M*** M****** I****
InculpatI**** G******* A****
Parte vătămatăS******* J******* D* U****** B****
Parte civilăÎn baza art. 181 alin. 1 Vechiul Cod penal penală în referire la art. 74 lit. a – 76 lit. e Vechiul Cod penal ( în actuala reglementare art. 193 alin. 2 cod penal) în referire la art. 5 Cod penal condamnă inculpatul M.M.I. la o pedeapsă de 3 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală (faptă din 25.11.2012). În baza art.71 Cod penal interzice inculpatului drepturile prevăzute de art.64 lit. a teza a II-a, b Cod penal cu începere de la data rămânerii definitive a prezentei sentinţe şi până la terminarea executării pedepsei. În baza art.81 Vechiul Cod penal în referire la art. 5 Noul Cod penal şi art. 15 din Legea de punere în aplicare a Noului Cod penal dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe perioada unui termen de încercare de 2 ani şi 3 luni , prevăzut de art.82 Vechiul Cod penal. În baza art.83 Vechiul Cod penal atrage atenţia inculpatului că dacă în cursul termenului de încercare va săvârşi din nou o infracţiune pentru care s-a pronunţat o condamnare definitivă chiar după expirarea acestui termen, instanţa revocă suspendarea condiţionată, dispunând executarea în întregime a pedepsei care nu se contopeşte cu pedeapsa aplicată pentru noua infracţiune. În baza art.71 al. ultim Vechiul Cod penal suspendă executarea pedepselor accesorii prevăzute de art.64 lit. a , teza a -II- a, b Cod penal pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii. Obligă inculpatul să plătească părţii civile I**** G******* A**** suma de 5.000 lei daune morale . Respinge cererea părţii civile de acordare a despăgubirilor materiale ca nedovedită. Obligă inculpatul să plătească Spitalului Judeţean de Urgenţă Buzău suma de 778,73 lei reprezentând cheltuieli de spitalizare ocazionate de internarea părţii vătămate. În baza art. 84 Cod penal atrage atenţia inculpatului cu privire la revocarea suspendării executării pedepsei în cazul neexecutării obligaţiilor civile în termenul de încercare stabilit. În baza art. 274 alin.1 Cod procedură penală obligă inculpatul la 500 lei cheltuieli judiciare către stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare . Pronunţată în şedinţă publică azi: 24.06.2014.
Hotarare 682/2014 din 24.06.2014Pronunţarea la data de 24.06.2014.
Incheiere de sedinta din 17.06.2014S-a acordat termen cauzei faţă de lipsa inculpatului, pentru a se emite mandat de aducere pe numele acestuia şi pentru ca partea vătămată să-şi precizeze pretenţiile.
Incheiere de sedinta din 20.05.2014Admite exceptia nelegalei compuneri a completului de judecata, invocate din oficiu. Inainteaza dosarul catre Serviciul Registratura, in vederea repartizarii aleatorii. Cu cale de atac odata cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18.04.2014.
Incheiere de sedinta din 18.04.2014În baza art. 346 alin. (2) C. proc. pen. constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr 436/P/2013 din data de 02.12.2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Buzău, privind pe inculpatul Micu Mihaita Ionut, trimis în judecată în stare de libertate pentru infracţiunea de vatamare corporala, faptă prevăzută de art. 181 alin.1, Cod penal din 1969, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul Micu Mihaita Ionut, (fiul lui Benone si Victorita, ns. la 28.03.1987 în mun. Buzau, judeţul Buzau, domiciliat în sat Dramboca, comuna Sageata, jud. Buzau, CNP *********0131. Stabileşte cauzei termen la data de 18.04.2014, pentru când vor fi citate părţile, respectiv inculpatul, partea vătămată si partea civila. Prezenta încheiere se va comunica de indata inculpatei şi Ministerului Public, conform art. 346 alin.1 C.proc.pen. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 21.03.2014.
Incheiere camera preliminara din 21.03.2014Trimite dosarul judecătorului de cameră preliminară pentru a se proceda potrivit art. 342-348 NCPP. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 07.02.2014.
Incheiere de sedinta din 07.02.2014fata de lipsa inculpatului la acest termen de judecata, in vederea citarii cu mandat de aducere
Incheiere de sedinta din 10.01.2014