Dosar 2025/241/2013 din 16.10.2013

infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002) ART.87 AL.5/OUG 195/2002


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 2025/241/2013
Data dosar:
16.10.2013
Instanta:
Judecătoria Horezu
Departament:
Horezu
Obiect:
infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002) ART.87 AL.5/OUG 195/2002
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 22.04.2016 la ora 09:00

    Complet: Complet amanare pronuntare
  • Condamnare fără acord de recunoaştere

    În temeiul art. 5 C.pen, stabileşte legea penală mai favorabilă inculpatului T***** M***** ca fiind C.prn. 1969. În temeiul art. 396 alin. 1 şi 2 C.proc.pen, raportat la art. art. 87 alin. 5 din OUG nr. 195/2002, republicată, condamnă inculpatul T***** M*****, la pedeapsa de 2 ani 6 luni închisoare, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de de refuz al conducătorului unui autovehicul de a se supune recoltării probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, prev. şi ped. de art. 87 alin. 5 din OUG nr. 195/2002, republicată, cu aplicarea art. 5 C.pen. În temeiul art.71 C.pen.1969 cu aplic.art.5 C.pen, interzice inculpatului drepturile prevăzute la art.64 lit. a teza a II-a şi lit. b C. pen.1969, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat. În temeiul art. 4 C.pen. raportat la art. 396 alin. 5 C.proc.pen, cu aplic. art. 16 lit. b C.proc.pen, achită pe inculpatul T***** M***** pentru infracţiunea de sfidare a organelor judiciare (2 fapte), prev. de art. 272 ind. 1 alin. 1 C.pen. În baza art. 86 ind. 1 C.pen.1969, art. 86 ind. 2 C.pen.1969, dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pe termen de încercare de 5 ani. Impune inculpatului T***** M***** respectarea următoarelor obligaţii pe durata termenului de supraveghere, prevăzute la art. 86 ind. 3 alin.1 lit. a) - d) C.pen. 1969, şi anume: a) să se prezinte la serviciul de probaţiune, la datele fixate de acesta; b) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile; c) să comunice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. Pe durata termenului de supraveghere, datele prev. la art. 86 ind. 3 alin.1 lit. b), c), d) C.pen. 1969 se comunică Serviciului de Probaţiune. În temeiul art. 86 ind. 3 alin. 3 lit. e C.pen. 1969 impune inculpatului obligaţia de a nu conduce nici un autovehicul. Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 86 alin.4 cod penal cu privire la revocarea suspendării executării pedepsei în cazul comiterii în termenul de încercare a unei noi infracţiuni sau în cazul în care inculpatul nu îndeplineşte cu rea credinţă măsurile prevăzute de lege. În baza art. 71 alin.5 C.pen. 1969, pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii se suspendă şi executarea pedepselor accesorii. În baza art. 398 şi art. 274 alin. 1, 2 C.proc.pen, obligă inculpatul la plata către stat a sumei de 350 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, din care suma de 186 lei în faza urmăririi penale. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea unei copii de pe prezenta minută. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 22.04.2016.

    Hotarare 124/2016 din 22.04.2016
  • Sedinta din data de 14.04.2016 la ora 09:00

    Complet: C5 CIVIL
  • Amână cauza

    Amână pronunţarea la data de 22 aprilie 2016.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 14.04.2016
  • Sedinta din data de 03.03.2016 la ora 09:00

    Complet: C5 CIVIL
  • Amână cauza

    Amână cauza la 14 aprilie 2016, pentru a se administra probele încuviinţate.

    Incheiere de sedinta din 03.03.2016
  • Sedinta din data de 14.01.2016 la ora 09:00

    Complet: C5 CIVIL
  • Amână cauza

    Amână cauza la 03 martie 2016, pentru a se administra probatoriul.

    Incheiere de sedinta din 14.01.2016
  • Sedinta din data de 19.11.2015 la ora 09:00

    Complet: C5 CIVIL
  • Amână cauza

    Amână cauza la 14 ianuarie 2016, pentru lipsa martorilor.

    Incheiere de sedinta din 19.11.2015
  • Sedinta din data de 17.09.2015 la ora 09:00

    Complet: C5 CIVIL
  • Amână cauza

    Amână cauza la 19 noiembrie 2015, pentru lipsa martorilor.

    Incheiere de sedinta din 17.09.2015
  • Sedinta din data de 21.05.2015 la ora 09:00

    Complet: C5 CIVIL
  • Amână cauza

    Amână cauza la 17 septembrie 2015, pentru lipsa martorilor.

    Incheiere de sedinta din 21.05.2015
  • Sedinta din data de 26.02.2015 la ora 09:00

    Complet: C5 CIVIL
  • Amână cauza

    Amână cauza la 21 mai 2015, pentru a se administra probatoriul.

    Incheiere de sedinta din 26.02.2015
  • Sedinta din data de 11.12.2014 la ora 09:00

    Complet: C5 CIVIL
  • Amână cauza

    Amână cauza la 26.02.2015, pentru a se administra probatoriul.

    Incheiere de sedinta din 11.12.2014
  • Sedinta din data de 25.09.2014 la ora 09:00

    Complet: C5 CIVIL
  • Amână cauza

    Amână cauza la 11.12.2014, pentu lipsa martorilor din acte.

    Incheiere de sedinta din 25.09.2014
  • Sedinta din data de 05.06.2014 la ora 09:00

    Complet: C5 CIVIL
  • Amână cauza

    Amână cauza la 25.09.2014, pentru a se administra probatoriul.

    Incheiere de sedinta din 05.06.2014
  • Sedinta din data de 25.03.2014 la ora 09:00

    Complet: C5 CIVIL - Camera consiliu
  • Încheiere

    Constată legalitatea sesizării instanţei. Dispune începerea judecăţii cauzei . Fixează termen la 5 iunie 2014.

    Incheiere de sedinta din 25.03.2014
  • Sedinta din data de 13.02.2014 la ora 09:00

    Complet: C5 CIVIL
  • Amână cauza

    În baza art.6 din L. nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a L. nr.135/2010, privind N.C.P.P, dispune trimiterea cauzei la judecător de Camera Preliminară CP 5, pentru a se proceda potrivit art.342-348 N.C.P.P.

    Incheiere de sedinta din 13.02.2014
  • Sedinta din data de 28.11.2013 la ora 09:00

    Complet: C5 CIVIL
  • Amână cauza

    Amână cauza la 13.02.2013 pentru lipsa părţilor vătămate.

    Incheiere de sedinta din 28.11.2013

Flux dosar


Actualizare GRPD