T****** M**** L****
InculpatS***** R**** P*** A************ F********* P******
Parte civilăS* C**** T***** S**
Parte responsabilă civilmenteCondamnă pe inculpata TOMESCU MARIA-LUIZA la o pedeapsă de 1 (un) an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de reţinere şi nevărsare, cu intenţie, în cel mult 30 de zile de la scadentă , a sumelor reprezentând impozite sau contribuţii cu reţinere la sursă, în formă continuată, prevăzută de art. 6 din Legea nr. 241/2005 privind prevenirea si combaterea evaziunii fiscale, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal din anul 1969 şi art. 5 Cod penal (faptă săvârşită în perioada 25.02.2011-25.07.2012). În temeiul art. 81 alin. 1 Cod penal din anul 1969, dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicată inculpatei Tomescu Maria-Luiza pe durata unui termen de încercare de 3 ani, termen stabilit în condiţiile art. 82 alin. 1 Cod penal din anul 1969. În temeiul art. 71 alin. 2 Cod penal, aplică inculpatei Tomescu Maria-Luiza pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a, lit. b Cod penal din anul 1969, iar în temeiul art. 71 alin. 5 Cod penal din anul 1969, dispune suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata suspendării executării pedepsei principale, respectiv pe durata termenului de încercare de 3 ani. În temeiul art. 15 alin. 2 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Codului Penal, atrage atenţia inculpatei asupra consecinţelor prevăzute de art. 83 Cod penal din anul 1969, în cazul săvârşirii, cu intenţie, în interiorul termenului de încercare, a unei alte infracţiuni. În temeiul art. 19, art. 25 şi 397 alin. 1 din Noul Cod de procedura penala, în referire la art. 998-999 Cod Civil, admite în parte acţiunea civilă şi obligă pe inculpata Tomescu Maria-Luiza la plata către partea civilă Statul Român prin DGFP Galaţi a sumei de 3766 lei cu titlu de despăgubiri materiale, reprezentând stopaj - reţinere la sursă. În temeiul art. 13 alin. 1 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, dispune înregistrarea cuvenitelor menţiuni în registrul comerţului, sens în care se va comunica prezenta hotărâre, după rămânerea definitivă, la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului. În temeiul art. 272 alin. 1 din Cod procedură penală , onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpat, in sumă de 200 lei, urmează a fi avansat din fondurile Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti, către Baroul Galaţi. (av. Tudose Răzvan) În temeiul art. 274 alin. 1 şi 3 din Noul Cod de procedură penală, obligă pe inculpata Tomescu Maria-Luiza, la plata sumei de 500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat (din care 136 lei cheltuieli aferente fazei de urmărire penală). Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.
Hotarare 173/2015 din 03.02.2015amână pronunţarea la data de 03.02.2015
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 20.01.2015pentru obţinerea fişei de cazier
Incheiere de sedinta din 02.12.2014pentru lipsa de procedura cu inculpatul.
Incheiere de sedinta din 11.11.2014pentru audierea martorului din lucrări
Incheiere de sedinta din 14.10.2014pentru lipsă apărare
Incheiere de sedinta din 23.09.2014pentru lipsă apărare
Incheiere de sedinta din 15.07.2014pentru achitarea prejudiciului
Incheiere de sedinta din 17.06.2014pentru pregătire apărare
Incheiere de sedinta din 20.05.2014Pentru obţinerea de relaţii privind constituirea de parte civilă în procesul penal, precum şi faţă de lipsa inculpatului, pentru emiterea mandatului de aducere, amână cauza şi acordă termen la data de 20.05.2014.
Incheiere de sedinta din 15.04.2014În temeiul art. 346 alin. 2 din Noul Cod de procedură penală, constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 8630/P/2012 emis la data de 30.10.2013 de Parchetul de pe lângă Judecătoria Galaţi, privind pe inculpata Tomescu Maria-Luiza trimis în judecată, în stare de libertate, pentru săvârşirea infracţiunii de reţinere şi nevărsare, cu intenţie, în cel mult 30 de zile de la scadenţă, a sumelor reprezentând impozite sau contribuţii cu reţinere la sursă, in formă continuată, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 6 din Legea nr. 241/2005 privind prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal. . Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpata Tomescu Maria-Luiza. Fixează termen de judecată la data de 15.04.2014 sala 1 timpul 1 CP 6, pentru când vor fi citate părţile şi se va emite adresă către Baroul Galaţi, în atenţia apărătorilor aleşi/desemnaţi din oficiu. Definitivă.
Incheiere camera preliminara din 03.03.2014trimitere cameră preliminară
Incheiere de sedinta din 04.02.2014pentru lipsa inculpatei
Incheiere de sedinta din 07.01.2014