Momentan nu exista nici o parte in acest dosar
Respinge acţiunea. Cu apel în 30 de zile de la comunicare, ce se depune la Judecătoria Piteşti. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, azi, 29.12.2022.
Hotarare 8152/2022 din 29.12.2022Amână pronunţarea la data de 29.12.2022. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, azi, 16.12.2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 16.12.2022Admite cererea de amânare a cauzei formulată de părţile prezente, privind acordarea unui nou termen de judecată pentru le da posibilitatea să ia cunoştinţă de conţinutul raportului de expertiză efectuat în cauză. Proroga discutarea cererii de suplimentare a onorariului formulate de către d-nul expert, la următorul termen de judecată. Amână judecarea cauzei la data de 16.12.2022, completul 5-6, sala nr.1, ora 11.00 – pentru când părţile au termen în cunoştinţă, în temeiul disp. art. 229 alin.1 Cod proc. civilă Cu cale de atac, odată cu fondul Pronunţată în şedinţa publică de la 07 Octombrie 2022
Incheiere de sedinta din 07.10.2022Având în vedere că prin Hotărârea nr. 16/31.05.2022 a Colegiului de conducere al Judecătoriei Piteşti s-a dispus desfiinţarea completului C4-5 SP şi CC începând cu data 01.06.2022, cauzele au fost repartizate ciclic celorlalte completuri din cadrul Secţiei Civile. Prezentul dosar a fost repartizat completului C5-6, care a stabilit termen de judecată la data de 07.10.2022, ora 11.00. Pronunţată în şedinţa publică de la 22.09.2022.
Incheiere de sedinta din 22.09.2022Înaintarea cauzei completului imediat următor, respectiv C2-7, în vederea soluţionării declara?iei de ab?inere. Acordă termen de control la data de 24.10.2022. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 27 Iulie 2022
Incheiere de sedinta din 27.07.2022Dispune sancţionarea expertului DUMITRESCU VALERICA domiciliata în ..., judeţul Argeş, având CNP ..., cu amendă judiciară în valoare de 300 lei. Admite cererea de înlocuire şi desemnează prin tragere la sorţi, în şedinţă publică, potrivit disp. art 331 alin. 1 Cod procedură civilă, pe domnul expert VLĂSCEANU CORNEL, specialitatea topografie, sens în care se emite adresă în vederea efectuării lucrării. Se emite adresă către Biroul Local de Expertize Tehnice Judiciare Argeş pentru a se comunica numele noului expert desemnat în cauză prin tragere la sorţi, cu menţiunea de a se proceda la transferul de onorariu. Amână cauza şi acordă termen de judecată la data de 22.09.2022. Cu drept de reexaminare în ceea ce priveşte sancţiunea amendării, conform disp. art 191 Cod pr. civilă, în termen de 15 zile de la comunicare ?i cu drept de apel odată cu fondul cauzei pentru restul măsurilor dispuse prin prezenta încheiere. Pronunţată în şedinţa publică de la 19 Mai 2022
Incheiere de sedinta din 19.05.2022Revine cu adresă către expert pentru a aduce la cunoştinţă desemnarea în cauză, punând în vedere să depună lucrarea cu cel puţin 10 zile înainte de termenul acordat însoţită de dovezile de convocare a părţilor, sub sancţiunea aplicării unei amenzi judiciare. Dispune amânarea cauzei şi acordarea unui nou termen de judecată la data de 19.05.2022, ora 10.30. Cu cale de atac odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 24 Martie 2022.
Incheiere de sedinta din 24.03.2022Revine cu adresă către expert pentru a aduce la cunoştinţă desemnarea în cauză, punând în vedere să depună lucrarea cu cel puţin 10 zile înainte de termenul acordat însoţită de dovezile de convocare a părţilor, sub sancţiunea aplicării unei amenzi judiciare. Dispune amânarea cauzei şi acordarea unui nou termen de judecată la data de 24.03.2022, ora 10.30. Cu cale de atac odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 13 Ianuarie 2022
Incheiere de sedinta din 13.01.2022Revine cu adresă către expert pentru a aduce la cunoştinţă desemnarea în cauză, punând în vedere să depună lucrarea cu cel puţin 10 zile înainte de termenul acordat însoţită de dovezile de convocare a părţilor, sub sancţiunea aplicării unei amenzi judiciare. Se citează intimatul Ioniţă Oliver. Dispune amânarea cauzei şi acordarea unui nou termen de judecată la data de 13.01.2022, ora 09.30. Cu cale de atac odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 18 Noiembrie 2021.
