B**** A***** J***
Recurent InculpatP** A*****
Recurent Parte civilăP*** M**** J****
Intimat Parte civilăS******* C***** J******* D* U****** O*****
Intimat Parte civilăÎn baza art.385/15 pct.2 lit.d din Codul de procedură penală, ADMITE recursurile penale declarate de partea civilă P** A*****, inculpatul B**** A***** J*** şi terţul asigurator Societatea de Asigurare „Victoria Volksbanken” din Austria, împotriva sentinţei penale nr.1124 din 01.10.2013 pronunţată de Judecătoria Oradea, pe care o casează şi modifică în sensul că : Înlătură prevederile art.33 lit.b raportat la art.34 lit.b din Codul penal. Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 6 luni închisoare în pedepsele componente pe care le repune in individualitatea lor şi anume două pedepse de câte 6 luni închisoare aplicate pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art.184 al. 2 şi 4 din Codul penal. Înlătură condamnarea inculpatului B**** A***** J*** la cele două pedepse de câte 6 luni închisoare precum şi dispoziţiile art.71 al.2 Cod penal, art.64 lit.a teza a II a şi lit.b Cod penal, art.81 Cod penal, art.82 Cod penal, art.71 al.5 Cod penal, art.359 Cod procedură penală şi art. 83 Cod penal. Reţine în favoarea inculpatului prevederile art.74 al.1 lit.a din Codul penal pentru cele două infracţiuni reţinute în sarcina sa. În baza art.184 al. 2 şi 4 din Codul penal cu aplicarea art. 74 al.1 lit.a Cod penal şi art.76 lit.e din Codul penal, art.63 Cod penal condamnă inculpatul B**** A***** J*** la două pedepse în cuantum de câte 300 lei amendă penală pentru săvârşirea infracţiunilor de vătămare corporală din culpă. În baza art.33 lit.b raportat la art.34 lit. c Cod penal contopeşte pedepsele aplicate în cauză, în pedeapsa cea mai grea şi anume aceea de 300 lei amendă penală. În baza art.81 Cod penal dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 1 an stabilit conform art.82 al.2 Cod penal. Atrage atenţia inculpatului asupra prevederilor art.83 Cod penal. Reduce cuantumul daunelor morale la care a fost obligat inculpatul alături de terţul asigurator în favoarea părţii civile P** A***** de la suma de 150.000 lei la suma de 50.000 lei, precum şi în favoarea părţii civile P*** M**** J**** de la suma de 300.000 lei la suma de 100.000 lei. În temeiul art.14 Cod procedură penală şi art.346 din acelaşi cod raportat la art. 50 si art. 55 din Legea 136/1995 obliga inculpatul alături de terţul asigurător din cauză la plata sumei de 35.000 lei în favoarea părţii civile P** A*****, cu titlu de daune materiale. Înlătură dispoziţia instanţei de fond privind obligarea terţului asigurator la plata dobânzilor de întârziere şi penalităţilor de întârziere aferente debitului principal de 6547,54 lei reprezentând cheltuieli de spitalizare şi la plata dobânzilor de întârziere şi penalităţilor de întârziere calculate de la data de 27.03.2012 până la data plăţii efective. Menţine restul dispoziţiilor hotărârii recurate. Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.
Hotarare 75/2014 din 28.01.2014s-a amânat pronunţarea pentru data de 28.01.2014
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 24.01.2014Prin rezoluţia din 3 decembrie 2013 s-a fixat termen pentru soluţionarea cererii de prelungire a dovezii de circulaţie pentru data de 5 decembrie 2013, ora 9.00. Prin rezoluţia din 8 ianuarie 2014 s-a fixat termen pentru soluţionarea cererii de prelungire a dreptului de circulaţie pentru data de 10 ianuarie 2014. s-a amanat pronuntarea pentru 24.01.2014.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 21.01.2014ADMITE cererea formulată de inculpatul recurent B**** A***** J*** şi, pe cale de consecinţă: În baza art. 111 alin. 6 din OUG nr. 195/2002, dispune prelungirea dreptului de circulaţie al inculpatului recurent B**** A***** J*** pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 10 ianuarie 2014 până în 08 februarie 2014, inclusiv.
Incheiere de sedinta din 10.01.2014Admite cererea de prelungire a dreptului de circulaţie.
Incheiere de sedinta din 05.12.2013