Dosar 20525/281/2013 din 11.09.2013

infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 20525/281/2013
Data dosar:
11.09.2013
Instanta:
Judecătoria Ploiești
Departament:
Secţia Penală
Obiect:
infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 02.12.2013 la ora 8:30

    Complet: PEN6 AP
  • Condamnare

    În baza art. 87 alin.1 din OUG nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice cu aplicarea art. 320 ind. 1 alin. 7 C.pr.pen. condamnă pe inculpatul Stăticescu Gheorghe, la 1 an şi 5 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge. În baza art. 71 alin. 2 C.pen. interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a, lit. b şi lit. c C. pen. pe durata executării pedepsei principale. În baza art. 81 C.pen. dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 3 ani şi 5 luni stabilit în condiţiile art. 82 Cod penal. În baza art. 71 alin.5 C.pen. dispune suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata termenului de încercare. În temeiul art. 359 C.pr.pen. atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C.pen. cu privire la revocarea beneficiului suspendării condiţionate a executării pedepsei şi executarea pedepsei în întregime în cazul săvârşirii, din nou, a unei infracţiuni în cursul termenului de încercare. In temeiul art. 189 alin. 1 C.proc.pen. onorariul apărătorului din oficiu in cuantum de 200 de lei va fi avansat din fondurile Ministerului Justiţiei. În baza art. 191 alin. 1 C.pr.pen. obliga inculpatul la plata sumei de 1500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Cu recurs în termen de 10 zile de la pronunţare pentru Ministerul Public şi inculpat. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, data de 02.12.2013.

    Hotarare 2507/2013 din 02.12.2013
  • Sedinta din data de 19.11.2013 la ora 8:30

    Complet: PEN6
  • Amână pronunţarea

    amana pronuntarea la data de 02.12.2013

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 19.11.2013
  • Sedinta din data de 22.10.2013 la ora 8:30

    Complet: PEN6
  • Amână cauza

    lipsa de apărare

    Incheiere de sedinta din 22.10.2013

Flux dosar


Actualizare GRPD