S***** P***
Condamnatsp nr 3098/2013 Admite propunerea formulată de Comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate, privind pe condamnatul S***** P***, în prezent deţinut în Penitenciarul Târgu Jiu. Dispune liberarea condiţionată a condamnatului S***** P***, aflat în executarea mandatului nr. 179/2010 emis de Judecătoria Topoloveni pentru pedeapsa de 4 ani şi 6 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 110/2010 a Judecătoriei Topoloveni . Cheltuielile judiciare în cuantum de 100 lei, reprezentând onorariu avocat oficiu, ce se va suporta în avans din fondurile Ministerului Justiţiei , rămân în sarcina statului. Cu recurs în termen de 3 zile de la comunicare pentru condamnat şi de la pronunţare pentru procuror. Pronunţată în şedinţa publică din 19.12.2013 la Judecătoria Tg-Jiu.
Hotarare 3098/2013 din 19.12.2013