R******** R*** I*****
InculpatB******* S* N****** - C******** P*** P**** P**** O**** M*****
Parte vătămatăR******** R*** I***** l* S******* C***** d* U****** B********
InculpatHot.pen.nr.189.În baza art. 208 al. 1- 209 al. 1 lit. g C.p. de la 1968 cu aplicarea art. 396 al. 10 C.p.p., art. 74 al. 1 lit. a, C.p. de la 1968 şi art. 76 al. 1 lit. d C.p. de la 1968 condamnă pe inculpat la pedeapsa de 4 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat. În baza art. 81-82 C.p. de la 1968, dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 2 ani şi 4 luni. În baza art. 359 V.Cod procedură penală pune în vedere inculpatului dispoziţiile art. 83 C.p., conform cărora dacă în cursul termenului de încercare cel condamnat săvârşeşte o nouă infracţiune pentru care se pronunţă o condamnare definitivă chiar după expirarea acestui termen, instanţa revocă suspendarea condiţionată, dispunând executarea în întregime a pedepsei, care nu se contopeşte cu pedeapsa aplicată pentru noua infracţiune. În baza art. 71 C.p. de la 1968 interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a şi b C.p. În baza art. 71 alin. 5 V.C.p., suspendă executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei. În baza art. 23 al. 3 C.p.p. admite acţiunea civilă formulată de către partea civilă Biserica Sf. Nicolae, sat Colinele, com. Ion Roată, jud. Ialomiţa şi obligă inculpatul să plătească acestei părţi civile suma de 800 de lei cu titlu de despăgubiri civile. În baza art. 359 V.Cod procedură penală pune în vedere inculpatului dispoziţiile art. 84 C.p. de la 1968. În baza art. 274 alin. 1 C. proc. pen. obligă pe inculpat la plata sumei de 800 de lei reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat. Onorariul apărătorului din oficiu, av. Ghiocel Ioana, în cuantum de 200 de lei, conform delegaţiei pentru asistenţă judiciară obligatorie nr. 347/03.09.2013, va fi avansat din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20. 10. 2014
Hotarare 189/2014 din 20.10.2014pentru a se cita inculpatul cu mandat de aducere cu însoţitor
Incheiere de sedinta din 28.07.2014faţă de imposibilitatea prezentării inculpatului din motive medicale
Incheiere de sedinta din 26.05.2014pentru a se cita inculpatul cu mandat de aducere cu însoţitor
Incheiere de sedinta din 28.04.2014faţă de lipsa justificată a inculpatului, care se află imobilizat urmare a unui accident de circulaţie rutieră
Incheiere de sedinta din 03.03.2014faţă de lipsa a inculpatului şi a martorilor
Incheiere de sedinta din 03.02.2014pentru a se cita inculpatul prin adminidtraţia Spitalului Clinic de Urgenţă Bucueşti, unde se află internat
Incheiere de sedinta din 13.01.2014faţă de lipsa nejustitifcată a inculpatului
Incheiere de sedinta din 25.11.2013faţă de lipsa de procedură cu părţile
Incheiere de sedinta din 04.11.2013faţă de lipsa de procedură cu inculpatul
Incheiere de sedinta din 14.10.2013