******** D* U****** T********
Parte civilăÎn temeiul art. 184 alin. 2 şi alin. 4 C.pen, cu aplicarea art. 3201 alin.7, C.proc.pen., condamnă inculpata M D-S, la pedeapsa de: - 6(şase) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă. Interzice inculpatei exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit b) Cod penal pe durata şi în condiţiile art. 71 alin. 2 Cod penal. În temeiul art. 81 C. pen, dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei, stabilind termen de încercare de 2 ani şi 6 luni, în condiţiile art. 82 C. pen. În temeiul art. 359 C.pr.pen. atrage atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art. 83 şi 84 C.pen., în sensul că săvârşirea în termenul de încercare a unei infracţiuni intenţionate, are drept urmare revocarea suspendării condiţionate, cu consecinţa executării în întregime a pedepsei, care nu se contopeşte cu pedeapsa pentru infracţiunea ulterioară, respectiv că dacă, până la expirarea termenului de încercare nu a îndeplinit obligaţiile civile stabilite prin hotărârea de condamnare, instanţa va putea dispune revocarea suspendării pedepsei, dispunând executarea pedepsei. În temeiul art. 71 alin. 5 Cod penal, suspendă executarea pedepselor accesorii, pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii. În baza art.14 şi art.346 alin.1 C.proc.pen., raportat la art. 1357 şi urm C.civ., art. 49 alin.1 şi art.50 alin.1 din Legea nr.136/1995 admite in parte acţiunea civilă formulată de partea civilă B L A, şi obligă inculpata alături de asigurătorul SC ASIGURARE REASIGURARE ASTRA SA, , în limitele contractului de asigurare, la plata către partea civilă a sumei de 30.000 euro reprezentând daune morale, echivalent în lei la data plăţii. În temeiul art 346 rap. la art.14 şi C.proc.pen, ia act că S******* C***** M******** D* U****** T******** nu s-a constituit parte civilă în cauză. În baza art. 4 şi 7 alin. 1 din L 76/2008, dispune prelevarea de probe biologice de la inculpata M D S, în vederea introducerii profilului genetic în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare. În temeiul art. 191 alin. 1, 3 Cod procedură penală, obligă inculpata la plata sumei de 1.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de către stat. Cu drept de recurs în 10 zile de la pronunţare pentru procuror, inculpată, partea civilă B L A şi asigurător, respectiv de la comunicare pentru S******* C***** M******** D* U****** T********. Pronunţată în şedinţa publică din 28.11.2013.
Hotarare 3281/2013 din 28.11.2013Amână pronunţarea la data de 28.11.2013, Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 21.11.2013.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 21.11.2013Amână pronunţarea la data de 21.11.2013, Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 14.11.2013.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 14.11.2013Pune în vedere părţii civile să indice numele şi adresa noului martor solicitatîn vederea citării acestuia. Recitarea martorului B A A pentru termenul următor de judecată şi cu mandat de aducere cu executare efectivă. Amână judecarea cauzei la 14.11.2013, C7P, ora 9:00, sala 278, pentru când părţile au termen în cunoştinţă şi se citează martorul B A A la adresa din şi cu mandat de aducere cu executare efectivă. Pronunţată în şedinţa publică din 17.10.2013.
Incheiere de sedinta din 17.10.2013Se citează martorul C.G. şi martorul B.A.A..
Incheiere de sedinta din 19.09.2013