S*** S****
Intimat ReclamantC******** L**** A* M*********** R*****
Recurent PârâtH***** M****
Recurent PârâtH***** I***
Recurent PârâtM********* R***** P*** P*****
Intimat PârâtAdmite recursul, modifică sentinţa instanţei de fond, în sensul că Respinge acţiunea formulată de reclamant. Cu cheltuieli de judecată.
Hotarare 513/2013 din 11.12.2013Amână cauza la data de 11.12.2013 pe rolul Completului C7R, constituit din preşedinte Aldea Corina, Judecător Cipu Drăghici Valentin, Judecător Rotariu Loredana
Incheiere de sedinta din 28.11.2013Admite cererea formulată de către domnii judecători CHISEEV ALIN, BEG SIMONA (C.I.R), prin care au declarat că se abţin de la judecarea cauzei ce face obiectul dosarului nr.2067/290/2011* al Tribunalului Caraş-Severin, având ca obiect obligaţia de a face. Dispune judecarea cauzei de către completul care a soluţionat cererea de abţinere.
Incheiere de sedinta din 18.11.2013Amână cauza la data de 28.11.2013 în vederea soluţionării cererii de abţinere formulată de către Preşedinte-judecător Chiseev Alin şi judecător Beg Simona, pentru când recurenţii-pârâţi Hoancă Maria şi Hoancă Ioan şi intimatul-reclamant S*** S**** au termen în cunoştinţă prin reprezentanţi, iar recurentul-pârât C******** L**** A* M*********** R***** şi intimatul-pârât M********* R***** P*** P***** au termen în cunoştinţă în baza art. 88 al. 1 pct. 5 Cod proc.civ.. modif. prin Legea 202/2010.
Incheiere de sedinta din 14.11.2013