V***** S* A**** N******
InculpatP******* O*** R****
Parte vătămatăO***** S***** R****
Parte vătămatăO***** S***** T********
Parte vătămatăÎn temeiul art. 108 al 1 lit a din Legea nr 46/2008, cu aplicarea art. 396 al 10 C pen. condamnă inculpatul V.A.N.fără antecedente penale la pedeapsa de: 6 (şase) luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tăiere ilegală de arbori. În temeiul art. 110 al 1 lit a din Legea nr 46/2008, cu aplicarea art. 396 al 10 C pen. condamnă inculpatul la pedeapsa de: 6 (şase) luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de furt de arbori rezultaţi din tăiere ilegală. În temeiul art 33 lit a şi a art 34 lit b C.pen 1969 dispune contopirea pedepselor aplicate în pedeapsa cea mai grea, aceea de 6 (şase) luni închisoare. În baza art.71 C.pen.1969, interzice inculpatului drepturile prevăzute la art.64 lit.a teza a II a şi lit b C.pen 1969. În temeiul art. 81 C. pen 1969, dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei, stabilind termen de încercare de 2 ani şi 6 luni , în condiţiile art. 82 C. pen 1969. În temeiul art. 359 C.pr.pen.1969 atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C.pen.1969, în sensul că, săvârşirea în termenul de încercare a unei infracţiuni intenţionate, are drept urmare revocarea suspendării condiţionate, cu consecinţa executării în întregime a pedepsei, care nu se contopeşte cu pedeapsa pentru infracţiunea ulterioară. În temeiul art.71 al.5 C.pen.1969, suspendă pedeapsa accesorie pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii. În temeiul art.397 C.pr.pen. constată că partea vătămată Primăria O.R. nu s-a constituit parte civilă în cauză. În temeiul art.397 C.pr.pen. constată că partea vătămată O. S. R. şi O.S.T. nu s-au constituit parte civilă în cauză. Dispune restituirea către P.O.R.a materialului lemnos în volum de 2,66 mc aflat în custodia martorului C.I. În temeiul art.274 alin.1 C. proc. pen. obligă inculpatul la plata sumei de 500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. În temeiul art. 272 alin.1 C.proc.pen., dispune plata sumei de 200 lei, reprezentând onorariu pentru avocat din oficiu, din fondurile Ministerului de Justiţie către Baroul Timiş. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 11.06.2014.
Hotarare 2413/2014 din 11.06.2014AMANA PRONUNTAREA LA DATA DE 11.06.2014.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 04.06.2014se citeaza inculpatul cu mandat de aducere.
Incheiere de sedinta din 07.05.2014Constata ca nu s-au ridicat excepţii in ceea ce priveşte legalitate actului de sesizare a instanţei si legalitatea actelor de urmărire penala. Constata legalitatea sesizării instanţei, administrării probelor si efectuării actelor de urmărire penala si va dispune începerea judecaţii. Acorda termen de judecată în şedinţa publica in data de 07.05.2014, pentru când, se citează inculpatul, partea civila Primaria orasului Recas si partile vatamate Ocolul Silvic Recas si O***** S***** T******** si se dispune comunicarea încheierii de îndata procurorului si inculpatului.
Incheiere camera preliminara din 10.04.2014trimie cauza in camera preliminara.
Incheiere de sedinta din 26.02.2014Introducerea in cauza in calitate de parte vătămata a Ocolului Silvic Timişoara si citarea cu menţiunea de a preciza daca se constituie parte civila, in caz afirmativ sa precizeze suma. Amână judecarea cauzei la data de 26.02.2014. Pronunţată în şedinţa publică din 29.01.2014.
Incheiere de sedinta din 29.01.2014Se efectuează adresă către Direcţia Silvică Timiş, pentru a comunica din raza cărui ocol silvic au fost tăiaţi arbori de către inculpatul Vekony Anton Nicolae, ataşând adresei şi o copie a înscrisurilor de la filele 7-8, 11-12, 14-15 din dosarul de urmărire penală Amână judecarea cauzei la data de 29.01.2014, pentru când inculpatul are termen în cunoştinţă- Pronunţată în şedinţa publică din 18.12.2013.
Incheiere de sedinta din 18.12.2013Citarea inculpatului Vekony Anton Nicolae, cu mandat de aducere cu executare efectivă, prin afişare la uşa consiliului local în raza căreia s-a săvârşit infracţiunea, precum şi efectuarea demersurilor necesare aflării unor relaţii cu privire la inculpat, respectiv emiterea unor adrese către grefa isnatnţei în vederea comunicării dacă inculpatul figurează cu alt domiciliu sau menţiuni de reşedinţă, ANP Bucureşti în vederea comunicării dacă inculpatul figurează încarcerat în vreunul din penitenciare iar, în caz afirmativ, să indice în care anume, IGPR Bucureşti în vederea comunicării dacă inculpatul figurează arestat în altă cauză. Amână judecarea cauzei la data de 18.12.2013. Pronunţată în şedinţa publică din 20.11.2013
Incheiere de sedinta din 20.11.2013Ia act de faptul că partea vătămată P******* O*** R**** nu se constituie parte civilă în cauză. Admite solicitarea reprezentantei Ministerului Public, sens în care se introduce în cauză în calitate de parte vătămată O***** S***** R****, urmând a se cita cu menţiunea dacă se constituie parte civilă în cauză. Amână judecarea cauzei la data de 20.11.2013. Pronunţată în şedinţa publică din 25.09.2013.
Incheiere de sedinta din 25.09.2013