J*** D****
InculpatÎncetează procesul penal ca urmare a decesului inculpatului la data de 04.04.2014. Cu drept de apel în 10 zile de la comunicare cu procurorul.
Hotarare 960/2014 din 05.09.2014Având în vedere menţiunea de pe procesul verbal de predare a citaţiei la adresa din com. Sîniob, sat Cenalos, în sensul că inculpatul ar fi decedat, se va dispune emiterea unei adrese către Primăria Popeşti, pentru a ne comunica un extras de pe actul de naştere al inculpatului , Pentru a se efectua verificări în baza de date DEPABD cu privire la inculpat şi a se ataşa fişa de evidenţă a acestuia,
Incheiere de sedinta din 06.06.2014În baza art. 346 alin. 2 Cod procedură penală constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul din 8 noiembrie 2013 emis în dosar nr. 4431/P/2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea privind pe inculpatul J.D., cunoscut fără antecedente penale, trimis în judecată sub acuzaţia comiterii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană, care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, faptă prev. şi ped. de art. 87 alin. 1 din O.U.G. nr. 195 din 2002 modificată şi republicată- privind circulaţia pe drumurile publice, legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul J.D.. Fixează termen pentru judecată la data de 06.06.2014, sala 1, ora 8,00, pentru când se citează inculpatul. Definitivă.
Incheiere camera preliminara 110/2014 din 17.04.2014În baza art. 6 alin. 2 din Legea 255/2013, scoate cauza de pe rol şi o trimite la judecătorul de cameră preliminară pentru a proceda în conformitate cu prevederile art. 342-348 Noul Cod procedură penală. Pronunţată în şedinţa publică din 14 martie 2014.
Incheiere de sedinta din 14.03.2014faţă de cerrerea de amânare formulată de inculpat, în vederea pregătirii apărării şi pe motive medicale;
Incheiere de sedinta din 24.01.2014