C******* I****
InculpatSP.149/ În baza art. 87 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 cu aplicarea art. 320/1 alin 7 Cod procedură penală condamnă pe inculpatul C******* I****, la 8 (opt) luni închisoare. Interzice inculpatului drepturile prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II a şi lit. b Cod penal în condiţiile art. 71 Cod penal. În baza art. 81 Cod penal, dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 8 (opt) luni închisoare, fixează termen de încercare de 2 (doi) ani şi 8 (opt) luni, conform art. 82 Cod penal şi atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 Cod penal. În baza art. 71 alin.5 Cod penal, pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii se suspendă şi executarea pedepselor accesorii. Obligă inculpatul la plata către stat a cheltuielilor judiciare în cuantum de 100 lei. Acordă onorariul în cuantum de 200 lei pentru asistenţa juridică asigurată din oficiu inculpatului în instanţă de către avocat Alexa Crina Mirela, sumă care se va suporta din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunţare Pronunţată în şedinţă publică, azi, 10 iulie 2013.
Hotarare 149/2013 din 10.07.2013