Dosar 22303/193/2013 din 04.10.2013

infracţiuni la regimul vamal (Legea 141/1997, Legea 86/2006)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 22303/193/2013
Data dosar:
04.10.2013
Instanta:
Judecătoria Botoșani
Departament:
Secţia Penală
Obiect:
infracţiuni la regimul vamal (Legea 141/1997, Legea 86/2006)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 08.01.2014 la ora 08:30

    Complet: PN5
  • Condamnare

    Condamnă inculpatul S******* S**** pentru săvârşirea infracţiunii de „colectarea, deţinerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea şi vânzarea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârşirii acesteia”, infracţiune prevăzută de art.270 alin.3 din Legea nr.86/2006 cu aplicarea art.320 ind.1 alin.7 din Codul de procedură penală, art.74 lit.a,b şi art.76 lit.d din Codul penal, la pedeapsa de 10 (zece) luni închisoare. În temeiul art.81 din Codul penal suspendă condiţionat executarea pedepsei aplicate pe o durată de 2 ani şi 10 luni ce constituie termen de încercare conform art. 82 din Codul penal. În baza art.71 alin.1,2 din Codul penal aplică inculpatului pedeapsa accesorie constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art.64 lit.a teza a doua, lit.b din Codul penal iar în temeiul alin.5 al aceluiaşi articol suspendă executarea acesteia pe durata suspendării executării pedepsei cu închisoare. Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art.83 din Codul penal privind consecinţele nerespectării termenului de încercare. Constată că inculpatul a fost reţinut în cauză pentru o durată de 24 ore la data de 05.11.2012, începând cu ora 23:10. Constată achitat integral prejudiciul cauzat părţii civile A.N.A.F. prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi – Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Iaşi. Ridică măsura sechestrului asigurator luată prin ordonanţa nr.5750/P/2012 din 11 ianuarie 2013 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoşani asupra următoarelor bunuri mobile ale inculpatului: - autoturism marca VW Passat cu nr. de înmatriculare R761EGN, culoare gri, serie şasiu WVWZZZ3BZWE225654; -autoutilitară furgon marca Ford Tranzit, de culoare albă, cu nr. de înmatriculare BT-05-SOR, serie şasiu WFOVXXBDFV1K06771; - remorcă DC transport auto marca Rema 3500 AE cu nr. de înmatriculare BT-17-SOR, culoare gri, serie şasiu ROBTCCE3800007; -semiremorcă Da basculantă marca Kaessbohrer SKB 10-24L cu nr. de înmatriculare BT-14-SOR, culoare albă, serie şasiu WKK48100003412946. În temeiul art.118 lit.a din Codul penal dispune confiscarea specială a cantităţii de 7470 pachete ţigări (149.400 ţigarete) de provenienţă Republica Moldova, marca „Doina”, aflate în custodia IPJ Botoşani. În temeiul art. 191 alin.1 din Codul de procedură penală obligă inculpatul să achite statului cheltuieli judiciare în sumă de 165 lei. Cu recurs în termen de 10 zile de la pronunţare pentru inculpat şi de la comunicare pentru partea civilă. Pronunţată în şedinţa publică din 8 ianuarie 2014.

    Hotarare 20/2014 din 08.01.2014
  • Sedinta din data de 20.11.2013 la ora 08:30

    Complet: PN5
  • Amână cauza

    alte cauze

    Incheiere de sedinta din 20.11.2013

Flux dosar


Actualizare GRPD