A***** M*****
Recurent InculpatÎn baza art. 1491 alin. 10 rap. la art. 136 alin. 1, art. 143 şi art. 148 lit. f) din Codul de procedură penală, admite propunerea de arestare preventivă formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Moreni în dosarul nr. 28P/2013 şi, în consecinţă, Dispune arestarea preventivă a inculpatului A. M., cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat prevăzută de art. 208 alin. 1 - art. 209 alin. 1 lit. a), g) si i) din Codul penal, cu aplicarea art. 37 lit. b) din Codul penal, pentru o durată de 29 de zile, începând cu data de 15.01.2013, până la data de 12.02.2013, inclusiv. Dispune emiterea mandatului de arestare preventivă începând cu data de 15.01.2013 şi până la 12.02.2013, inclusiv. În baza art. 192 alin. 3 din Codul de procedură penală, cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului, onorariul apărătorului din oficiu avocat Toma Cristian, în sumă de 100 de lei, urmând a fi suportat din fondurile Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti. Cu drept de recurs în termen de 24 de ore de la pronunţare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 15.01.2013, ora 18.00.