P********* D*****
ReclamantD**** I*****
ReclamantG******** C* P****** P******** C**** R********
PârâtI************ Ş***** J******* V*****
PârâtM********* E********* C********** T********** Ş* S********
PârâtAdmite în parte acţiunea, astfel cum a fost precizată la 13.02.2014. Obligă pârâta Grădiniţa cu Program Prelungit Cozia să plătească reclamantelor sumele reprezentând ajutorul financiar pentru achiziţionarea de cărţi sau de programe educaţionale pe suport electronic necesare îmbunătăţirii calităţii activităţii didactice în învăţământul preuniversitar, ajutor prevăzut de Legea nr. 315/2006, corespunzător perioadei din anul 2010 în care legea a fost în vigoare, respectiv până la data de 03.07.2010, calculat la cursul de schimb valutar comunicat de Banca Naţională a României la data plăţii, sume actualizate în funcţie de rata inflaţiei la data plăţii efective. Obligă pârâtul I************ Ş***** J******* V***** să aloce către unitatea de învăţământ sumele necesare plăţii integrale a ajutorului prevăzut de Legea nr. 315/2006. Obligă pârâtul Ministerul Educaţiei Cercetării, Tineretului şi Sportului să aloce Inspectoratului Şcolar Judeţean Vâlcea sumele necesare plăţii integrale a ajutorului prevăzut de Legea nr. 315/2006. Respinge capetele de cerere privind plata sumei reprezentând 25% din indemnizaţia concediului de odihnă pe lunile iulie şi august 2010 şi plata premiului anual aferent anului 2010, prevăzut de art.25 alin1 din Legea 330/2009. Definitivă şi executorie. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi 11.03.2014.
Hotarare 373/2014 din 11.03.2014Repune cauza pe rol pentru a se pune in discuţie excepţia prescripţiei cu privire la capătul 1 din cererea de precizare pentru anul 2009 si acordă termen la 11 martie 2014
Incheiere de sedinta din 28.01.2014Amână judecarea cauzei la 3 decembrie 2013
Incheiere de sedinta din 05.11.2013Amână judecarea cauzei la 5 noiembrie 2013
Incheiere de sedinta din 08.10.2013Amână judecarea cauzei la 10 septembrie 2013
Incheiere de sedinta din 04.06.2013Amână judecarea cauzei la 4 iunie 2013
Incheiere de sedinta din 23.04.2013