Incheiere de sedinta din 18.11.2021Admite cererile de amânare faţă de lipsa raportului de expertiză, sens în care se va reveni cu adresă către expert pentru a aduce la cunoştinţă desemnarea în cauză, punând în vedere să depună lucrarea cu cel puţin 10 zile înainte de termenul acordat însoţită de dovezile de convocare a părţilor, sub sancţiunea aplicării unei amenzi judiciare. Se citează intimatul Ioniţă Oliver. Dispune amânarea cauzei şi acordarea unui nou termen de judecată la data de 18.11.2021, ora 11.00. Cu cale de atac odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 07 Octombrie 2021
Incheiere de sedinta din 07.10.2021Complet desfiinţat prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 17/14.05.2021 începând cu data de 14.05.2021, dosarul fiind repartizat ciclic.
Incheiere de sedinta din 25.05.2021Admite cererile de amânare faţă de lipsa raportului de expertiză depusă de către expert, sens în care se va reveni cu adresă către expert pentru a aduce la cunoştinţă desemnarea în cauză, punând în vedere să depună lucrarea cu cel puţin 10 zile înainte de termenul acordat însoţită de dovezile de convocare a părţilor, cu avertisment amendă. Dispune amânarea cauzei şi acordarea unui nou termen de judecată la data de 25.05.2021, ora 09.00. Cu cale de atac odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 30 Martie 2021.
Incheiere de sedinta din 30.03.2021Admite cererea de amânare faţă de lipsa raportului de expertiză depusă de către expert, sens în care se va reveni cu adresă pentru a aduce la cunoştinţă desemnarea în cauză, punând în vedere să depună lucrarea cu cel puţin 10 zile înainte de termenul acordat însoţită de dovezile de convocare a părţilor, cu avertisment amendă. Dispune amânarea cauzei şi acordarea unui nou termen de judecată la data de 30.03.2021, ora 12.20. Cu cale de atac odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 02 Februarie 2021
Incheiere de sedinta din 02.02.2021Admite cererea de amânare faţă de lipsa raportului de expertiză depusă de către petentă, sens în care se va reveni cu adresă către expert pentru a aduce la cunoştinţă desemnarea în cauză, punând în vedere să depună lucrarea cu cel puţin 10 zile înainte de termenul acordat însoţită de dovezile de convocare a părţilor. Dispune amânarea cauzei şi acordarea unui nou termen de judecată la data de 02.02.2021, ora 09.30. Cu cale de atac odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 24 Noiembrie 2020
Incheiere de sedinta din 24.11.2020Admite cererea de amânare faţă de lipsa raportului de expertiză depusă de către petentă, sens în care se va reveni cu adresă către acesta pentru a aduce la cunoştinţă desemnarea în cauză, punând în vedere să depună lucrarea cu cel puţin 10 zile înainte de termenul acordat însoţită de dovezile de convocare a părţilor, după depunerea dovezii de achitare a onorariului. Dispune amânarea cauzei şi acordarea unui nou termen de judecată la data de 24.11.2020, ora 14.20. Cu cale de atac odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 29 Septembrie 2020
