P**** N******
InculpatP**** A** M***** P*** R**** P**** I****** C*******
Parte vătămatăP**** N****** P*** A****** L* C******** L**** C*****
InculpatÎn baza art.305 al.1 lit.c C.pen. din 1969, cu aplic. art.5 C.pen. condamnă pe inculpatul Pascu Nicuşor la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de abandon de familie. În baza art.81, 82 C.pen. din 1969 dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate pe durata unui termen de încercare de 3 ani. În baza art.71 al.2 C.pen. din 1969 interzice inculpatului pe durata executării pedepsei drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C.pen. din 1969. În baza art.71 al.5 C.pen. din 1969 pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii suspendă executarea pedepsei accesorii. Pune în vedere inculpatului dispoziţiile art.83 Cod penal din 1969 rap. la art.305 al.5 C.pen. din 1969, arătându-i că, dacă în cursul termenului de încercare va săvârşi din nou infracţiunea de abandon de familie, pentru care se va pronunţa o hotărâre de condamnare definitivă chiar după expirarea acestui termen, instanţa va revoca suspendarea condiţionată a executării prezentei pedepse, dispunând executarea în întregime a pedepselor cumulate aritmetic. Constată că infracţiunea săvârşită în cauză nu comportă latură civilă. În baza art.274 alin 1 Cod proc pen obligă inculpatul să plătească statului suma de 470 lei cu titlu de cheltuieli judiciare. Cu drept de apel în 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 10.06.2014.
Hotarare 1436/2014 din 10.06.2014Amână pronunţarea la data de 10.06.2014
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 29.05.2014Dispune începerea judecăţii cauzei şi fixează termen la data de 29.05.2014, ora 12.00, complet P2*,
Incheiere camera preliminara din 15.04.2014Scoate cauza de pe rol şi o înaintează judecătorului de cameră preliminară
Incheiere de sedinta din 06.03.2014amână judecarea cauzei având în vedere că procedura este neîndeplinită pentru inculpat
Incheiere de sedinta din 23.01.2014amână judecarea cauzei faţă de lipsa inculpatului
Incheiere de sedinta din 07.11.2013