S* E***** M****** S**
ReclamantS* M**** S*
PârâtA***** M*****
PârâtO**** N******
PârâtAdmis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei.Admis, în parte,acţiunea.
Hotarare 679/2014 din 23.10.2014Amână pronunţarea la data de 23 octombrie 2014.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 09.10.2014Acordă termen.Se emite adresă către Biroul Notarial pentru a preciza care adeverinţă emisă de Primăria com.Berezeni a fost avută în vedere la perfectarea contractului de vânzare cumpărare.
Incheiere de sedinta din 11.09.2014Admite cererea.Acordă termen pentru când se vor depune înscrisuri la dosar.
Incheiere de sedinta din 19.06.2014Instanţa dispune unirea excepţiilor invocate de pârâţi prin întâmpinare cu fondul cauzei având în vedere că pentru soluţionarea acestora trebuie administrate probatorii.Admite proba cu înscrisuri solicitată de apărătorul reclamantei în dovedirea cererii, proba cu înscrisuri solicitată de reprezentantul pârâtei S* M**** S* în contradovadă acţiunii şi probele cu înscrisuri şi interogatoriul civil al reclamantei, solicitate prin întâmpinare de pârâţii O**** N****** şi A***** M***** în contradovadă acţiunii.Acordă termen în vederea administrării probatoriului.
Incheiere de sedinta din 22.05.2014Admite cererea.Acordă termen în vederea studierii adresei şi înscrisurilor comunicate la dosar de Primăria com.Berezeni.Prorogă discutarea excepţiilor invocate de pârâţi prin întâmpinare la termenul următor.
Incheiere de sedinta din 17.04.2014Acordă termen. Se emite adresă către Primăria com.Berezeni pentru a comunica nr. de înregistrare a contractului de arendă încheiat între persoana fizică O**** N****** şi S* E***** M****** S**.Prorogă discutarea excepţiilor pnvocate de pârâţi prin întâmpinare la termenul următor.
Incheiere de sedinta din 20.03.2014