Dosar 21859/281/2013 din 25.09.2013

infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 21859/281/2013
Data dosar:
25.09.2013
Instanta:
Judecătoria Ploiești
Departament:
Secţia Penală
Obiect:
infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 09.12.2013 la ora 8:30

    Complet: PEN2 AP
  • Soluţionare

    În baza art. 87 alin. 1 din OUG 195/2002, republicata, rap. la art. 3201 C.p.p., condamnă pe inculpatul Ţapu Constantin Ciprian, cetăţean roman, fără antecedente penale, la 9 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul, având în sânge o îmbibaţie alcoolică peste limita legală, faptă din 08.01.2013. Face aplicarea art. 71 şi 64 lit. a, teza a-II-a si lit. b C.pen. În baza art. 81 C.pen., dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe o durată de 2 ani si 9 luni, termen de încercare stabilit potrivit art. 82 C.p. În baza art. 71 alin. 5 C.p. dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei accesorii pe durata termenului de încercare sus- menţionat. În baza art. 359 C.pr.pen. atrage atenţia inculpatului asupra disp. art. 83 C.pen. privind revocarea suspendării condiţionate în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni în cursul termenului de încercare. În baza art. 191 C.pr.pen. obligă inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, în cuantum de 600 lei. Onorariul aparatorului din oficiu, in cuantum de 200 de lei va fi avansat din fondurile Ministerului Justitiei. Cu recurs în 10 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 09.12.2013.

    Hotarare 2592/2013 din 09.12.2013
  • Sedinta din data de 06.12.2013 la ora 8:30

    Complet: PEN2 AP
  • Amână cauza

    Pronuntarea la data de 09.12.2013

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 06.12.2013
  • Sedinta din data de 05.12.2013 la ora 8:30

    Complet: PEN2 AP
  • Amână cauza

    PRONUNTARE LA 06.12.2013

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 05.12.2013
  • Sedinta din data de 21.11.2013 la ora 8:30

    Complet: PEN2
  • Amână cauza

    pronuntare la data de 5.12.2013

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 21.11.2013

Flux dosar


Actualizare GRPD