I****** I****
InculpatCondamnă pe inculpatul II, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul sau tramvai de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, prev. şi ped. de art. 87 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002, cu aplic. art. 3201 Cod procedură penală, la pedeapsa de 8 luni închisoare. Aplică dispoziţiile art. 71, 64 lit. a teza a II - a şi lit. b Cod penal. În temeiul art. 81, 82, 71 alin. 5 Cod penal dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei principale şi a pedepsei accesorii pe o durată de 2 ani şi 8 luni, atrăgând atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 Cod penal care reglementează revocarea acestui beneficiu în cazul săvârşirii, cu intenţie, a unei infracţiuni în cursul termenului de încercare. Obligă inculpatul să plătească statului suma de 600 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 164,1 lei reprezintă contravaloarea buletinului de analiză toxicologică alcoolemie nr. 445, 446 din 25.04.2013, iar suma de 200 lei onorariu avocat oficiu şi se vor avansa Spitalului Judeţean Botoşani, respectiv Baroului de Avocaţi Botoşani (ptr. av. Feodorov Andreea deleg. nr. 2378/2013) din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu recurs în termen de 10 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţa publică din 13 ianuarie 2014.
Hotarare 80/2014 din 13.01.2014