S* O********* 2*** S** P*** A************ O**** D***
DebitorD******* G******* R******** A F********* P****** C******
CreditorAdmite cererea lichidatorului judiciar Consultant Insolvenţă SPRL. În temeiul art. 131 din Legea privind procedura insolvenţei, Dispune închiderea procedurii falimentului debitoarei SC ORTOPTIMED 2009 SRL. Dispune radierea debitoarei din registrul comerţului. În temeiul art. 136 din Legea privind procedura insolvenţei, Descarcă pe lichidatorii judiciari de orice îndatoriri şi responsabilităţi. În temeiul art. 135 din Legea privind procedura insolvenţei, Dispune notificarea prezentei sentinţe debitorului, creditorilor, administratorului social, Direcţiei Teritoriale a Finanţelor Publice, Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Mehedinţi pentru efectuarea menţiunii de radiere, precum şi publicarea în Buletinul procedurilor de insolvenţă. Admite cererea lichidatorului judiciar referitoare la onorariu şi dispune plata din fondul prevăzut la articolul 4 din Legea nr.85/2006 pentru activitatea desfăşurată precum şi a cheltuielilor de procedură, în valoare totală de 5102,90 lei. Cu drept de apel în 30 zile de la comunicare, cale de atac care se va depune la Tribunalul Mehedinţi. Pronunţată în şedinţă publică azi, 02.02.2015, la sediul Tribunalului Mehedinţi.
Hotarare 65/2015 din 02.02.2015Acordă termen de judecată la data de 02.02.2015 pentru a se convoca adunarea creditorilor cu privire la aprobarea raportului final, situaţiilor financiare finale şi a cererii privind închiderea procedurii împotriva debitoarei.
Incheiere de sedinta din 12.01.2015Acordă termen de judecată la data de 12.01.2015 pentru a se depune la dosar înscrisuri din care să rezulte modul de soluţionare a dosarului având ca obiect angajare a răspunderii organelor de conducere.
Incheiere de sedinta din 24.11.2014Acordă termen de judecată la data de 24.11.2014 pentru continuarea procedurii, respectiv pentru soluţionarea definitivă a dosarului de angajare a răspunderii organelor de conducere.
Incheiere de sedinta din 06.10.2014Acordă termen de judecată la data de 06.10.2014 pentru continuarea procedurii, respectiv pentru soluţionarea definitivă a dosarului de angajare a răspunderii organelor de conducere.
Incheiere de sedinta din 08.09.2014Acordă termen de judecată la data de 08.09.2014 pentru continuarea procedurii, respectiv pentru soluţionarea definitivă a dosarului de angajare a răspunderii organelor de conducere.
Incheiere de sedinta din 02.06.2014Acordă termen de judecată la data de 02.06.2014 pentru continuarea procedurii, respectiv pentru soluţionarea definitivă a dosarului de angajare a răspunderii organelor de conducere.
Incheiere de sedinta din 12.05.2014Acordă termen de judecată la data de 12.05.2014 pentru continuarea procedurii, respectiv pentru soluţionarea definitivă a dosarului de angajare a răspunderii organelor de conducere.
Incheiere de sedinta din 31.03.2014Acordă termen de judecată la data de 31.03.2014 pentru a se observa cererea de închidere a procedurii şi de radiere a debitoarei formulată de administratorul societar Oprea Doru.
Incheiere de sedinta din 24.03.2014Acordă termen de judecată la data de 24.03.2014 pentru continuarea procedurii şi pentru a se observa înscrisurile depuse la dosar.
Incheiere de sedinta din 03.03.2014Având în vedere cererea formulată de către reprezentantul lichidatorului judiciar Consultant Insolvenţă SPRL, în baza dispoziţiilor articolului 138 din Legea nr. 85/2006, urmează a se întocmi un dosar asociat, ce va avea ca nr. 2101/101/2013/a2, ca părţi S.C. ORTOPTIMED 2009 S.R.L. prin lichidator judiciar Consultant Insolvenţă SPRL, în calitate de reclamant şi Oprea Doru, în calitate de pârât, iar ca obiect angajare răspundere, cu termen de judecată la data de 03 februarie 2014. Cauza urmează a fi amânată pentru termenul din data de 03 martie 2014, pentru când părţile au termen în cunoştinţă.
Incheiere de sedinta din 20.01.2014În vederea continuării procedurii.
Incheiere de sedinta din 02.12.2013Pentru ca lichidatorul judiciar să depună la dosar raportul de activitate.
Incheiere de sedinta din 11.11.2013Dispune înlocuirea lichidatorului judiciar.
