P****** I**
Recurent InculpatAdmite recursul formulat de inculpatul P****** I** împotriva sentinţei penale nr.35 din 6 februarie 2013 a Judecătoriei Horezu. Casează în parte sentinţa şi rejudecând înlătură dispoziţiile art.57 Cod penal şi dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei conform art.86/1 şi art.86/2 Cod penal pe o durată de 4 ani ce constituie termen de încercare. Conform art.86/3 Cod penal pe durata termenului de încercare inculpatul este obligat să se supună măsurilor de supraveghere prev.de lit.a-d, respectiv: - să se prezinte, la datele fixate la Serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Vâlcea; - să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; - să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; - să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă; În baza art. 86/3 alin.3 lit.e Cod penal interzice inculpatului să conducă orice autovehicul în termenul de încercare. Conform art.71 alin.5 Cod penal dispune suspendarea pedepsei accesorii. Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art.86/4 Cod penal. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 14 mai 2013, la Curtea de Apel Piteşti - secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Hotarare 311/2013 din 14.05.2013Admite cererea formulată de recurentul inculpat prin care solicită amânarea cauzei pentru a-şi angaja apărător ales şi i se pune în vedere acestuia că este singurul termen de judecată acordat în acest sens. Amână judecarea cauzei la 14 mai 2013, pentru când recurentul inculpat are termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 02 aprilie 2013, la Curtea de Apel Piteşti – secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie
Incheiere de sedinta din 02.04.2013