Incheiere de sedinta din 29.09.2020Constatând că proba cu expertiză tehnică specialitatea topografie solicitată de petentă este pertinentă, concludentă şi utilă, în temeiul art. 330 C.p.civ., o admite. Stabileşte următoarele obiective pentru expertiza tehnică: -expertul va verifica hotărârea de validare nr. 1452, Anexa 42 a Comisiei judeţene de fond funciar Argeş, de asemenea şi Hotărârea nr. 41/1991 a aceleaşi comisii, stabilind prin raportarea la menţiunile din Registrele agricole, pentru care anume autori a fost reconstituit dreptul de proprietate prin acestea (cele două hot.), respectiv pentru Ioniţă Florea cu moştenitor Ioniţă Rada sau pentru Ioniţă Florea cu moştenitor Ioniţă Oliver; -prin raportare la Registrele agricole, pentru cei doi autori menţionaţi, va stabili care sunt punctele în care aceştia deţineau terenuri cu vegetaţie forestieră şi cele în care s-a făcut reconstituirea dreptului de proprietate şi punerea în posesie; -se va transpune în teren şi procesul verbal de punere în posesie nr. 1506/30.06.2010 şi va stabili categoria juridică a acestuia precizând dacă reprezintă vechiul amplasament pentru vreunul din cei doi autori, anterior menţionaţi. Desemnează expert în specialitatea topografie pe dna. DUMITRESCU VALERICA, prin tragere la sorţi, în lipsa învoielii părţilor privind persoana expertului. Stabileşte onorariu provizoriu în cuantum de 1200 lei în sarcina petentei, sens în care se va emite adresă cu menţiunea de a se proceda la consemnarea onorariului, în termen de 5 zile de la primirea acesteia, sub sancţiunea decăderii din probă conform art. 254 alin. 4 lit. d Cod pr. civilă. Emite adresă către expert pentru a aduce la cunoştinţă desemnarea în cauză, punând în vedere să depună lucrarea cu cel puţin 10 zile înainte de termenul acordat însoţită de dovezile de convocare a părţilor, după depunerea dovezii de achitare a onorariului. Emite adresă către BLET ARGEŞ pentru a-i aduce la cunoştinţă desemnarea expertului, după depunerea dovezii de achitare a onorariului. Dispune amânarea cauzei şi acordarea unui nou termen de judecată la data de 29.09.2020, ora 13.30. Cu cale de atac odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 07 Iulie 2020.
Incheiere de sedinta din 07.07.2020Potrivit disp. art. 42 alin.6 din Decretul Preşedintelui României Nr. 195/16.03.2020 constată suspendată de drept judecata cauzei pe durata stării de urgenţă, urmând ca în termen de 10 zile de la încetarea acestei stări, să fie fixat termen de judecată, cu citarea părţilor.
Incheiere de sedinta din 28.04.2020Având în vedere Hotărârea nr. 02/23.01.2020 a Adunării Generale a judecătorilor din cadrul Judecătoriei Piteşti, constituită în conformitate cu dispoziţiile art. 50 din Legea nr. 304/2004, privind organizarea judiciară şi art. 15-17 din Regulamentul de Ordine Interioară al Instanţelor Judecătoreşti prin care, s-a decis suspendarea activităţii instanţei pe perioadă nedeterminată, începând cu data de 27.01.2020, în sensul amânării tuturor cauzelor, cu excepţia celor cu caracter urgent: în materie civilă - ordine de protecţie, delegare autoritate părintească, suspendare provizorie a executării silite, ordonanţă preşedinţială, asigura dovezi, măsuri asigurătorii, evacuare-procedură specială, punere sub interdicţie şi tutelă, între care nu se regăseşte şi cea prezentă, precum şi Hotărârea nr. 03/05.02.2020 a Adunării Generale a judecătorilor din cadrul Judecătoriei Piteşti, prin care s-a dispus menţinerea acestor dispoziţii, dispune amânarea cauzei şi acordarea unui nou termen de judecată la data de 28.04.2020. Cu cale de atac odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 03 Martie 2020.
Incheiere de sedinta din 03.03.2020În temeiul art. 413 alin. 1 pct. 2. C. pr. civ., suspendă judecata cauzei până la soluţionarea definitivă a dosarului penal nr. 7598/P/2014. Cu drept de recurs pe toată perioada suspendării judecării cauzei. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 28.11.2014.
Incheiere suspendare din 28.11.2014