M**** P******
Recurent InculpatM**** G*******
InculpatI**** C****
Recurent InculpatD******* G******* A F********* P******
Intimat Parte civilăS* V***** M** S**
Parte vătămatăÎn baza articolului 385/15 pct. 1 lit. b din Codul de procedură penală, respinge ca nefondat recursul penal declarat de inculpatul Călin Iacob. În baza articolul 385/15 pct. 2 lit. d din Codul de procedură penală, ADMITE recursurile penale declarate de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Carei şi inculpatul M**** P******, împotriva sentinţei penale nr.86 din 29.03.2012 a Judecătoriei Carei, pe care o casează şi modifică în sensul că : I. Înlătură aplicarea prevederilor articolului 81, 82, 83 din Cod penal, privind suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate inculpatului M**** P******. Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 2000 lei amendă penală în pedepse componente de 2000 lei pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de articolul 6 din Legea nr.241/2005 cu aplicarea articolului 41 alineatul 2 din Cod penal şi 500 lei amendă penală pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de articolul 290 alineatul 1 din Cod penal şi înlătură dispoziţiile de condamnare ale inculpatului pentru infracţiunile mai sus arătate. În baza articolului 11 punctul 2 litera b din Codul de procedură penală raportat la articolul 10 litera g din acelaşi cod, dispune încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului M**** P****** pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală prevăzută de articolul 6 din Legea nr.241/2005 cu aplicarea articolului 41 alineatul 2 din Cod penal şi fals in înscrisuri sub semnătură privată prevăzută de articolul 290 alineatul 1 din Cod penal. II.Înlătură aplicarea prevederilor articolului 81, 82, 83 din Cod penal, privind suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicată inculpatei M**** G******* precum şi dispoziţiile de condamnare ale inculpatei la 500 lei amendă penală pentru infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută de articolul 290 alineatul 1 din Cod penal. În baza articolului 11 punctul 2 litera b din Codul de procedură penală raportat la articolul 10 litera g din acelaşi cod, dispune încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatei M**** G******* pentru săvârşirea infracţiunii de fals in înscrisuri sub semnătură privată prevăzută de articolul 290 alineatul 1 din Cod penal. Menţine restul dispoziţiunilor sentinţei recurate. Obligă inculpatul I**** C**** la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare către stat, restul cheltuielilor judiciare avansate de către stat rămâne în sarcina acestuia. DEFINITIVĂ.
Hotarare 725/2013 din 08.10.2013s-a amânat pronunţarea hotărârii pentru data de 08.10.2013
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 30.09.2013s-a amânat pronunţarea pentru data de 30.09.2013
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 24.09.2013În vederea pregătirii apărării şi angajării unui apărător.
Incheiere de sedinta din 25.06.2013