A******** C****** E********** D* F****** C******* A** 2***
PetentRespinge cererea formulată de către petenta ASOCIAŢIA CENTRUL EDUCAŢIONAL DE FORMARE CONTINUĂ ATP - 2013, cu sediul în Piteşti, Piaţa Vasile Milea, nr.3, Casa Sindicatelor, etaj 1, nr.2, judeţ Argeş. Cu drept de apel în termen de 5 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 07.11.2013.
Incheiere finala dezinvestire din 07.11.2013Citarea petentei, potrivit disp. art. 9 alin.1 din OG nr.26/2000, cu menţiunea de a remedia următoarele neregularităţi: - să se depună dovada dreptului de proprietate deţinut de către locator; - să se refacă actul constitutiv în sensul de a se elimina art.3, cu privire la obiectul de activitate al asociaţiei, precum şi în sensul de a se elimina paragrafele din art. 4 – taxe şi tarife pentru serviciile prestate sau alte activităţi desfăşurate de asociaţie, comisioane şi beneficii din activitatea desfăşurată şi alte surse permise de lege, întrucât din acestea rezultă ca fiind vorba de un scop patrimonial. - să se refacă statutul în sensul stipulării scopului identic ca în conţinutul actului constitutiv, urmând a fi semnate de către membrii fondatori şi depuse în câte 5 exemplare fiecare. Amână judecarea cauzei la data de 07.11.2013 – C14 Camera de Consiliu, ora 9,00. Cu drept de apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 17 Octombrie 2013.
Incheiere de sedinta din 17.10.2013