S**** C*****
ReclamantS* E****** R****** S**
PârâtAdmite în parte acţiunea. Anulează decizia nr. 8/15.05.2013. Dispune reintegrarea contestatoarei în funcţia ocupată anterior concedierii. Obligă intimata la plata către contestatoare a unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul, calculată de la data concedierii până la data reintegrării efective. Respinge în rest celelalte pretenţii. În temeiul prev. art. 453 NCPC, Obligă intimata la plata către contestatoare a sumei de 2700 lei cu titlu de cheltuieli de judecată (onorarii de avocaţi). Executorie provizoriu de drept. Cu apel în 10 zile de la comunicare, cererea de exercitare a căii de atac urmând a fi depusă la Tribunalul Bucureşti – Secţia a VIII-a Civilă, Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale. Pronunţată în şedinţă publică azi, 18.03.2015.
Hotarare 2570/2015 din 18.03.2015Având nevoie de timp pentru a delibera, amână pronunţarea la data de 18.03.2015. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 10.03.2015.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 10.03.2015Având nevoie de timp pentru a delibera, amână pronunţarea la data de 10.03.2015. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 24.02.2015.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 24.02.2015Amână pronunţarea la data de 24.02.2015. Pronunţată în şedinţă publică azi 11.02.2015.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 11.02.2015Având nevoie de timp pentru a delibera, amână pronunţarea la data de 11.02.2015. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 04.02.2015.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 04.02.2015Cauză amânată ca urmare a cererii formulate de comun acord de către părţi.
Incheiere de sedinta din 21.01.2015Pentru a se emite adresă către I.T.M.
Incheiere de sedinta din 26.11.2014Respinge cererea formulată de contestatoare de depunere a unui extras REVISAL pentru data de 15.05.2013 apreciind că proba este neconcludentă şi neutilă. Raportat la teza probatorie stabilită la termenul din data de 10.07.2014, cenzurează interogatoriul propus de contestatoare, limitând întrebările la cele indicate cu nr. 9, 10, 11 şi 17. Califică notele scrise depuse de contestatoare la termenul de judecată din data de 15.10.2014 ca fiind o cerere modificatoare. Admite excepţia tardivităţii cererii modificatoare invocată de intimată rap. la prev. art. 204 NCPC. Constată că cererea modificatoare depusă la data de 15.10.2014 este tardiv formulată. Menţine termenul de continuare a judecăţii şi celelalte dispoziţii adoptate la data de 15.10.2014. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 28.10.2014.
Incheiere de sedinta din 28.10.2014Având nevoie de timp pentru a delibera asupra solicitărilor făcute în şedinţă publică, amână pronunţarea la data de 28.10.2014. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 22.10.2014.
Incheiere de sedinta din 22.10.2014Amână pronunţarea cu privire la cererile formulate de părţi în şedinţă publică.
Incheiere de sedinta din 15.10.2014Pentru a se lua cunoştinţă de înscrisurile depuse la dosar.
Incheiere de sedinta din 03.09.2014În vederea administrării probelor propuse.
Incheiere de sedinta din 10.07.2014