T**** M*****
InculpatÎn baza art. 87 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 şi cu referire la art. 320 ind. 1 Cod procedură penală, condamnă pe inculpatul T**** M***** la 1 (un) an şi 4 (patru) luni închisoare. În baza art. 71 alin. 1 şi 2 Cod penal interzice inculpatului T**** M***** drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II – a şi lit. b Cod penal, ca pedeapsă accesorie pe durata executării pedepsei principale. În baza art. 86 ind. 1 Cod penal, suspendă sub supraveghere executarea pedepsei principale. În baza art. 86 ind. 2 Cod penal, stabileşte un termen de încercare de 3 (trei) ani şi 4 (patru) luni pentru inculpat. În baza art. 86 ind. 3 Cod penal, pe durata termenului de încercare, inculpatul va respecta măsurile de supraveghere prevăzute la alin. 1 lit. a – d şi alin. 3 lit. e ale acestui text de lege şi anume: - se va prezenta la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Argeş la termenele fixate de această instituţie, respectând planul de măsuri ce-i va fi stabilit; - va anunţa, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte opt zile, precum şi întoarcerea; - va comunica şi va justifica schimbarea locului de muncă; - va comunica informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă. -nu va conduce niciun vehicul. În baza art. 359 Cod procedură penală, pune în vedere inculpatului dispoziţiile art. 86 ind. 4 Cod penal. În baza art. 71 alin. 5 Cod penal, pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii, se suspendă şi executarea pedepsei accesorii. În baza art. 191 alin. 1 Cod procedură penală obligă inculpatul la 1000 lei cheltuieli judiciare statului, din care onorariul de 200 lei al apărătorului din oficiu Robert Georgescu, se va avansa din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu recurs în 10 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţă publică, azi 18 septembrie 2013.
Hotarare 174/2013 din 18.09.2013