Incheiere de sedinta din 21.10.2013Pentru continuarea procedurii şi în vederea depunerii tabelului definitiv consolidat.
Incheiere de sedinta din 30.09.2013Încuviinţează cererea de amânare formulată de către lichidatorul judiciar CONSULTANT INSOLVENŢĂ SPRL, prin reprezentant Popescu Emil. Se afişează tabelul preliminar al creanţelor împotriva debitoarei S.C. ORTOPTIMED 2009 S.R.L., la uşa instanţei. Se introduce în cauză, în calitate de creditoare, Direcţia Generală a Finanţelor Publice Mehedinţi. Amână judecarea cauzei la data de 30 septembrie 2013, pentru când se va cita creditoarea Direcţia Generală a Finanţelor Publice Mehedinţi. Pronunţată în şedinţa publică de la 16 Septembrie 201
Incheiere de sedinta din 16.09.2013Camera de consiliu Admite sesizarea din oficiu. Dispune îndreptarea erorii materiale strecurate în cuprinsul dispozitivului încheierii din 1 Iulie 2007, în sensul că se va trece ,,În temeiul art. 32 alin. 1 din Legea 85/2006, deschide procedura simplificată de insolvenţă împotriva debitoarei SC ORTOPTIMED 2009 SRL….“ ?i nu ,,În temeiul art. 33 alin. 6 din Legea 85/2006, deschide procedura simplificată de insolvenţă împotriva debitoarei SC ORTOPTIMED 2009 SRL….“. Cu apel în termen de 7 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi 10.07.2013, la sediul Tribunalului Mehedinţi.
Incheiere indreptare eroare materiala din 10.07.2013Admite cererea formulată de către debitoarea SC ORTOPTIMED 2009 SRL, cu sediul în Drobeta Turnu Severin, Bdul Revoluţiei 1989, nr. 1, parter, bloc B1, judeţul Mehedinţi, cu sediul ales în Drobeta Turnu Severin, strada George Coşbuc, nr. 3A, judeţul Mehedinţi pentru deschiderea procedurii de insolvenţă a acestei debitoare - SC ORTOPTIMED 2009 SRL. În temeiul art. 33 alin. 6 din Legea 85/2006, deschide procedura simplificată de insolvenţă împotriva debitoarei SC ORTOPTIMED 2009 SRL, cu sediul în Drobeta Turnu Severin, Bdul Revoluţiei 1989, nr. 1, parter, bloc B1, judeţul Mehedinţi, cu sediul ales în Drobeta Turnu Severin, strada George Coşbuc, nr. 3A, judeţul Mehedinţi, cod de identificare fiscală 25629309, număr de ordine în registrul comerţului J25/190/2009. În temeiul art. 34 din Legea 85/2006, desemnează administrator judiciar pe CONSULTANT INDIVIDUAL DE PRACTICIAN ÎN INSOLVENŢĂ IONESCU RAMONA IONICA cu sediul în Drobeta Turnu Severin, str. Orly, nr.45, judeţul Mehedinţi, care va îndeplini atribuţiile prevăzute de Legea cu numărul 85/2006, cu o retribuţie de 2.000 lei şi 8% din valoarea creanţelor recuperate. În temeiul art. 61 din Legea nr. 85/2006, notifică deschiderea procedurii debitorului ORC Mehedinţi prin Buletinul Procedurilor de Insolvenţă şi într-un ziar de largă răspândire. Dispune plata sumei de 765 lei din fondul de lichidare faţă de practicianul în insolvenţă CONSULTANT INDIVIDUAL DE PRACTICIAN ÎN INSOLVENŢĂ IONESCU RAMONA IONICA. Fixează termenul limită pentru depunerea creanţelor la 02.09.2013. Fixează termenul limită pentru verificarea creanţelor, întocmirea, afişarea şi comunicarea tabelului preliminar al creanţelor la 16.09.2013. Fixează termenul pentru depunerea eventualelor contestaţii la 30.09.2013 şi pentru afişarea tabelului definitiv consolidat al creanţelor la 14.10.2013. Fixează data şedinţei adunării creditorilor la data de 18.09.2013, ora 11.00, la sediul lichidatorului judiciar şi convoacă creditorii debitorului. Dispune trimiterea notificărilor către toţi creditorii debitorului de către lichidator judiciar. În temeiul art. 4 din Legea privind procedura de insolvenţă, Dispune deschiderea de către debitor a unui cont bancar din care vor fi suportate cheltuielile aferente procedurii, în termen de 2 zile de la notificarea deschiderii procedurii, iar în caz de neîndeplinire a atribuţiei, contul va fi deschis de către lichidatorul judiciar. În temeiul art. 113 din Legea privind procedura insolvenţei, Dispune sigilarea bunurilor din averea debitorului şi îndeplinirea celorlalte operaţiuni de lichidare. Fixează termen de judecată la data de 16.09.2013. Cu drept de apel în termen de 7 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică de la 01.07.2013 .
