R**** C*****
PetentÎn temeiul art. 2 alin. (2) rap. la art. 200 alin. (3) cu aplicarea art. 194 lit. f) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, intrată în vigoare la data de 15.02.2013, coroborat cu art. 300 din Codul de procedură penală; Constată nulitatea cererii de contestaţie la executarea pedepsei privind pe condamnatul Raiciu Costel Constantin, în prezent aflat în Penitenciarul Giurgiu, privind pedeapsa de 10 ani închisoare ce i-a fost aplicată prin sentinţa penală nr.250 din 02.03.2011 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I-a penală. În baza art.192 alin.3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. În baza art. 189 Cod procedură penală onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 100 lei, se va avansa din fondurile alocate de Ministerul Justiţiei. Cu drept de recurs în 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi 27.11.2013. Preşedinte,
Hotarare 627/2013 din 27.11.2013