F****** D******* T**** F*****
PetentEROARE. TERMEN PRESCHIMBAT.
CAMERA DE CONSILIU Admite în parte plângerea. Menţine prelungirea măsurii obligării înv. F.D.T.F. de a nu părăsi ţara, dispusă de procuror din cadrul Parchetul de pe lângă Judec.Piteşti, în data de 18.09.2013 în dos. nr.4294/P/2012. Modifică obligaţiile impuse în sarcina învinuitului, în sensul că înlătură interdicţia totală de a se apropia de înv. G.A.M., de a comunica direct sau indirect cu aceasta, urmând ca restricţia valabilă să vizeze această învinuită doar cu privire la datele din acest dosar, cu privire la declaraţiile ce urmează a fi luate sau în privinţa oricărui aspect legat de procesul penal de faţă. Atrage atenţia înv. F.D.T.F. că, în caz de încălcare a acestei măsuri, se poate lua împotriva sa una din celelalte măsuri preventive prevăzute de lege. În baza art. 192 C.proc.pen. cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu recurs în 24 de ore de la pronunţare. Pronunţată în şed. publică, azi, 01.10.2013
Incheiere finala dezinvestire din 01.10.2013Admite cererea formulata de reprezentantul Parchetului si acorda un nou termen de judecata pentru lipsa de procedura cu petentul si lipsa dosarului parchetului. Se efectua verificări pentru identificarea dosarului instanţei la care se afla atasat dosarul nr.4294/P/2012 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti. In baza art.291 C.p.p. se reia procedura de citare cu petentul, prin agentul procedural Amână judecarea cauzei la 01.10.2013. Cu recurs odata cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 25 Septembrie 2013.
Incheiere de sedinta din 25.09.2013