A***** A****
Recurent InculpatT**** V*****
Recurent InculpatT**** T*****
Recurent InculpatA***** A****
Recurent InculpatA******** G*******
Intimat Parte civilăRespinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii T**** V*****, T**** T***** şi A***** A****, împotriva sentinţei penale nr.3416 din data de 20 iunie 2013, pronunţată de Judecătoria Piteşti în dosarul nr.20798/280/2012. Obligă pe recurenţii – inculpaţi la câte 600 lei cheltuieli judiciare către stat, din care câte 300 lei, reprezentând onorariul avocatului din oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiţiei, precum şi la câte 500 lei cheltuieli judiciare către partea civilă A******** G*******. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 12 noiembrie 2013, la Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Hotarare 748/2013 din 12.11.2013Amână judecarea cauzei la 12 noiembrie 2013. Se citează părţile care nu au semnat personal de primirea citaţiei. Pune în vedere apărătorului Florea Daniela desemnat din oficiu pentru recurenţii inculpaţi să se prezinte şi la următorul termen de judecată, menţinându-şi delegaţia. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 Octombrie 2013, la Curtea de Apel Piteşti – Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Incheiere de sedinta din 24.10.2013