Incheiere finala dezinvestire din 01.07.2013Pentru a se observa decizia Curţii de Apel Craiova pronunţată în recurs în dosarul nr. 2101/101/2013/a1.
Incheiere de sedinta din 17.06.2013Repune cauza pe rol pentru a fi înaintat dosarul nr. 2101/101/2013/a1 al Curţii de Apel Craiova care s-a pronunţat în recurs, în sensul casării cu rejudecare, pentru ca instanţa şi părţile să observe motivele avute în vedere în decizia de rejudecare.
Incheiere de sedinta din 27.05.2013afişarea tabelului preliminar, amână cauza pentru soluţionarea eventualelor contestaţi la acest tabel.
Incheiere de sedinta din 13.05.2013Camera de Consiliu Respinge cererea. Cu recurs în 7 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 13.03.2013.
Incheiere indreptare eroare materiala din 13.03.2013Admite sesizarea din oficiu. Dispune îndreptarea erorii materiale strecurate în cuprinsul dispozitivului încheierii din 25 februarie 2013, în sensul că se va trece „Fixează termen de fond la data de 13 mai 2013” şi nu „Fixează termen de fond la 6 mai 2013” cum în mod greşit s-a consemnat. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică de la 4 Martie 2013 la sediul Tribunalului Mehedinţi.
Incheiere de sedinta din 04.03.2013Camera de consiliu Admite cererea formulată de către debitoarea SC ORTOPTIMED 2009 SRL, cu sediul în Drobeta Turnu Severin, Bdul Revoluţiei 1989, nr. 1, parter, bloc B1, judeţul Mehedinţi, cu sediul ales în Drobeta Turnu Severin, strada George Coşbuc, nr. 3A, judeţul Mehedinţi pentru deschiderea procedurii de insolvenţă a acestei debitoare - SC ORTOPTIMED 2009 SRL. În temeiul art. 33 alin. 6 din Legea 85/2006, deschide procedura generală de insolvenţă împotriva debitoarei SC ORTOPTIMED 2009 SRL, cu sediul în Drobeta Turnu Severin, Bdul Revoluţiei 1989, nr. 1, parter, bloc B1, judeţul Mehedinţi, cu sediul ales în Drobeta Turnu Severin, strada George Coşbuc, nr. 3A, judeţul Mehedinţi, cod de identificare fiscală 25629309, număr de ordine în registrul comerţului J25/190/02.06.2009. În temeiul art. 34 din Legea 85/2006, desemnează administrator judiciar pe CONSULTANT INSOLVENŢĂ S.P.R.L., care va îndeplini atribuţiile prevăzute de Legea cu numărul 85/2006, cu o retribuţie de 2.000 lei şi 8% din valoarea creanţelor recuperate. În temeiul art. 61 din Legea nr. 85/2006, notifică deschiderea procedurii debitorului ORC Mehedinţi prin Buletinul Procedurilor de Insolvenţă şi într-un ziar de largă răspândire. Fixează termenul limită pentru depunerea cererilor de creanţă la 22 aprilie 2013. Fixează termenul limită pentru verificarea creanţelor, întocmirea, afişarea şi comunicarea tabelului preliminar al creanţelor la 06 mai 2013. Fixează termenul pentru soluţionarea eventualelor contestaţii la tabelul preliminar în data de 20 mai 2013 şi pentru afişarea tabelului definitiv al creanţelor la 03 iunie 2013. Dispune trimiterea tuturor notificărilor către toţi creditorii de către administratorul judiciar. În temeiul art. 4 din Legea cu numărul 85/2006 dispune deschiderea de către debitor a unui cont bancar din care vor fi suportate cheltuielile aferente procedurii în termen de 2 zile de la deschiderea procedurii. În caz de neîndeplinire, contul va fi deschis de administratorul judiciar. Fixează termen de fond la data de 06 mai 2013. Cu recurs, în termen de 7 zile de la comunicare.
Incheiere de sedinta din 25.02.2013Pentru a se depune la dosar acte din care să rezulte starea de insolvenţă.
Incheiere de sedinta din 11.02.2013